FOTO Ce sesizări făceau organele de presă către autorităţi în anii comunismului. Focşaniul, raiul prostituatelor, beţivilor şi vagabonzilor

Sesizare făcută de ziarul România liberă

Potrivit istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, în acele vremuri presa era o adevărată putere în stat, în sensul că autoritatea  sesizată de ziar trebuia să remedieze ori să infirme şi totodată să răspundă obligatoriu la sesizare.

Arhivele Naţională-Filiala Vrancea păstrează în fondul său documentar foarte multe materiale legate de primii ani ai comunismului în România, o perioadă grea, de tranziţie, marcată de abuzuri.

Graţie cercetătorului Florin Dîrdală, vă putem prezenta cum se implica presa în viaţa socială a localităţilor.

<<"România Liberă"  era informată că la Păuneşti, nutreţul a stat pe islazul comunal neacoperit, luni de zile  şi de aceea s-a furat mult şi a fost stricat de vitele locuitorilor, podul peste şoseaua Păuneşti- Rugineşti nu s-a terminat, fântânile comunei sunt stricate, neîngrijite, neigienice, iar construcţia şcolii nu merge deloc. Replica a venit de la  organele de raion care au comunicat că furajele au fost păstrate într-adevăr pe câmp, dar într-un loc împrejmuit şi cu pază , şcoala nu s-a terminat, dar se va urgenta finalizarea ei pentru finele anului, la fel şi podul,  iar la fântâni  s-au reparat 10 şi s-au procurat 20 cumpene şi 20 găleţi  (Păuneştiul este vestit şi azi prin salba de fântâni arhaice existente în sat ) La "Scânteia Tineretului" a ajuns o altă sesizare şi anume că la staţia CFR Gugeşti, pe 23 noiembrie 1951, aşteptau 30 de persoane la casa de bilete şi cu toate că ora de venire a trenului se apropia, casa a rămas închisă până după plecarea trenului  deoarece  casierul nu-şi face trebuincios treaba, stă mai mult prin magazii, sala de aşteptare ar trebui să aibă o înfăţişare mai plăcută să fie mai luminată şi mai ales  curată (interesant ar fi de văzut cum e în zilele noastre ). La "Scânteia" ajunge o reclamaţie mai serioasă, anume că un chiabur  din Goleşti împreună cu ginerii lui fac propaganda contra partidului, ameninţă oamenii săraci din comună, ascunde vinul pe la prieteni şi dă cote foarte mici de cereale la stat.  La Iveşti presa află că  aceasta localitate nu are curent, deşi este electrificată   şi sesizează pe cei în drept să rezolve.  Chiar şi la revista de satiră "Urzica" cetăţenii reclamau unele situaţii precum lipsa de înţelegere şi promptitudine a unor funcţionari administrativi care puneau beţe în roate în eliberarea unor documente.  Bine muştruluiţi, funcţionarii justificau de bine-de rău abuzurile cu nişte referate şi remediau pe loc situaţia reclamată. Chiar şi directorul şcolii din Dumbrăveni este reclamat că se poartă prost cu învăţătorii şi are o atitudine de favoritism faţă de copiii chiaburilor şi a celor înstăriţi care trec clasa datorită cadourilor trimise de părinţi. Bineînţeles unele reclamaţii erau şi neîntemeiate. Astfel,  la o Întreprindere din Focşani unde s-a pus o conducere formată din militari s-a reclamat că aceştia au o atitudine dură cu muncitorii. Dar, în urma verificărilor, s-a constatat că cel care a făcut sesizarea  era un perturbator, fiu de mare antreprenor în Bucureşti, elegant, sfidător  faţă de ceilalţi, cu reminiscente  burgheze, îndemna muncitorii să facă agitaţie, cu aere de mare afacerist, totdeauna băut şi gesticulând cu ambele mâini spre a şi etala cele 3-4 inele înşirate pe fiecare deget. Un alt director de magazin este acuzat că ascundea marfă de clienţi şi o vindea doar prietenilor. La "Gazeta Învăţământului" este publicat un material  cam neplăcut pentru tovarăşi  prin adevărurile spuse, dar sugestiv pentru epocă, anume că în  fosta comună Dealul Lung şcoala se afla într-o situaţie incertă deoarece nu a primit ca sediu, aşa cum i s-a promis, fostul conac al boierului Dăbuleanu şi nu au fost încadrate cadre didactice suficiente  şi bine  calificate, necesare pentru a pregăti tinerii acestei localităţi să devină aprigi luptători pentru înfăptuirea socialismului în ţara noastră, adică lipsa de interes din partea celor responsabili, ceea ce era foarte grav.  Chiar şi Comitetul executiv a raionului Focşani este pârât  la acea vreme  că nu se ocupă temeinic de muncile de toamnă. La "Calea Nouă" a ajuns o nemulţumire cetăţeneasca legată de faptul că piaţa oraşului Adjud nu era amenajată.   Chiaburii erau  reclamaţi din plin la ziar  că sabotează interesele statului,  iar  un întreg memoriu trimis la gazeta ne arată şi un tablou destul de sugestiv al Focsaniului din vara lui 1951: “Oraşul nostru este complect invadat de vagabonzi, cerşetori şi prostituate, cum nu a mai fost niciodată şi care produc un spectacol peste măsură de imoral. Cu toate că s-a asigurat maşină pentru colectarea cerşetorilor şi vagabonzilor nu am obţinut niciun rezultat deoarece toţi au fost trimişi să îşi facă mai departe ocupaţiunile. Cu toate adresele forului local, oraşul ziua şi noaptea este plin de cerşetori şi copii mici care sunt îndemnaţi şi supravegheaţi de părinţii lor pentru a cerşi şi toate aceste fapte le vede Miliţia de moravuri, dar nu ia nicio măsură cu toate că în permanenţă li s -au adus la cunoştinţă aceste fapte, iar acei vagabonzi şi cerşetori ridicaţi au fost puşi în libertate şi acum insultă şi batjocoresc atunci când  îi văd pe cei care i-au adunat, Mai mult, umblă beţi, atacă lumea şi în special pe fete cu cuvinte grozav de murdare”. Miliţia a comunicat că nu are unde să-i reţină, iar cei care au avut acte încheiate pentru Parchet au fost puşi în libertate.  În concluzie responsabilul cerea  prin organul "Calea Nouă", disperat, măsuri urgente pentru preîntâmpinarea acestui flagel  destul de trist şi ruşinos. Şi multe alte cazuri mai grave  sau mai  mărunte se adresau presei vremii  şi se pare că acest lucru avea efect, pentru că pe atunci legea presei stipula că în două săptămâni autoritatea  sesizată de ziar trebuia să remedieze ori să infirme şi totodată să răspundă obligatoriu la sesizare>>.

→

Imaginea 1/9: ziare