FOTO Vrânceanul care a deschis drumul României la Jocurile Olimpice moderne
0George Alexandru Plagino, născut în 1876 la Dumbrăveni, este primul sportiv român participant la Jocurile Olimpice moderne, la Paris în anul 1900.
Pentru că tot e perioada Jocurilor Olimpice, e bine să ne amintim de cel care, spun toate sursele avizate, a pus România pe harta sportului mondial, George Plagino, care a văzut lumina zilei pe raza actualului judeţ Vrancea, în comuna Dumbrăveni.
La Arhivele Naţionale Vrancea există mai multe documente interesante despre acest important personaj care s-a născut pe16 noiembrie 1876, în locuinţa lui Alexandru Plagino, fiul unui fanariot al vremii, iar mama sa fiind Wilhelmina Siefert, în vârstă de 20 de ani, de religie catolică slujnica lui Plagino.
Declaraţia naşterii către funcţionarul de stare civilă s-a făcut de către Constantin Vasile, „în lipsă de tată”, după cum scrie în documentele de acum un secol şi jumătate. Martori au fost doi argaţi ai boierului Plagino, un muncitor agricol, respectiv un vizitiu.
Practic, primul nostru sportiv olimpic a păşit în această lume având statutul unui copil nelegitim, fiind fiul unei servitoare aflată la curtea unuia dintre cei mai mari proprietari agricoli de la Curbura Carpaţilor, ce stăpânea zeci de mii de hectare de pământ din toate categoriile de folosinţă, avea cale ferată privată, castel, câteva conace, mausoleu funerar pentru viaţa de dincolo şi funcţii politice, administrative şi diplomatice de cel mai înalt rang. În puţine cuvinte, un mic faraon local.
„Timp de 18 ani acest copil a crescut la curtea boierului Plagino şi nu avea cum să nu-i fi ajuns la ureche bârfele slujitorilor cum că ar fi de fapt nepotul boierului ca urmare a relaţiei de dragoste dintre fiul acestuia, ce se numea tot Alexandru şi servitoarea nemţoaică pomenită mai sus. Atenţia pe care o oferea bătrânul boier copilului George putea fi o dovadă că relaţia dintre fiu şi servitoare a existat, dar din diferite motive, la momentul naşterii lui George, tatăl nu a fost alături pentru a-l declara. Cauza principală a fost că acesta era căsătorit cu Elena Plagino, o distinsă doamnă din înalta societate care nu ar fi suportat umilinţa infidelităţii soţului. Din acest motiv sau poate din cauza fragilităţii fizice Elena a decedat în anul 1880, iar neastâmpăratul Alexandru A. Plagino a rămas văduv şi pregătit poate pentru noi aventuri romantice. Tatăl său, boierul Plagino, om cu multe păcate pentru averea sa, dar cu un deosebit simţ al onoarei a pus stop dorinţelor fiului şi timp de 14 ani până la moartea sa, petrecută în anul 1894 s-a zbătut şi l-a determinat pe acesta mai cu vorbă bună , mai cu ameninţări că-l va dezmoşteni şi cu alte mii de argumente că cel mai bine ar fi să-şi recunoască greşeala din tinereţe, să o ia în căsătorie pe servitoare şi să-l recunoască pe tânărul George”, precizează istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
Dorinţa boierului Plagino s-a concretizat cu câteva luni înainte de moarte, când slăbit i-a smuls fiului emoţionat acceptul pentru această căsătorie.
Astfel, în februarie 1894 încăpăţânatul fiu de boier o ia de soţie pe Wilhelmina Siefert, iar prin acest act l-a legitimat pe copilul George, care după 18 ani de incertitudini, capătă dreptul său legal. Boierul cel bătrân închide ochii în castelul său mulţumit ca s-a reglementat situaţia urmaşului.
Tânărul George nu a înşelat aşteptările bătrânului moşier, el realizând în viaţa lucruri excepţionale, primul fiind participarea la Jocurile Olimpice din 1900, de la Paris, la proba de tir, unde s-a clasat pe locul 13 din 51 de sportivi. Aceasta îndemânare a obţinut-o cu siguranţă în sutele de partide de vânătoare desfăşurate prin pădurile bunicului său.
„După ce a fost recunoscut de către tatăl său, George a urmat o carieră strălucitoare şi s-a bucurat de un anturaj extrem de select din care nu lipsea familia regală, principii Bibescu, Ghica şi mulţi alţii cu sânge albastru, el însuşi fiind nepotul lui Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu şi strănepotul lui Alexandru Moruzi, trei fost domni ai Ţării Româneşti. Când l a recunoscut pe George, tatăl i-a oferit acestuia posibilitatea legală să-şi revendice această ascendenţă selectă şi să primească în proprietate pe diferite căi testamentare şi succesorale o avere consistenţă care i-a permis să nu aibă grijă zilei de mâine. După venirea comuniştilor, posesiunile materiale şi relaţiile familiale şi sociale ale lui George Plagino i-au determit pe noii stăpâni ai ţării să înceapă o campanie de persecuţii dintre care, probabil, nu ar fi lipsit şi închisoarea dacă nu murea în anul 1949”, mai spune istoricul Florin Dîrdală.
Potrivit Wikipedia, George Plagino a făcut parte din Comitetul Olimpic Român în perioada 1914-1938. La Sesiunea CIO de la Londra de la 1 decembrie 1908, a fost ales al 57-lea membru al Comitetului Internaţional Olimpic, fiind retras de către autoritaţile comuniste în februarie 1948. A fost al 2-lea român membru al Comitetului Internaţional Olimpic, după George Gh. Bibescu (1899-1901), fiul fostului domnitor al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu (1843-1848). A deţinut apoi funcţii de conducere în cadrul mişcării sportive din România, fiind vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (1923-1940) şi preşedinte al Uniunii Federaţiilor Sportive din România - UFSR (1933-1940).
Mai puteţi citi:
FOTO Despre iernile de altădată şi cum se făcea deszăpezirea în Focşani acum un secol
Se încarcă comentariile...
