Când să zici Hop! Pot acum bâtrânicile să-şi vândă liniştite zarzavaturile în piaţă, pe caiet cu intrări şi ieşiri ca pe vechiul Raport casă, nu se mai duc cumpărătorii acum la ele. Cum se poate să ratezi o loterie dacă ele nu pot da bon fiscal?

Tare ne mai place isteria! Fie să o tolerăm, fie să-i lăsăm pe cei care manipulează masele cu praf în ochi, aşa zis educativ, cum am auzit eu un domn inspector pe la TV: „trebuie să educăm cetăţenii, dar să le şi oferim stimulente”. Ete nah! Cu aşa stimulente isterice, mă lipsesc! Nu ştiu dumneavoastră, dar mie îmi pare un fel de distragere a atenţiei de la adevăratele probleme economice şi sociale care macină ţara şi populaţia, să nu mai spunem despre problemele privind educaţia, nu numai fiscală.

Ne place mai mereu să ne lăsăm păcăliţi. De promisiuni în campanii electorale şi veşnic doar promise, de speranţa că mâine va fi mai bine, de speranţa că se schimbă polul puterii şi nu va face dreapta ce va dicta stânga, ori invers, de promisiunea că „vin americanii” şi ne scot din mocirlă, de speranţa că ne vom alinia la regulile europene, dar noi nu ne-am rezolvat măcar nici mărunţişurile locale, de speranţa că se vor mări alocaţiile copiilor, dar până acolo se vor introduce pensii speciale de parlamentar, şi câte alte deşertăciuni...

... însă, cea mai mare speranţă este cea că VOM CÂŞTIGA LA LOTO!!!

DA! Unul din zece oameni, dacă întrebaţi pe stradă care le e cea mai mare dorinţă ori speranţă, ar fi cea de a câştiga la LOTO. În timp ce LOTERIA face bani frumuşei pe spinarea căutătorilor de pere mălăieţe, altă loterie acum face ca românul să adune saci de bonuri fiscale cu speranţa că va ieşi din sărăcie!

Culmea culmilor ar fi să stea la coadă la gogoşi de 100 de ori pe zi şi să ia câte un bon fiscal pentru fiecare gogoaşă. Nu este exclus! În medie, 40 de metri pătraţi de locuinţă va fi ocupată cu bonurile fiscale de la rolele schimbate la minut, la gogoşerie.

Şi uite aşa, la fiecare extragere, vreo 4 mii şi ceva de români se vor bucura de 235 de lei şi vor ţopăi de bucuria câştigului la un mic şi la o bere! Nu mai contează că, de fapt, nevoile şi cheltuile lunare depăşesc cu mult media veniturilor, că şansele altora de câştig sunt infime, că salariile majorităţii românilor se încadrează în categoria veniturilor minime, iar judeţe întregi au un indice sever al sărăciei. Ne place şaorma!

Adunăm mii de chitanţe, facturi, bonuri fiscale, cumpărăm topuri de hârtie, facem rapoarte zilnice, lunare şi anuale, ne îngropăm în munţi de hârtie, dar nici măcar nu avem unde să o reciclăm. Nu mai este o prioritate că vom rămâne fără aer şi fără versanţi întregi dacă nu se reîmpăduresc versanţii devastaţi de unii puşi pe căpătuială şi nepedepsiţi, nu mai contează că la fiecare colţ colcăie mizeria fizică şi umană şi câte şi mai câte. Contează să fim educaţi fiscal prin LOTERIE. Iar motivaţia de a cere bonul fiscal este deja indusă. Bonul fiscal a devenit viaţa şi prioritatea numărul 1.

Educaţia, în general, când se mai finanţează, totuşi?

Bonul fiscal trebuie eliberat, firesc. Evaziunea trebuie eradicată, tot firesc. Toţi trebuie să ne plătim taxele şi impozitele şi mai firesc. Dar toţi! Adică şi EI! Dar poate mai ajustăm taxele şi impozitele, pe ici colo, ce ziceţi?

Când oare va înceta moda „prafului în ochi” şi ala impozabil, şi când oare va înceta joaca asta de-a „balanţa cu drepturi şi obligaţii” cu mai mult gramaj pe talerul care ne convine?

Mă întreb, nu ar fi mai echitabil ca principala motivaţie a consumatorului să fie cea prin care să-şi strângă bonurile fiscale dintr-o lună sau dintr-un an şi o parte din suma cheltuită să-i fie dedusă? Stimulentul ar fi pentru toţi, nu-i aşa? Nu să aşteptăm să ne cadă, cu probabilitatea de 1 la un milion, norocul din cer şi „para mălăiaţă” în funcţie de numărul de mătănii făcut în faţa „zidului” ANAF!