Mărturii despre deportarea ţiganilor în Transnistria. Ce a făcut o familie de romi când a auzit că va fi împroprietărită cu pământ la Bug

Deportarea romilor în Transnistria

Peste 25.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria în anul 1942, din ordinul mareşalului Antonescu. Mai mult de jumătate dintre ei au murit acolo.

În anul 1942, Guvernul Antonescu a decis deportarea a aproximativ 25.000 de romi în Transnistria. Mulţi dintre ei au murit acolo în perioada 1942-1944.

Anterior deportării, acelaşi mareşal Ion Antonescu a ordonat efectuarea unui recensământ în rândul romilor, efectuat de Jandarmerie şi Poliţie în întreaga ţară, la 25 mai 1942 după ce, iniţial, operaţiunea fusese planificată pentru 31 mai.

Recensământul a urmărit stabilirea persoanelor care intrau în categoria romilor “problemă”. Au fost înregistraţi, împreună cu familiile lor: romii nomazi şi, dintre romii stabili (sedentari), aceia care suferiseră condamnări, recidiviştii şi cei fără mijloace de existenţă sau fără ocupaţie precisă din care să poată trăi.

Au fost trecute pe liste, în total, 40.909 persoane: 9.471 de romi nomazi şi 31.438 de romi stabili. Conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne din 17 mai 1942, romii specificaţi în liste nu mai puteau să se deplaseze în afara judeţului în care au fost recenzaţi şi urmau să fie ţinuţi în strictă evidenţă de organele de ordine.

Listele cu romii din cele două categorii, întocmite pe comune, oraşe  şi judeţe, au fost înaintate Inspectoratului General al Jandarmeriei.

Deportările s-au făcut din rândurile cetăţenilor înregistraţi la acest recensământ. Cu puţine excepţii, cei circa 25.000 de  romi din România “evacuaţi” în Transnistria figuraseră iniţial pe listele întocmite de Jandarmerie şi Poliţie la sfârşitul lunii mai.

Din acea perioadă, la Arhivele Vrancea au fost găsite câteva adrese ale Prefecturii Putna şi ale Biroului de Poliţie Judiciară  Focşani în care se precizau că anumiţi indivizi  din oraş precum Anton Usturoiu şi alţii au fost trecuţi pe tabelul ţiganilor   în vederea evacuării în Transnistria. 

Un alt ţigan, Coman Marin, invalid de război, dar şi alţii printre care Ion Dumitru, Petrea Marin, Discu Ionescu, se plângeau în 1942 că vor fi trimişi spre Bug sau alte localităţi şi cereau să fie lăsaţi pe loc întrucât sunt proprietari de case  şi au familii în  Focşani.

La fel şi Vasile Lăutaru, din str. Mălureni care, deşi era proprietar al unei case şi al unei căruţe cu cai, era socotit periculos ordinii publice şi ţigan fiind întruneşte condiţiile Ordinului nr. 33911 din 17 mai 1942 al Ministerului Afacerilor Interne.

Ţiganii periculoşi, primii evacuaţi

"Potrivit ordinilor primite ulterior de la Direcţiunea Generală a Poliţiei cât şi Inspectoratul Regional de Poliţie Galaţi a fost trecut în tabelul pentru evacuare,  operaţiune care urma a se efectua în ziua de 11 septembrie. Alt ţigan, Pantelimon Gheorghe, un infractor de drept comun, era  socotit şi acesta periculos ordinii publice şi urma a fi evacuat pe 11 septembrie 1942.  S-a transmis chiar o telegramă pe 20 septembrie 1942 în care s-a solicitat Prefecturii Putna să înainteze  către Ministerul Afacerilor Interne, de urgenţă, numărul ţiganilor din oraşe şi judeţ", potrivit istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.

Tot din documentele  Arhivelor Naţionale-Vrancea rezultă că   a  existat  şi un caz, cel puţin curios,  când un anume Ţurcan Vasile, ţigan şi acesta,  a cerut Prefecturii Putna ca "în cel mai scurt timp, împreună cu familia să fie trimis în Transnistria unde, din informaţii sigure,  ştia că va fi împroprietărit cu un lot de pământ pe care să-l lucreze pentru a-şi câştiga existenţa lui şi a întregii  sale familii".

Din  cei deportaţi în 1942, mai mult de jumătate erau copii, ceea ce poate da speranţe unui eventual demers în depistarea acelor supravieţuitori care acum sunt, cu siguranţă, bătrâni, bolnavi , săraci şi nu dispun de nici un fel de pensie.

De menţionat că în urmă cu mai bine de zece ani, sute de romi s-au înghesuit la Oficiul Poştal din Focşani, pentru a depune scrisori recomandate către o fundaţie elveţiană prin intermediul căreia au cerut despăgubiri statului german, în baza unei legi votate de Parlamentul German, pentru despăgubirea victimelor Holocaustului. 

Romii  au susţinut atunci că şi eu au fost victimele Holocaustului şi au fost deportaţi la Bug, în Transnistria. Ei au povestit atunci că nemţii le-au furat aurul şi căruţele, i-au pus să muncească în condiţii inumane şi că, din acest motiv, mulţi dintre ei au murit la Bug.

"În 1942, Antonescu ne-a trimis la Bug şi nemţii, când l-au găsit pe tata în căruţă, l-au împuşcat şi i-au luat 18 kilograme de aur. Munceau la pădure şi când cădea un copac peste un ţigan acolo îl lăsa", povestea una din solicitante,

"Am avut căruţă, catâri, salbe de aur, tot ne-au luat nemţii. Şi îşi băteau joc de noi, că eram şi eu tânără şi frumoasă. L-au împuşcat pe tata şi două surori. Eram aşa săraci că mâncăm carne crudă de la vacile moarte pe câmp şi beam apă din urmele lăsate de copitele cailor", a completat o altă femeie povestirile despre deportare.

Şi Parlamentul Român a adoptat o lege privind acordarea de drepturi persoanelor persecutate din motive politice. Conform Legii 189/2000, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice , aceştia pot beneficia de următoarele : indemnizaţie lunară de 215 lei, asistenţă medicală şi medicamente în mod gratuit şi prioritar , transport urban gratuit, 6 călătorii dus- întors pe calea ferată ori mijloace auto , acordarea unui loc de veci şi alte facilităţi de care face pomenire legea respectivă.