Mareşalul Alexandru Averescu, eroul blestemat. A reprimat brutal răscoala din 1907 şi tot el le-a dat pământ ţăranilor

Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, dar şi primul ministru al României în mai multe guverne, a fost cel care a reuşit la Mărăşti să oprească înaintarea nemţilor şi împiedicarea ocupării Moldovei de către inamic.

Indiscutabil, mareşalul rămâne un mare erou al României, dat istoria îl consemnează şi cu faptul că a ordonat reprimarea răscoalei de la 1907 şi mai ales pentru că a ascuns opiniei publice numărul exact al ţăranilor omorâţi. Iar din acest punct de vedere, istoricii au ales nu să-l respecte mai puţin, ci să-l analizeze mai atent.

În anul 1907, din fotoliul Ministerului de Război Alexandru Averescu a înăbuşit în sânge revolta ţăranilor din România. Aceasta a început, după cum se ştie, în nordul Moldovei şi s-a întins surprinzător de repede în întreaga ţară, aşa încât mulţi au crezut că era susţinută din afară cu scopul de a destabiliza Regatul României.

"Având în buzunar cu un plan întocmit la viteză, viitorul erou de la Mărăşti şi Oituz a reuşit în scurt timp să liniştească ţăranii răsculaţi, chiar dacă uneori au fost folosite ca mijloace de pacificare tunurile din dotarea Armatei. Aproape de momentul sfârşitului său, mareşalul Averescu a stabilit că vina pentru cei 2.500 de ţărani omorâţi, conform estimărilor sale, ar fi aparţinut zeloşilor ofiţeri delegaţi să restabilească ordinea în satele răsculate, mai ales cei care au acţionat în Oltenia, spune istoricul Florin Dîrdală.

"Răscoala, alimentată de agitatori străini"

Cifra de 2.500 de ţărani omorâţi, oferită de Averescu, este analizată prudent de istorici, care spun că mareşalul a făcut această destăinuire târziu, după trei decenii, într-un moment de sănătate precară. Ce spunea Averescu într-un memoriu trimis patriarhului Miron Cristea:

„În martie 1907 a izbucnit pe neaşteptate o revoltă în ţara noastră care s-a întins cu o iuţeală nimicitoare de la un capăt la celălalt al ţării. A început în nordul Moldovei, având un caracter antisemit. Cu cât se întindea spre sud, cu atât pierdea acest caracter şi lua pe cel agrar, alimentat de agitatori străini, iar aceştia se slujeau de agenţi tineri pe care ţăranii îi numeau studenţi. În ziua de 13 martie, înţeleptul nostru suveran de atunci regele Carol I mi-a făcut înalta cinste de a-mi încredinţa conducerea Ministerului de Război, pentru restabilirea ordinei în ţară, acordându-mi şi întreaga sa încredere… Pentru ca familia regală să nu aibă nicicum amestec direct în acţiunea de potolire, am pus diviziile direct sub ordinele mele. Comunicam personal prin poştă, telegraf şi telefon cu comandanţii de divizie. Lucrurile mergeau, pot zice bine. Au fost cazuri triste, în care a trebuit să se facă uz de arme, dar foarte rare şi cu puţine victime… Din nenorocire, comandantul Corpului I de armată, generalul Petre Năsturel, influenţat de teroarea care cuprinsese pe arendaşii şi proprietarii din Oltenia, a dat din iniţiativa sa ordine foarte severe care aplicându-se au provocat o reacţiune cu adevărat sălbatecă. Au fost incendieri, omoruri, schingiuiri, violuri de femei şi fete, în sfârşit orori. Cum am aflat de acest lucru, am dat ordin prin telegraf a se pune capăt oricărei acţiuni de reprimare fără aprobarea mea personală. Cu toate ororile din Oltenia, au pierit în acele răscoale numai 2.500 în toată ţara, cuprinzând şi militarii asasinaţi”.

Răscoala de la 1907 a fost cea mai mare mişcare ţărănească din Europa acelor vremuri. Ecoul ei s-a resimţit în opinia internaţională, care a condamnat represiunea extrem de dură împotriva ţăranilor. Efectele acesteia au fost imediate, căci au grăbit procesul legislativ românesc, necesar ameliorării stării vieţii de la sate.

“A reprezentat jertfa de sânge a ţăranului român care a reuşit să impună un nou ciclu în dezvoltarea vieţii sale, în mod special, a societăţii româneşti, în general. Frământările sociale de la sate vor continua până în preajma primului război mondial, în virtutea impulsului marii răscoale, dar şi a unor măsuri legislative ulterioare, ce-au nemulţumit sătenii, aşa cum au fost, de exemplu, modificarea legii jandarmeriei şi cea a circumscripţiilor administrative”, spune  şi profesorul Agafiţei.

Mareşalul Alexandru Averescu avea însă să devină eroul naţiunii în 1917, când a menţinut frontul în zona Oituz -Mărăsti, a pus bazele societăţii care a reconstruit zona distrusă atunci şi după război a oferit foştilor soldaţi supravieţuitori şi familiilor celor decedaţi posibilitatea unei vieţi mai bune prin acordarea de pământ şi drepturi electorale. În 1921 s-a ajuns la o amplă expropriere a moşiilor, de aproximativ 6 milioane  de hectare.

Astfel că vechea şi ingrata lui misiune de a potoli răscoala de la 1907 a fost uitată cu totul chiar şi de cei care au suportat pe pielea lor represiunea .

Imaginea fabuloasă a eroului Averescu de la finele Primului Război Mondial s-a mai estompat până la momentul morţii din 1938, dar cu toate acestea şi-a primit locul binemeritat în Mausoleul de la Mărăşti şi în manualele de istorie, pentru gloria din prima conflagraţie mondială.