FOTO Ion Diaconu, cel mai luminat fiu al „Ţinutului Vrancei”,  în  documentele Arhivelor Naţionale

FOTO Ion Diaconu, cel mai luminat fiu al „Ţinutului Vrancei”,  în  documentele Arhivelor Naţionale

Informaţii despre Ion Diaconu, la Arhivele Naţionale

Săptămâna trecută s-au împlinit trei decenii de la moartea cunoscutului folclorist vrâncean, Ion Diaconu, autorul singurei monografii a judeţului Putna.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu puţin peste un secol în urma, în anul 1903, în inima Vrancei străvechi, la Spineşti, a văzut lumina zilei Ion I. C. Diaconu, cel despre care unele voci susţin că dacă ar fi plecat din Focşani şi mai ales din ţară ar fi ajuns  la fel de cunoscut  ca Mircea Eliade sau Emil Cioran. Copilăria şi-a petrecut-o în comuna natală şi tot aici a absolvit primele cinci clase încheiate la 19 iunie 1915, pe când avea 12 ani. Cu siguranţă, încă de la acest nivel s-au putut observa calităţile speciale ale acestui copil, aplecat către studiu şi cu capacitate de analiză şi sinteză remarcabile, aspecte care i-au determinat pe părinţii săi să-l încurajeze spre carte şi să nu-l folosească la munca câmpului, cum se obişnuia în multe familii din mediul rural.

"Cine a fost mai insistent e greu de spus, poate tatăl, dar, ca în Amintirile lui Creangă, cu siguranţă că mama a avut ultimul cuvânt, căci ea era casnică, ea supraveghea copiii şi le urmărea felul de a învăţa şi isteţimea minţii. 

La Ioan, cum i se mai spunea, talentul nativ dar şi sârguinţa deosebită nu aveau cum să nu sară în ochi, astfel încât după război tatăl l-a înscris la Liceul „Unirea”. Rezultatele bune la carte nu au întârziat să apară, primind numeroase note mari pentru o unitate de elită ca această instituţie locală de învăţământ. Finalizează liceul la douăzeci de ani, se înscrie la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti , semn că încă avea sprijinul părinţilor, pe care nu-i dezamăgise cu nimic cât a studiat la Focşani, efectuează stagiul militar în 1925, la jumătate din termen, cum avea dreptul orice student şi unde mai mult ca sigur că s-a pregătit în continuare pentru şcoala superioară pe care o urma şi pe care a absolvit-o în august 1926", menţionează istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

După doi ani termină cu rezultate excelente una dintre  cele mai înalte forme naţionale de învăţământ, aspect cu atât mai remarcabil cu cât în timpul facultăţii a găsit răgaz şi pentru cariera didactică ce o avea în vedere şi s-a înscris la Seminarul Pedagogic Universitar Bucureşti, unde a terminat în 1925, de asemenea, cu note maxime.

Două decenii mai târziu, exact în 1948, devine doctor  la aceiaşi Universitate din Bucureşti. Profesional, viaţa lui s-a desfăşurat în cea mai mare parte la Liceul Unirea, unde a predat româna, franceza şi dreptul, dar în primii ani de meserie, când era suplinitor, a predat şi la Şcoala Comercială Focşani, dar şi la Liceul de Fete Focşani azi, Colegiul Cuza.

Profesor definitiv a devenit la 1 aprilie 1933, prin Înalt Decret Regal nr 1698 /1933 fiind încadrat  la Liceul Unirea pentru specialitatea română- principală şi franceză drept- secundară .

În viaţa personală putem menţiona o primă căsătorie în anul 1940 cu o studentă, Elena C. Mihăilescu, dar probabil diferenţa de vârsta a pus punct repede mariajului, după mai puţin de doi ani de la cununie. Imediat după divorţ, în toamna lui 1943, se recăsătoreşte cu Maria Olărescu, directoarea Aşezământului pentru Ocrotirea Fetelor din Focşani, iar primul şi singurul copil apare în vara lui 1944, pe nume Paula Ortansa.

Nu poate fi trecută cu vedere contribuţia lui Ion Diaconu la alcătuirea şi organizarea primei şi, deocamdată, singurei Monografii autentice a judeţului Putna, zonă geografică pe care s-a constituit actualului teritoriu administrativ al Vrancei.


"Fire neobosită a acelor timpuri tulburi, strădaniile  lui intelectuale puteau trece în ochii noilor stăpâni ai ţării cel puţin suspecte, astfel că distinsul profesor , părăseşte barca aproape scufundată a vechiului partid liberal şi trece cu arme şi bagaje, dar nu cu convingere, în tot mai căutatul de către români, Partidul Muncitoresc.

Nu a abandonat studiul, dovada fiind doctoratul obţinut în 1948, dar nici preocupările intense pentru descoperirea originalităţii spaţiului arhaic vrâncenesc, dar şi a zonelor geografice marcate de râurile Putna şi Râmnicu Sărat .

Nu ştim cât de mult şi-a dorit, dar în 1951 a obţinut postul de director al Muzeului Regiunii Putna şi misiunea de a aduna pentru viitor  tot ce e mai valoros în acest teritoriu din punct de vedere istoric, etnografic şi cultural . În noua funcţie, prioritatea numărul unu pentru Ion Diaconu a fost găsirea unui spaţiu adecvat, prima dată identificat în actuala clădire a Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale, propunere abandonată repede.

S-a luat ulterior în analiza cedarea în folosinţa noii instituţii a edificiului din Str Gării (fosta casa Alaci ) care şi azi şi-a păstrat destinaţia iniţială, adăpostind Secţia de Istorie a Muzeului Vrancea. După ce chestiunea sediului a fost rezolvată, profesorul Ion Diaconu a trecut la obţinerea tuturor acelor obiecte care puteau alcătui pe viitor colecţia muzeului, pentru acest lucru pornind o corespondentă intensă cu toate instituţiile şi unităţile economice care puteau deţine chiar şi accidental astfel de comori istorice.

Nu este exclus ca aceste insistente ale sale să fi deranjat, pentru că de exemplu a ameninţat cu procuratura o societate comercială care confiscase bunuri nepreţuite de la conacul naţionalizat al unui putnean să le predea de urgenţă muzeului, aspect care a deranjat conducerea acestei organizaţii, fapt pentru care inimosul profesor a fost pârât la forurile superioare.


Poate deranjul iscat de cutezanţa profesională, poate alte motive inventate , printre care putem aminti o aşa zisă faptă de evaziune fiscală, după cum atestă un dosar instrumentat de Procuratura Focşani în mai 1952 pe numele Ioan Diaconu au determinat arestarea şi internarea lui, iniţial pentru 60 de luni, ulterior doar pentru 24 de luni la Canal, de unde s-a întors cu o sănătate şubrezită şi probabil exclus din orice funcţie onorabilă, fiindu-i cu siguranţă interzisă de asemenea reluarea vechilor profesii.

La toate s-au adăugat confiscarea averii şi interzicerea oricărui drept politic, deşi ultima măsură cu siguranţă nu credem să-i fi provocat foarte multă emoţie ori nefericire.

Agoniseala zilnică a provenit, în ultimele trei decenii din viaţă, mai mult ca sigur din meditaţii, fiind îngrijit cu devotament şi  de către unicul copil", mai menionează istoricul Florin Dîrdală.

S-a stins din viaţă în 1984 şi a fost  înmormântat la Focşani.  Actul de deces a fost înregistrat în scriptele Primăriei Focşani sub nr 2733 din 9 decembrie1984.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: