Gabriel Alexandrescu are un palmares bogat ca antrenor de atletism şi baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Alexandrescu a intrat deja în lumea bună a antrenorilor de atletism şi baschet, rezultatele sportivilor săi fiind apreciate la justa lor valoare. Cea mai importantă medalie ca sportiv a obţinut-o la Campionatul Naţional, în proba de ştafetă 4x1 tur, echipa de la CSS Focşani clasându-se pe locul al doilea.

Este fiul unuia dintre cei mai cunoscuţi antrenori de atletism din Vrancea, Gheorghe Alexandrescu. Datorită lui, Gabriel a făcut sport de performanţă timp de zece ani.

"Tatăl meu a fost cel care m-a ajutat cel mai mult. Am mers de mic la sala de atletism şi mi-a intrat în sânge sportul. Nu am fost un super-atlet, dar nimeni nu poate spune că nu mi-am făcut datoria atâta timp cât am rezistat pe pistă. Am şi eu câteva medalii obţinute la Campionatul Naţional de atletism, lucru care nu stă la îndemâna oricărui sportiv", spune Gabriel.

După ce şi-a încheiat cariera de sportiv, tânărul şi-a continuat studiile la Iaşi, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.


"Am mers pe aceeaşi linie cu cea a tatălui meu şi nu îmi pare rău. La numai 29 de ani mă simt un om realizat. Antrenez de ceva timp la secţia de atletism a CSS Focşani şi rezultatele nu vor întârzia să apară, dar mai trebuie puţină răbdare pentru că lucrurile serioase nu se pot face bătând din plame.

Datorită lui Mihai Petruţ, directorul Liceului cu Program Sportiv am reuşit să mă implic şi la echipele de baschet",
recunoaşte tânărul antrenor.


Visează la titlul naţional

Gabriel Alexandrescu speră ca în viitorul apropiat să formeze o echipă de baschet puternică la Focşani care să obţină, în premieră, titlul naţional. Ştie că nu e uşor de atins o asemenea performanţă, dar provocările fac parte din sport.

"Şcoala de baschet din Vrancea a dat de-a lungul timpului sportivi de mare valoare care au ajuns să joace în prima ligă a ţării. Echipele de la LPS Focşani au câştigat multe medalii la Campionatele Naţionale, dar niciodată nu au câştigat medalia de aur. Este firesc să visez la o asemenea medalie. Va fi greu de realizat asta, dar îmi plac provocările", adaugă Alexandrescu.

Acesta recunoaşte că viaţa de antrenor este tumultoasă dar îi aduce multe bucurii.
"Ca antrenor vezi munca în ansamblu şi eşti obligat să dai totul pentru toţi sportivii pe care îi ai în pregătire. Este o meserie frumoasă şi îmi place mult ceea ce fac. Atunci când un sportiv de-al tău urcă pe podium la o mare competiţie, satisfacţia este enormă", conchide Gabriel Alexandrescu.

întrebări şi răspunsuri

Ce pasiuni mai ai în afara atletismului şi baschetului?

Mai joc fotbal cu prietenii, dar şi tenis de masă. Îmi place să fac sport. Atunci când timpul îmi permite nu refuz nicio invitaţie de mă întâlni pe un teren de sport. Mai joc şi tenis de câmp, dar baschetul rămâne de bază şi cu acest sport, respective cu colegii mei, vreau să fac performanţă.

Ce îi lipseşte sportului din Vrancea la ora actuală?

Sunt prea multe orgolii pe care uneori le înţeleg, dar câteodată se ajunge prea departe. Nu pot face minuni peste noapte. Cine crede asta se înşală. M-am implicat mult în acţiuni pentru a atrage copiii să facă sport care până la urmă înseamnă sănătate.

ce îi place

Îmi plac jocurile de pe calculator şi muzica bună de toate genurile. Îmi plac oamenii serioşi, care nu mint niciodată. Îmi place să lucrez cu copiii şi mă dedic trup şi suflet în tot ceea ce fac. Atunci când nu-mi ies toate lucrurile aşa cum îmi propun, parcă iau foc.

ce nu-i place

Nu-mi place dezordinea şi nici cei care sunt leneşi. Urăsc minciuna şi pe
cei vorbesc aiurea despre persoane pe care nici nu le cunosc. Condiţiile în care se pregătesc sportivii focşăneni sunt mizerabile. Autorităţile nu fac aproape nimic pentru bazele sportive performante.

profil

NĂSCUT 7 iunie 1981, Focşani
STUDII IEFS Iaşi
OCUPAŢIE Profesor CSS-LPS Focşani
FAMILIE Căsătorit

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite