Icoana care a scăpat neatinsă din focul care a mistuit toată mănăstirea. O candelă stă aprinsă zi şi noapte lângă ea

Imaginea pictată a Sfântului Nicolae a scăpat ca prin minune din incendiul care a distrus biserica de lemn şi toate construcţiile din ansamblul schitului.

În munţii Vrancei, la Lepşa, există o mănăstire ridicată la 1774, pe valea pârâului cu acelaşi nume şi care la înfiinţare a fost destinată călugărilor.

Din documente reiese că lăcaşul a fost ridicat din contribuţia localnicilor, iar la 1789 mănăstirea primeşte de la sătenii din Tulnici un „trup de moşie”.

Aşezământul a primit de-a lungul timpului danii de la Obştea Vrancei, fiind chiar administrat de aceasta.

Mănăstirea a servit în istoria sa şi ca un centru de îngrijire al bolnavilor, iar cel mai dificil moment a fost în 1929, când un incendiul a distrus biserica de lemn şi toate construcţiile din ansamblul schitului.

Din incendiu a scăpat doar icoana Sfântului Nicolae, ce datează din secolul al XVII-lea, icoană pictată la Kiev.

"Obiectul de cult se afla în chilia stareţului la momentul declanşării incendiului şi, cu toate că şi acea încăpere a fost cuprinsă de flăcări, în mod miraculos icoana a scăpat neatinsă. În urma acestei întâmplări s-a considerat că icoana este făcătoare de minuni, aşa că, în dreptul ei, se va găsi în permanenţă o candelă aprinsă. Celelalte icoane de patrimoniu, cărţile de cult şi documente pe care vrâncenii le ţineau la schit s-au transformat în scrum. Cu ele s-au dus şi informaţii preţioase din trecutul Vrancei arhaice”, se arată în istoricul Mănăstirii Lepşa.

Regele Carol al II-lea a ajutat mănăstirea

Aşezământul a fost ridicat din nou între anii 1930-1936, ca şi biserica, dar nu s-au mai respectat planurile de la 1774.

Viaţa schitului a reintrat în normal, graţie daniilor din partea unor persoane generoase. Însuşi regele Carol al II-lea a vizitat mănăstirea Lepşa în 1934 şi a dăruit un policandru, care rezistă şi astăzi şi împodobeşte biserica din lemn.

În perioada reconstrucţiei, mănăstirea Lepşa a mai beneficiat de o donaţie generoasă, venită de la Ierusalim: o icoană pictată în 1584, ce întruchipează pe Mântuitorul şi pe Fecioara Maria, încadrate şi de alte scene biblice.

În1959, regimul comunist pus lacăt pe mănăstire, maicile au fost alungate, imobilele şi pădurile confiscate. Corpul nou de chilii a intrat în posesia liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, terenul a ajuns la C.A.P. Tulnici, iar restul corpurilor de clădire au devenit magazii forestiere.

"Mănăstirea nu a fost însă abandonată în uitare şi, cu mult curaj din partea conducerii Episcopiei, în acele vremuri tulburi pentru ortodoxia românească, s-a reuşit revitalizarea ei. Fiind situat departe de ochii celor care supravegheau sovietizarea României şi distrugerea structurilor Bisericii, Episcopia Buzăului a redeschis neoficial Schitul în 1974, prin trimiterea la Schit a monahiei Gabriela Căruceriu", se mai arată în istoricul mănăstirii.

Practic, prin această măsură sihăstria a fost readusă la viaţă iar biserica din lemn a fost restaurată şi resfinţită în 1982.Abia după 1989 schitul a fost repopulat şi transformat în mănăstire, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”.

După anul 1990 au mai apărut şi alte construcţii noi, realizate de stareţele ce au urmat la păstorirea locaşului.