GALERIE FOTO: Patru ore de proteste la Focşani. Diseară este anunţat alt miting

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 150 de vrânceni s-au adunat ieri în Piaţa Unirii din Focşani pentru a-şi exprima nemulţumirile în legătură cu actuala conducere a ţării. Oamenii au manifestat paşnic şi nu s-au înregistrat incidente.

Deşi s-a dorit organizarea unei manifestaţii încă de sâmbătă seara, când doar două persoane au venit la obeliscul din Piaţa Unirii pentru a se solidariza cu protestatarii din toată ţara, adunarea a eşuat.

Abia aseară, la ora 16.00, s-a putut organiza un miting în centrul oraşului.

image

CLICK aici pentru imagini

De această dată mobilizarea a fost făcută prin intermediul politicienilor din Partidul Naţional Liberal şi a revoluţionarilor din Decembrie 1989, la îndemnul lor adunându-se în centrul civic al oraşului aproximativ 150 de persoane care au strigat lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi pro Raed Arafat.

Oamenii au manifestat paşnic şi nu s-au înregistrat violenţe.

Liniştea şi ordinea publică în zonă a fost asigurată de 20 de jandarmi.

image

CLICK aici pentru imagini

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Vrancea spun că până acum nu au luat nicio măsură împotriva protestatarilor.

„Mitingul a fost neautorizat. O să facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat şi vom vedea ce măsuri se vor lua", ne-a precizat plt. Adrian Costescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vrancea.

În această seară, la ora 17.00, se anunţă o altă manifestare în Piaţa Unirii din Focşani, îndemnul fiind lansat de această dată de liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, care prin intermediul unui comunicat de presă a cerut membrilor şi simpatizanţilor PSD să se alăture manifestaţiilor paşnice din oraş.

Citiţi şi: Băsescu şi Boc, huiduiţi la Focşani de 150 de oameni

Viceprimarul Vasile Dobre, la protestul neautorizat din Piaţa Unirii

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite