Mesajul sculptat în piatră al unui inginer care a anticipat în 1916 făurirea României Mari

Piatra sculptată există şi azi

Se întâmpla în primăvara anului 1916, cu mai bine de doi ani de realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, când încă România nu intrase în Primul Război Mondial.

Unele dintre cele mai crâncene lupte în timpul Primului Război Mondial s-au dat pe zona Valea Caşinului, în pădurile de la graniţa dintre trei judeţe, Covasna, Vrancea şi Bacău.

Nu de puţine ori, Regele Ferdinand, împreună cu Regina Maria, au vizitat linia frontului, pentru a-i îmbărbăta pe ostaşii români. Zona în care pământul a fost stropit cu sângele eroilor i-a rămas aşa de drag regelui încât a continuat să vină acolo şi după război. Aici venea la vânătoare iar în zona Sovejei, la Obârşia Mioriţei, a ordonat construirea unei fântâni, unde să-şi ostoiască setea cu apă de izvor în momentele de relaxare.

“Regele Ferdinand a venit frecvent aici. Era un drum foarte bun, pietruit, construit de soldaţii români în opinci, aşa cum eram batjocoriţi de inamici. Încă mai susură apa la fântâna lui Ferdinand. Este un loc foarte frumos, special”, potrivit profesorului Constantin Tudose, bun cunoscător al istoriei locului.

Locul fântânii nu a fost ales în  mod întâmplător, ea fiind construită în vecinătatea unei pietre inscripţionată în luna mai a anului 1916, când încă România nu intrase în război. Inscripţia “Stând la această masă în aceşti Carpaţi frumoşi, visez la o patrie mai mare”, aparţine unui inginer hotarnic, pe nume Lupu, care îşi exprima astfel credinţa că provinciile româneşti vor reveni la ţara mamă.

“Un inginer hotarnic care a trecut pe aici, pe nume Lupu, a stat la masa lui Vodă, un alt obiectiv al acestei zone. A inscripţionat pe o piatră şi avea să-şi vadă visul înfăptuit, la doi ani distanţă”, mai spune profesorul Tudose.

Despre masa la care s-a oprit inginerul se spune că acolo s-ar fi oprit pentru ultima oară domnitorul Gheorghe Ştefan, la 1658, înainte de a părăsi ţara, după ce a renunţat la tron.

Masa apare sub forma unui megalit, o piatră mare înconjurată de alte pietre mai mici, care serveau drept scaune.

De menţionat că până când s-a stins din viaţă, Regele Ferdinand şi Regina Maria, aceasta din urmă extrem de populară în zonă, veneau în fiecare an, de Paşte, pentru a lua lumină, la Mănăstirea Caşin, însoţiţi de istoricul Nicolae Iorga şi de generalul Alexandru Averescu.

În cartea „Povestea vieţii mele”, Regina Maria scrie despre cimitirul de la Caşin: „Am vizitat şi unul din marile cimitire militare, nu departe de Mănăstirea Caşin, într-o mică şi adâncă vale lăturalnică. Este un loc pustiu şi melancolic printre dealuri joase şi sterpe, dar este minunat de bine îngrijit şi orânduit. Sunt câteva sute de morminte cu cruci de lemn de mesteacăn. Toate de aceeaşi mărime. Fiecare cruce are câte o coroană de frunziş de brad, atârnată de braţele ei întoarse. Coroanele se vestejiseră şi căpătaseră culoarea ruginie. Soarele era în asfinţit şi lumina cu ultimele lui raze crucile albe şi ramurile veştejite, care dobândiseră culoarea vie portocalie ca fundurile dealurilor sterpe în culoarea nisipului fără un singur pom; era o simfonie melancolică, dar nespus de armonioasă. Rătăcind de colo, colo multă vreme, printre tăcute oase a crucilor, întrebându-mă cine plânge oare, sau e chinuit de dor după aceste tinere fiinţe care n-aveau să se mai întoarcă la vetrele lor niciodată”.