Lorzi în ţara lor, britanici în afara ţării

Harta imperiului colonialist britanic

Fostele puteri coloniale din Europa (Marea Britanie, Franţa, Olanda) sunt cele care au ajuns să „moară de frica” românilor şi bulgarilor. Cel puţin britanicii, chiar şi după formarea Uniunii Europene, care au făcut cel mai mare tam tam în anul ce tocmai a trecut, cred că au rămas cu metehnele vechilor obiceiuri de pe vremea imperialismului colonial.

Dar cum să fie posibil oare să nu controleze ei vreo entitate străină? Aşi! ... Atâtea secole de colonialism şi deodată „copleşiţi” de cei 1,5 milioane de imigranţi ajunşi în Marea Britanie după anul 2004, nu mai vor să se gândească la „atacul de panică” ce va lovi ţara.

Dar dacă toţi cei 500 de milioane de cetăţeni europeni vor avea libertate de circulaţie? Cataclism, mai ceva ca după vreo furtună atlantică.

Putere economică a lumii o fi, dar nu poate fi „dracul” aşa de negru, cum nici indienii, cu milioanele, nu au înnegrit Marea Britanie după '47! Doar au populat-o, de ciudă!

Poate că este frustrant să stăpâneşti, aproape patru secole, 20% din Terra şi, brusc, să nu mai poţi controla nişte mărunţişuri, gen asigurări sociale sau fluxul de imigranţi români, într-un stat nu cu mult mai întins faţă de România, doar cu vreo 40 de milioane de locuitori în plus.

Mă întreb cum de le-a dispărut brusc puterea de gestionare a situaţiei unui flux de imigranţi, tocmai acum când ne-a venit şi nouă rândul să ne simţim cetăţeni cu drepturi depline, atât timp cât de-a lungul unui secol, milioanele de emigranţi ale ţărilor foste colonii au invadat oricum Marea Britanie.

În ultimele zile, britanicii au adoptat o atitudine cam xenofobă. Au tot vorbit aşa de teama de a nu fi sufocaţi de români şi bulgari, mai ales după 1 ianuarie 2014, în privinţa drepturilor pe piaţa britanică a muncii, confundată frecvent cu libera circulaţie a persoanelor; despre frica de a nu le invada teritoriul mai mult decât este necesar şi de a nu le bulversa sistemul asigurărilor sociale mai mult decât este deja bulversat.

Şi-au luat deja măsura de siguranţă să nu ceară nimeni, timp trei luni, niciun ajutor de şomaj sau vreo alocaţie pentru casă în lipsa unui loc de muncă. Mai bine! Aşa poate este tăiat cheful unora care visează „câinii cu colacii în coadă la poarta unei inimi de leu”.

Efectul de bumerang?

Oare o fi această frică percepută ca fiind efectul aborigen de bumerang, de reîntoarcere a păcatelor pe care tot ei, colonialiştii, le-au făcut în trecut?

NU este obligatoriu, totuşi, să aibă vreo frică divină, probabil că suflă şi ei în iaurtul contemporan, pentru că în trecut ciorbiţa a fost mai mult de legume, puternic condimentată de pe 5 continente! Au ajuns oare românii sperietori pentru britanici, aşa cum poate au fost britanicii penali sperietori pentru aborigeni atunci când au fost deportaţi în secolul al XVIII –lea pe teritoriul australian?

România, cu peste 70.000 de şomeri în ultimul an şi populaţie care trăieşte la limita subzistenţei o fi poate un pericol, dar mai degrabă în pericol, dacă o mai ţinem în acest ritm. Schimbările de legi peste noapte şi o mare lipsă de consecvenţă nu au legătură cu conservatorismul britanic.

Probabil şi britanicii, dominaţi de conservatorismul democratic al Magnei Charta Libertatum, au devenit mai îndărătnici la însuşirea unor reguli ale Uniunii Europene extrem de dinamică. Unitatea în diversitate este mult mai greu de gestionat faţă de cum au visat fondatorii UE! Greu, dar nu imposibil, conform vechii zicale!

Ehe! Muntele Uluru a adunat toate rugăminţile aborigene, încă din secolul XVIII până în prezent, iar muntele a respirat puţin şi a suflat spre bumerang. Bumerangul ajunge la britanici: „Din stăpâni, devin stăpâniţi de imigranţi” şi astfel, aborigenii prea puţini rămaşi, devin răzbunaţi.

„Lob”by” Românie(i)...

Britanicii, afirmă că ne-am duce să furăm şi să cerşim, influenţând populaţia prin intermediul tabloidelor şi folosind nişte fotografii ale unor cetăţeni loviţi de soartă, instaurând chiar isterie de periferie. Pe la Londra cică nu ar fi aşa mare isteria, m-a asigurat dragul meu nepot aflat acolo de vreo 5 ani. Pe el îl cred şi abia aştept să reuşească să-şi termine formalităţile, pentru că a aşteptat suficient.

Îmi vine să râd cum au stat toţi ca nişte vulturi hămesiţi să numere, în aeroportul Luton, toţi românii care sosesc pe 1 ianuarie 2014. Doamne!!! Ce rău îmi pare că nu am fost acolo să le pozez feţele care se uită cam confuz la o nucă! 

Bravo domnule Spirescu, măcar ai fost norocos! Dacă nu erai singur, erai asimilat gloatei şi nu ai fi ajuns vedetă! Totuşi, ar fi păcat să nu le ceri bani pentru toate apariţiile alea publice!

Mă întreb, cum ar fi să pozăm şi noi nişte britanici, fie la noi acasă, fie la ei acasă, după o mare beţie în nişte PUB-uri, eventual după vreun meci de Rugby unde se vede exact zgomotul britanic, chiar şi pe o bucată de hârtie. Mai mult de atât, oare nu am putea poza chiar şi o britanică vărsându-şi „ficaţii” pe o bancă sau vreun şanţ, de atâta whisky sau vodkă, „fotoşopând’o” frumos, să pară cerşetoare, miloagă sau prăpădita societăţii? Adică ce? Ea îşi permite că are venituri mai mari şi e britanică sau cum?

NU ne trebuie decât o mică mobilizare, atât în mass media, cât şi în social media. Dar, nu-i aşa, că nouă nu ne-a dispărut bunul-simţ şi nu ne punem mintea cu cei câţiva britanici sau românaşi care fac România de râs?

În continuare credem că cetăţeanul european are aceleaşi drepturi şi este dispus să respecte reguli!
Până la urmă, orice greşeală trebuie plătită şi este total firesc să condamni răufăcătorii şi fărădelegile. Doar tocmai pentru asta există legi. Dacă le este frică pentru ocuparea propriilor case, să schimbe legea „nebună”, că doar ce mare lucru să ridici o mână în plus, în parlament în miez de noapte? Să ia exemplul de la noi!

Noroc de „efortul” prinţului Charles, plăcut zic eu, de a face lobby frumuseţilor româneşti în seria de documentare TV, ceea ce nu a prea reuşit vreunui ministru al turismului, atât de bine şi nobil.

Câţi „lorzi” mai există oare?

NU. Nu în Parlamentul britanic, ci acei britanici pur sânge, gentlemani, din tată în fiu, care servesc ceaiul de la ora 5 şi nu sunt descendenţi ai vreunui imigrant nigerian, botswanez, bengalez, birmanez, grahamez sau mai ştiu eu ce baffinez etc.

La o simplă analiză demografică, din cei 63.395.574 locuitori ai Regatului Unit, englezii sunt majoritari în ţara lor, cu procentul de 83,6%, diferenţa până la 92,1% fiind completată de scoţieni, galezi şi nord-irlandezi. Restul populaţiei este alcătuită dintr-o mixtură de etnii, din care cei mai mulţi sunt negrii (2%), indienii (1,8%), pakistanezii (1,3%), metişii (1,2%), iar alţii doar 1,6%. Păi tocmai în acest procent al altora ne încadrăm şi noi, românii şi nu cred că o picătură alături de un ocean de etnii de 6,3% ar reprezenta vreun pericol pentru bulversarea sistemului social al Regatului Unit.

Dacă în ţara lor orice englez poate fi lord doar pentru că declară la recensământ că este cetăţean cu acte în regulă şi face câte ceva pentru ţară, noi dorim să fim lorzi în ţara noastră, iar în rest ne declarăm cetăţeni europeni şi avem drepturi. Nu-i aşa?

Personal, nu am de gând să cer mila englezilor, dar turist am de gând să fiu şi nu aş vrea să se uite nimeni urât la mine. Nu-mi prea place ceaiul şi posibil să nu mai apuc să beau vreo cafea cu regina la Buckingham, dar mă rezum să-mi doresc o cafea, fie şi la o terasă prin apropiere.

Deocamdată beau cafeaua prin wireless!