Acestea poartă amprenta gândirii celor trei „genii“ ale Dreptului Constituţional românesc: Legea Codului Administrativ, respectiv Legea  privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene adoptate în acest an de majoritatea parlamentară PSD+ALDE, cu sprijinul la fel de interesat al liberalilor şi udemeriştilor.

Nu am subliniat, întâmplător, că legile respective urmau să fie acte normative  cu dedicaţie pentru edilii comunali, de la oraşe şi judeţe, întrucât aceştia sunt cei care aduc grosul voturilor pentru partide la toate categoriile de scrutine electorale - locale, legislative, prezidenţiale, referendumuri -, electorii fiind doar o masă de manevră în mâinile aleşilor comunităţilor.

Astfel că, în gândirea „academică“ a sus-menţionaţilor, era imperios necesar ca edilii locali care aduc voturi cu sacii pentru partid să fie recompensaţi, fidelizaţi şi stimulaţi să nu-şi uite menirea. Iar recompensa nu putea fi una formală. De genul, să zicem, prin felicitări în faţa „frontului“ politic, primind, eventual, şi o diplomă de merit. Nu, ci în bani. Dar nu de la partid, ci din bani publici! Şi nu o primă lunară sau anuală, acolo, ci pe toată durata vieţii lor!

Legat de această lege trecută de votul deputaţilor, Camera Deputaţilor fiind for decizional, rămân însă întrebări izvorâte dintr-o percepţie de discriminare evidentă: De ce să fie date pensii speciale doar edililor în funcţie din 1992 şi până în prezent, nu însă şi celor mai dinainte de acest an care au vegheat la ridicarea din praf şi noroaie a satelor şi târgurilor noastre? De ce această opţiune selectivă, mai ales că unii primari de după 1992 nu au reuşit nici măcar să zugrăvească imobilele construite până atunci de foştii edili, cum afirma nefericitul Nicu Ceauşescu pe când era în agonie?

Sunt întrebări legitime, pentru că statul acesta democrat până în fundul gropii acordă astăzi pensii speciale unor categorii profesionale care, până în 1989, au făcut poliţie politică, au torturat oameni prin închisori ori au trimis la închisoare persoane vinovate că au furat trei găini din coteţul consăteanului mai gospodar sau o traistă cu ştiuleţi de porumb găsiţi pe câmp după ce mai marii CAP-urilor anunţaseră încheierea recoltării.Constatarea aceasta am avut-o în vedere în cazul pensiilor speciale. 

Dar în privinţa Codului Administrativ, cadoul ce urma să fie primit de vârfurile aleşilor locali avea să fie pe alt plan: acela al consolidării autorităţii şi puterii acestora în faţa supuşilor din comunităţile locale şi judeţene.

Aici, la votul din parlament (cu ambele mâini, unul electronic, altul prin ridicarea braţelor!), un aliat de nădejde al cuplului PSD+ALDE a fost reprezentanta nomenclaturii comuniste maghiare din România cunoscută sub numele de UDMR. Având girul tripletei Nicolicea, Nicolae şi Iordache-Altă Întrebare, Codul Administrativ ar fi autonomizat la maximum întreaga administraţie publică în teritoriu (comune, oraşe, judeţe) unde cvasi-majoritatea în consiliile locale şi judeţene o deţin legal, prin vot, cetăţeni români de naţionalitate maghiară.

Chestiune perfect democratică. Numai că în rândurile acestor aleşi mai sus sau mai jos în ierarhia structurilor de decizie predomină oameni cu gândirea lui Kelemen Hunor (de exemplu), a primarului din Sf. Gheorghe sau a preşedintelui CJ din Miercurea Ciuc (alte exemple), care, în dese ocazii, au dovedit că pentru ei noţiunea de loialitate faţă de statul român nu valorează nici cât negrul de sub unghie. Aşa cum, după propriile mărturii, nici motive de sărbătorire a zilei de 1 Decembrie nu au. Când liderii UDMR au asemenea atitudini, cetăţenii maghiari de bună credinţă ce să mai înţeleagă din sintagma loialitate şi bună convieţuire cu românii?

Gândiţi-vă doar câteva minute la ce s-ar fi ales de Limba Română în administraţia instituţiilor publice din aceste comunităţi; gândiţi-vă cam ce decizii ar fi luat edilii comunali şi judeţeni din toată ţara în legătură cu destinaţia banilor din bugetul propriu şi a transferurilor de la bugetul central, în condiţiile în care PSD+ALDE+UDMR  eliminaseră conflictul de interese din Legea  ANI (Agenţia Naţională de Integritate), trimiţând-o să facă nani, dacă Legea Codului Administrativ, înaintată spre promulgare la Cotroceni, ar fi trecut de toate filtrele înainte să intre în vigoare. 

Veţi întreba, retoric desigur, că tripleta la care fac referire în acest articol de opinie nu ar trebui să conteze ca rotiţe într-un angrenaj decizional de mărimea unui parlament cu 465 de alte rotiţe (329 deputaţi şi 126 de senatori) şi nici responsabilitatea adoptării unor asemenea acte normative aberante să fie pusă numai în cârca lor. Ba contează! Şi încă decisiv! Precum se ştie, nici un proiect de lege care ajunge la Senat şi Camera Deputaţilor, spre dezbatere, nu trece mai departe, la votul în plen, fără avizul favorabil al comisiilor juridice din fiecare cameră, unde cei trei tartori indică grupurilor parlamentare ale PSD+ALDE cum să se poziţioneze. Astfel că, în plen, disciplina de partid urmează calea de mers indicată prin degetul arătător al altor faimoşi lideri (cei de grup), înaintând precum turma la strungă.

De-a lungul acestor aproape doi ani din actuala legislatură, „genialii“ jurişti Nicolicea, Nicolae şi Iordache şi-au dovedit cu vârf şi îndesat „competenţa“ în materie de cunoaşterea şi înţelegere a buchilor Dreptului Constituţional, intrând mai de fiecare dată cu oiştea în gard când a fost vorba de iniţierea, motivarea, redactarea şi punerea în dezbatere a unui text de lege de importanţă cardinală în privinţa reformării Justiţiei ca putere în stat alături de parlament şi guvern.

De la emiterea celebrei Ordonanţă 13 şi până acum, sub coordonarea sinistrei triplete (Iordache primind chiar şi un bonus de merit prin instalarea sa în fruntea unei supracomisii juridice special inventată să dărâme temelia justiţiei române pentru a o înlocui cu alta), nici o lege importantă privind rostul acestei instituţii fundamentale a statului de drept nu a trecut de filtrul juriştilor fără carnet de partid de la Palatul Cotroceni şi nu a stârnit nici măcar indulgenţa foştilor camarazi de la CCR cu carnet de partid, în trecutul apropiat, animaţi de aceleaşi orizonturi... roşii.

Cea mai recentă izbândă a vajnicilor apărători ai pungaşilor (celor trei alăturându-li-se şi ministrul Dorel Slugărel (antipatizat până şi de către studenţii lui de la facultatea de drept din dulcele târg moldav), privind aşa-zisa reformare a „monumentalei“ lucrări ştiinţifice numită Codul Penal, poartă amprenta amatorismului juridic, fiind declarate neconstituţionale mai mult de jumătate din articolele de lege!!! Şi adaug aici enumerarea „performanţelor“ acestor „eminenţe“ PSD-iste ale ştiinţei Dreptului, amintind (spre confirmarea celor scrise în acest comentariu) reproşurile, civilizate, ale Comisiei de la Veneţia, ale GRECO, Comisiei Europene şi altor instituţii şi personalităţi renumite ale Dreptului Constituţional. Reproşuri formulate pe... nedrept, totuşi, la adresa României, când făptuitorii în carne şi oase ai atâtor strâmbături juridice sunt decidenţi politici din partide unde predomină mediocritatea şi spiritul de turmă.

Aşa se întâmplă când repetenţi la Drept, prin anii de facultate, şi când doctori  în drept ai„prestigioasei“ Facultăţi de Drept de pe la Bălţi ajung în postura de „reformatori“ ai sistemului de justiţie din România. O ţară unde nu ştiu dacă sunt mulţi parlamentari-jurişti  au auzit de Constantin G. Dissescu, creatorul ramurii Drept Constituţional din România, ce îşi luase doctoratul cu magna cum laude la Paris, în Oraşul-Lumină al acelor vremuri, la fel ca mulţi alţi jurişti faimoşi pe care i-a avut această ţară nefericită de conducători actuali atât de nevolnici.

O, tempora! O, mores!

P.S. După decizie normală de luni, 5 noiembrie a.c., a CCR, a venit decizia de miercuri, 7 noiembrie, privind reconstituirea de îndată (adică numaidecât) a completurilor de 5 judecători la ICCJ care a stârnit multe controverse. Însă CCR-ul fiind Dumnezeul Justiţiei pe pământul românesc, deciziile ei, înţelepte sau nu (cum sunt cele care adaugă la Constituţie) trebuie respectate cu sfinţenie. Ceea ce nu înseamnă că ni se interzice să comentăm sau să punem întrebări. De exemplu:

1) Conform Comunicatului CCR de miercuri, completurile de 5 trebuie reconstituite, de îndată prin tragere la sorţi, probabil azi, mâine, în zilele următoare. Întrebare: cetăţeanul X aflat în proces cu Y care aştepta până ieri sentinţa definitivă de la completul vechi va aştepta acum verdictul de la completul nou sau procesul său se repune pe rol?

2) Reconstituirea completurilor pentru judecarea cauzelor la termenele stabilite în cele 54 de zile rămase din 2018 va fi urmată de o nouă reconstituire a lor pentru anul 2019, aşa cum prevede legea?

Încurcate sunt căile... Justiţiei! Se confirmă zicala că „acolo unde sunt doi jurişti sunt trei păreri“. Inclusiv la CCR.