Grupa de juniori "U" 9 a clubului Prosport Focşani a remizat cu Dinamo Bucureşti la Braşov Juniors Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar daca este prezent de doar citeva luni pe piata fotbalistica din Vrancea, palmaresul de până acum nu este deloc rau, tinind cont si de faptul ca orice debut este dificil.

„Grupele cu care am participat la cel mai puternic turneu din tara la nivelul copiilor sint la inceput de drum. Pregatirea cu acesti copii am început-o de 5 - 6 luni, iar adversarii pe care i-am întilnit la Brasov joaca împreuna de 3 - 4 ani.


Din punctul nostru de vedere am trecut cu bine peste botezul primei competitii oficiale", spune Adrian Schineste, antrenor la Prosport Focsani.


„Rezultatele pe care le-am obtinut la Brasov ne-au aratat ca avem potential, chiar daca locurile pe care le-am ocupat nu sint de prima jumatate a clasamentului. Am obtinut patru victorii în fata unor cluburi importante.


Echipele de la Prosport au remizat si cu echipe cu nume, care au ani multi de pregatire centralizata"
, adauga tehnicianul care ii pregateste pe viitorii fotbalisti. Prosport, un club la început de drum care nu are nici un an de la înfiintare, a avut curajul sa se înscrie la un turneu puternic pentru a-i ajuta pe copii sa intre mai repede în lumea performantã a fotbalului de la noi.

De mentionat ca Prosport a fost cel mai tinar club care a participat la Brasov Junior's Cup, rezultatele fiind bune, asta daca ne gindim ca echipe cu mai multi ani de pregatire nu au reusit sa bifeze nici macar un succes la aceasta intrecere. Pentru toti cei 20 de copiii de la Prosport, turneul de la Brasov a fost prima competitie oficiala la care au luat parte.


Grupa 2000:

Portar: Mihai Mirică - jucători de câmp: Octavian Mocanu, Marian Milea, Răzvan Palade, Robert Răileanu, Dorinel Ciolan, Georgian Maftei, Gabriel Frăţilă, Andrei Adam, Ibrahim Quzah, Robert Vasilescu, Robert Carabulea, Alexandru Rusu, Egist Şuteu, Vlad Lupu, Ionuţ Militaru, Adrian Măstăcăneanu, Ionuţ Ungureanu, George Căşăriu.


Grupa 2001:

Portar: Sebastian Pancă- jucători de câmp: Rareş Dobrescu , Ionuţ Corozanu, Andrei, Duma, Marian Milea, Alexandru Lambru, Horia Grosu, Alexandru Dumbravă, Aleandru Micu, Vlad Bercovici, Ioan Croitoru, Gabriel Năstase, Denis Bontă, Emil Lădaru, Bogdan Brutaru, Răzvan Vlădescu.

Rezultate Prosport la Braşov Juniors Cup:

Patru victorii: Petrolul Ploiesti 3 - 0, LPS Pitesti 2 - 0, Atletic Arad 1 - 0 si 3 - 0 cu AS Vulcan.

Remize: 0 - 0 cu Dinamo, 0 - 0 cu Junior Tirgu Mures, 0 - 0 Scoala de Fotbal „Adrian Neaga" si 2 - 2 cu CS Filiasi.

Sase înfringeri: cu Banatul Timisoara, FC Braºov, Kinder Tirgu Mures, Dinamo Bucuresti, SC Baia Mare, AS Braila.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite