Marea devalizare a industriei din Vrancea. 20 de întreprinderi puse "pe chituci" şi tăiate la fier vechi

Marea devalizare a industriei din Vrancea. 20 de întreprinderi puse

Ruinele fostei fabrici Chimica Mărăşeşti, unică în ţară

Până în prezent, nimeni nu a plătit pentru devalizarea industriei din judeţ, care număra înainte de 1989 25 de întreprinderi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vrancea pe harta economică a României este aproape invizibilă. Dar Vrancea economică nu a fost aşa întotdeauna. A avut industrie de vârf: mecanică fină, metalurgie, prelucrarea maselor plastice, industrie de mobilă, industrie chimică, întreprinderi de transporturi şi de construcţii extrem de puternice.

Înainte de 1989, Vrancea se situa pe la mijlocul clasamentului pe ţară la majoritatea indicatorilor dezvoltării economico-sociale. Acest lucru se reflecta în cele peste 101.000 locuri de muncă, în nivelul de trai al populaţiei. Salariul mediu în Vrancea era egal cu cel din alte judeţe, pentru că avea o structură industrială diversă, inclusiv tehnologie de vârf (la ISEH şi nu numai). Însă, după 1989, nenorocirea care s-a abătut pe capul vrâncenilor a fost aceea că administraţia şi administrarea judeţului au încăput pe mâna oamenilor foarte lacomi.

Recent, primarul Decebal Bacinschi se arată supărat că justiţia nu i-a tras la răspundere pe cei care au distrus zona industrială a Vrancei.

„Au trecut 25 de ani de la Revoluţie şi nu a dat nimeni socoteală pentru faptul că toată zona industrială a Focşaniului a fost distrusă. Lucrul acesta deranjează, pentru că am muncit cu toţii 45 de ani să rezolvăm ceva şi au venit unii, alţii şi au distrus. Bineînţeles că au avut beneficii”, a spus primarul Bacinschi.
Edilul nu a vrut însă să dea şi nume, deşi cu siguranţă ştie mai bine ca oricine ce s-a întâmplat cu zona industrială a oraşului, din moment ce este primar de15 ani.

Ce-am fost şi ce-am ajuns

În perioada 1965-1989, în industria judeţului Vrancea s-au produs mutaţii importante, fiind reprezentată de 25 de întreprinderi, din care 17 republicane şi 8 ale cooperaţiei meşteşugăreşti.

Odată cu dezvoltarea industriei, s-au produs mutaţii structurale în cadrul ramurilor, prin construirea şi punerea în funcţiune a unor importante capacităţi de producţie, din care amintim Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice , Filatura de Lână Pieptănată, Întreprinderea de Prelucrare Mase Plastice, Întreprinderea de Tricotaje, FUPSICh, Întreprinderea de Vase Emailate, Combinatul de Prelucrare a Lemnului, Fabrica de beton celular autoclavizat Adjud, Integrata Adjud, Întreprinderea Chimică Mărăşeşti, FPL Gugeşti, Întreprinderea de Aparataj Electric , Întreprinderi de producere, unităţi aparţinând industriei uşoare, precum şi întreprinderi din industria alimentară.


Apariţia acestei zone industriale avea să se reflecte în nivelul de trai al populaţiei, chiar dacă era vorba de o perioadă în care se manifesta un regim totalitar. În întreprinderile enumerate mai sus, dar şi în altele zeci de mii de oameni aveau un loc asigurat de muncă.

În anul 1968, când a luat fiinţă, judeţul Vrancea avea 53 709 de salariaţi. În 1989, peste 100. 000 de vrânceni aveau un loc de muncă.

Astăzi, Vrancea are mai puţini salariaţi în economie decât erau în anul 1950 în  toate raioanele din care s-a format judeţul, adică sub 20.000 de persoane.

Oprişan: "Ceauşescu nu a iubit Vrancea"

Într-o intervenţie pe un post de televiziune naţional, unde se dezbăteau problemele judeţului, Marian Oprişan avea să declare nonşalant şi în mod mincinos că „Nicolae Ceauşescu nu a iubit niciodată Vrancea şi din cauza asta nu s-au construit aici întreprinderi”, vrând astfel să arate că nu el este vinovat de situaţia economică a judeţului şi de faptul că judeţul pe care îl conduce de 20 de ani se clasează pe ultimele locuri la aproape toţi indicatorii.

Ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani ştie toată lumea. Economia a fost distrusă în special de potentaţi susţinuţi din spate de politicieni, care au luat pe nimic fabricile şi le-au falimentat, tăindu-le apoi şi vânzându-le la fier vechi.

Aşa cum  a zis  fostul premier Petre Roman, care în 1990 transmitea semnalul că „industria României este un morman de fiare vechi”, suficient pentru cei care au vrut să se căpătuiască să distrugă economia ţării.

Un exemplu este cel de la fosta întreprindere „Chimica” de la Mărăşeşti, care a supravieţuit bombardamentelor din cele două războaie mondiale, 1914-1919 şi 1939-1945, dar nu a mai putut fi salvată de guvernanţii care au preluat puterea după lovitura de stat din decembrie 1989.

Tranziţia, mai dură decât războaiele

„Era raiul pe Pământ aici. Nu mint cu nimic. Toată lumea muncea, se făcea producţie, oamenii câştigau bani, mergeau în concedii, familia era familie. Aproape 30 de ani am lucrat la Chimica. Fabrica mi-a dat apartamentul în care stau astăzi şi mă doare sufletul când mă întâlnesc cu foştii mei colegi care au ajuns ultimii oameni. Din oameni plini de viaţă astăzi s-au ratat, mulţi au luat-o pe calea băuturii, s-au îmbolnăvit, mulţi au şi murit. Aici, la Mărăşeşti, au rămas doar câinii şi oamenii fără stăpân, că asta suntem cu toţii cei care trăim aici",  îşi aminteşte cu nostalgie Zanfir Stancu, fost muncitor la „fabrica-emblemă" Marchim Mărăşeşti.

În anii 1992-1993, europarlamentarul penal Adrian Severin a trudit din plin la privatizarea fostei Întreprinderi de Confecţii Focşani, una dintre primele cinci din ţară ca performanţe obţinute. Fabrica mai rezistă şi astăzi, cu un număr mai mic de muncitori, pentru că industria textilă este singura care mai dăinuieşte în Focşani, dar oamenii nu au uitat nici azi ingineria financiară pusă la cale de Severin.


Tot în acei ani, într-o vizită făcută la cea mai mare fermă de porci din judeţ, Suintest, preşedintele Ion Iliescu a fost rugat cu lacrimi în ochi să împiedice distrugerea acestei unităţi de elită a cercetării în domeniu – una dintre cele mai performante din Europa, dar la puţin timp ferma a fost distrusă.

Una dintre întreprinderile industriale etalon în perioada comunistă în Focşani, Laminorul, care avea în perioada sa de glorie aproape 1500 de angajaţi, însă în 1997 a fost lichidată şi vândută omului de afaceri iordanian Taher. La acel moment în fabrică au mai rămas 500 de angajaţi, dar din cauza pierderilor în anul 2008 toţi angajaţii au intrat în şomaj.

De Mopaf s-a ales rumeguşul

Au trecut câţiva ani de la închiderea fabricii Mopaf (fostul CPL), iar cele mai multe din clădirile în care se producea mobilă de înaltă calitate, aproape în exclusivitate pentru export, au fost rase de pe faţa pământului.
Fabrica de mobilă şi-a închis porţile porţile definitiv pe data de 1 noiembrie 2008 iar ultimii 1200 de angajaţi au fost trimişi acasă.

Fabrica, care a fost construită de specialişti suedezi în 1970, a fost cumpărată la începutul anilor 2000 de afaceristul „de partid” Vasile Roşca, după care a fost vândută către Avrig 35, care acum vrea să dezvolte pe cele 22 hectare de teren ale fabricii un complex rezidenţial.

ISEH avea 1600 de angajaţi

Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice Focşani a reprezentat vârful industriei vrâncene înainte de Revoluţie. 6.480 de persoane munceau în 1990 la ISEH. Întreprinderea a fost înfiinţată în 1973 şi se întindea pe o suprafaţă de 10 hectare. Mii de oameni au rămas fără loc de muncă după incendiul devastator din 1991.

Filatura a ajuns pe mâinile Sorinei Plăcintă

Potrivit site-ului Income, Sorina Luminiţa Plăcinta a cumpărat în anii ’90, împreună cu fostul soţ, suedezul Ştefan Sobota, pachetul majoritar al firmei de stat SC Milcofil Focşani. Presa locală relata la momentul respectiv o serie de nereguli legate de preluarea acţiunilor.

Astfel, din presa vremii se arată că "Direcţia de Control a FPS Vrancea a constatat că „perfectarea contractului de închiriere a unui spaţiu de 18.064 de metri pătraţi aparţinând SC Milcofil către Sorste SA (firma soţilor Plăcinta - Sobota, n.r.) s-a făcut la un preţ şi cu clauze dezavantajoase pentru Milcofil. Mai exact, spaţiul în cauză a fost închiriat cu un dolar/mp, lunar. În plus, din acest preţ s-au dedus în totalitate cheltuielile efectuate de locatar (SC Sorste) pentru amenajarea spaţiului necesar producţiei proprii de confecţii”, precizează sursa citată. Potrivit concluziilor organelor de control, în urma încheierii contractului de închiriere în condiţii preferenţiale cu Sorste, SC Milcofil a pierdut venituri lunare cel puţin egale cu diferenţa de preţ de la un dolar pe mp la 3,5 dolari/mp plus TVA, (cât era preţul de închiriere încheiat de Milcofil cu alte societăţi). Un calcul estimativ arată ca SC Milcofil a pierdut lunar peste 361 de milioane lei”.


Astăzi, singurele afaceri care mai dăinuiesc în Focşani şunt în domeniul confecţiilor, unde lucrează aproximativ 10.000 de persoane, dar şi în vinificaţie şi foarte puţină industrie alimentară.
Regresul Vrancei, în ansamblul ei, a oraşelor şi majorităţii comunelor vrâncene a avut loc indiferent că în istoria recentă a României au existat şi perioade de guvernare lipsite de crize şi catastrofe naturale, când şi alocările de la buget au fost consistente. 

Fotografia „la zi” a Vrancei, comparativ cu fotografia din urmă cu două decenii şi jumătate, evidenţiază clar o stare de regres pe toate planurile. Statisticile arată că Vrancea se află pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă peste hotare. Astăzi sunt mai mulţi vrânceni cu un loc de muncă în afara ţării decât în judeţul unde îşi au locuinţa şi familia.

Mai puteţi citi:

Pe ruinele fostei fabrici de prelucrarea lemnului Mopaf cresc copaci

Cea mai mare parte din fabrica de odinioară a fost dărâmată pentru a face loc construcţiei unui mall, lucrările urmând să demareze cel mai devreme peste un an.

Primarul Bacinschi vrea ca cei care au distrus zona industrială a Focşaniului să dea socoteală

Edilul şef al municipiului Focşani spune că poporul a muncit 45 de ani să realizeze fabrici şi locuri de muncă iar o mână de îmbogăţiţi a distrus totul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: