FOTO VIDEO Bătălia de pe Rovine, dintre localnici şi administraţie. „M-am mutat din centru într-un loc mai rău ca la ţară“

FOTO VIDEO Bătălia de pe Rovine, dintre localnici şi administraţie. „M-am mutat din centru într-un loc mai rău ca la ţară“

Strada Rovine  FOTO: Ştefan Borcea

Strada Rovine nu a fost asfaltată niciodată iar localnicii sunt îngroziţi la fiecare ploaie că nu mai pot ieşi din curţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Strada Rovine din Focşani se află în partea de nord a oraşului şi a fost creată în urmă cu mai bine de două decenii, din dorinţa de extindere a municipiului, pentru că cererea de locuri de casă era ridicată.

Oamenii şi-au construit case frumoase acolo, dar au rămas multă vreme în afara civilizaţiei până când s-a introdus canalizare şi energie electrică.

În urmă cu vreo 15 ani, s-a pus problema modernizării străzii, astfel încât locatarii să nu mai fie nevoiţi atunci când plouă să iasă din curţi în cizme. Totul a rămas însă la stadiul de intenţie.

“Ne-am mutat aici din anul 2002 şi în fiecare an am făcut scris, chiar avem acasă dovezile cu răspunsurile primite, precum că vor începe lucrările în perioada următoare, dar niciodată nu s-a întâmplat. Ce s-a mai făcut, a contribuit biserica, în urma sesizărilor au mai trimis când şi când câte un utilaj de au mai îndreptat. Acum o săptămână nu se putea trece cu pantofi pe aici, este strigător la cer. Am înţeles că strada figurează ca asfaltată în documente, dar ce ştim noi, nu ni se spune adevărul. V-am spus, aveam fetiţa la grădiniţă când am venit aici şi anul acesta termină facultatea şi n s-a întâmplat absolut nimic”, ne spune Mioara Nan, care locuieşte pe această stradă de 17 ani.

Practic strada Rovine arată exact ca după bătălia de la Rovine, de la 1395. Plină de gropi, băltoace, noroaie, deşi locuitorii care stau acolo plătesc aceleaşi impozite. Oamenii au mers la Primărie să ceară socoteală edililor, care nu au reuşit să facă decât nişte trotuare şi acelea înghiţite de noroi.

“Să vină cineva să vadă cam cum ieşim noi din curte după o ploaie. Eu sunt născut, crescut în Focşani. Am avut casă în faţa Curţii de Conturi, apoi mai în centru. M-am mutat de acolo la ţară. Aşa este la noi aici, ca la ţară. Este jalnic”, spune şi Viorel Bercea, locuitor pe strada Rovine.

"Anul trecut când s-a făcut balastare înainte de Învierea Domnului, pentru că arăta groaznic, am cerut permisiunea domnului primar şi am spus să îmi dea permisiunea de a veni cu un autogreder şi de a pune balastru pe stradă. La biserica noastră vin enoriaşi din toată Vrancea cu evlavie şi toţi se miră. Ne spun dacă avem ceva cu Primăria de este aşa de rea strada", spune preotul Nicolae Onofrei.

Unii dintre localnici au acţionat primăria în judecată, iar instanţa a obligat municipalitatea să intervină.
Consilierul local Costel Bîrsan l-a interpelat pe primarul municipiului în legătură cu acest aspect, dar nu a primit un răspuns.

“Am aici un ordin de executare al lucrărilor, din 13.02.2013, da? Deci ordin de executare a lucrărilor... şi mai mult decât atât, dacă apare asfaltată, înseamnă că cineva şi-a însuşit banii lucrărilor pe acea stradă care apare asfaltată. Ar trebui să ne pună pe gânduri chestiunile astea”, a spus consilierul Bîrsan.

Edilii recunosc situaţia de pe Rovine, ştiu şi de decizia instanţei, care obligă Primăria asfalteze strada, dar spun că nu se poate face într-o săptămână, cum doresc oamenii, ci trebuie parcurşi nişte paşi.

“Eu mi-aş dori să le fac ieri dacă s-ar putea, dar nu putem să le facem peste noapte. Sunt anumite condiţii care trebuiesc îndeplinite legal că altfel dăm cu subsemnatul şi nu cred că îşi doreşte nimeni. Deocamdată eu respect legea, pentru că eu în primul şi în primul rând nu sunt om politic, sunt om de administraţie. Şi am spus-o dintotdeauna. Şi acolo a mai fost o problemă dacă nu mă înşel cu strada Rovine de tot s-a amânat. Abia luna trecută a venit proprietarul care stă pe colţ la intersecţia cu Vrancei cu o propunere şi analizăm acea propunere pentru a face eventual un schimb de terenuri. Noi facem toată documentaţia necesară. Nu stăm. Dar e de durată”, spune primarul Cristi Misăilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: