FOTO Scriitorul care a ajuns pictor după ce s-a transpus  în pielea personajului uneia dintre cărţi. "Este un mod de a evada din această lume"

FOTO Scriitorul care a ajuns pictor după ce s-a transpus  în pielea personajului uneia dintre cărţi.

Florinel Agafiţei are mai multe expoziţii la activ

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesorul de istorie Florinel Agafiţei este unul dintre intelectualii de marcă din Vrancea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorul Florinel Agafiţei, în vârstă de 53 de ani, unui dintre cei mai importanţi scriitori ai Vrancei, membru al Uniunii Scriitorilor şi multiplu premiat pentru literatura sa este şi un talentat pictor.

Profesorul de istorie a făcut senzaţie cu picturile sale încă de la prima sa expoziţie personală, în anul 2013, iar de atunci au urmat şi alte vernisaje.

Florinel Agafiţei spune că a fost mânat de gândul de a picta în timp ce scria la un roman despre viaţa unui pictor, dorind astfel să se transpună în pielea personajului său.

“Eu, deocamdată, nu sunt pictor. Până la a fi pictor este cale lungă. Eu am făcut primul sfert din primul pas a unui drum foarte lung. Cea ce îmi pare rău este că acest drum l-am început târziu ca vârstă biologică, undeva după 40 de ani. Am încercat să scriu o carte unde personajul principal să fie un pictor impresionist francez. Citisem despre el destule, dar când am încercat să scriu am redactat o pagină şi am văzut că nu are viaţă, nu transmite nimic, personajul e mort, ce scriu eu acolo nu are valoare, nu are credibilitate, e o minciună. Am luat hârtia, am aruncat-o nervos la coş şi am zis că trebuie să mă apuc eu însumi de treaba asta să văd cum este. Şi am pornit de la zero. Nu am cumpărat pânzele, am preparat eu, e o întragă tehnică, cu clei de oase, cu miros urât în casă, chinuitor. Am reuşit să fac prima pânză, să o întind şi să încerc să aşez culoarea. Dar este foarte dificil. Una gândeşte creierul, alta vede ochiul şi alta face mâna. Eram într-o defazare totală: creier, ochi, mână. Şi nu am renunţat. Mi-am zis cum alţii pot şi eu de ce nu aş putea. Şi au trecut vreo 15 ani, din care am stricat mult de tot. Nici nu vă puteţi imagina, în special culoare şi din aceea scumpă, pentru că nu aveam pretenţia decât de a lucra cu cea mai bună calitate. Trebuia să încep cu o pastă de 2 lei, dar eu am luat tub de 50-60 de lei. Şi am încercat cu pensula, nu a mers deloc şi am trecut la cuţit şi cuţitul l-am simţit că se lipeşte de mână, ca o prelungire a mâinii. Am zis asta este, lucrez din cuţit. Am lucrat şi cu pensula, lucrez în continuare, dar mai aproape îmi este cuţitul. Este un mod de a evada din această lume, bună, rea, dar eu evadez. Şi când evadez o fac câte 7-8 ore, mai ales că am şi câteva zile libere pe săptămână. Este 99% muncă şi din când în când se întâmplă 1% inspiraţie divină sau greşeală divină,. Când îţi alunecă mâna într-un anume fel şi obţii un efect pe care nu ai vrut să-l obţii. Şi îl laşi aşa, nu mai intervii acolo, pentru că dacă ai intervenit ai făcut o mare eroare”, a spus Florinel Agafiţei cu ocazia vernisajului expoziţiei „Anotimpuri” eveniment în care şi-a lasant şi cel mai recent volum, „Poeme târzii, Kladlara”, prima sa carte de versuri.

Doctor în istoria religiilor, prozator distins cu premii la cele mai importante concursuri naţionale, deschizător de drumuri în presa vrânceană după 1989, autorul primei lucrări despre indianiştii din spaţiul românesc, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Florinel Agafiţei este unul dintre intelectualii de marcă din Vrancea.
Este deţinătorul unei impresionante biblioteci de indianistică, cărţi unicat în ţară.

Legătura sa cu India este veche, mărturisind că încă din copilărie a fost atras de lecturarea unor cărţi care povesteau despre această fascinantă zonă a lumii.

„Prima carte pe care am citit-o s-a numit Ramayana. A fost ceva extraordinar. Apoi am citit tot ce a scris Mircea Eliade. El este mentorul meu spiritual, neoficializat, care m-a ghidat în cunoaşterea indiană", mărturiseşte Florinel Agafiţei.

Perioada studenţiei i-a amplificat dorinţa de a cunoaşte cât mai multe despre India, această aspiraţie fiindu-i insuflată de profesorul său de sanscrită, Marin Constantin, cu care păstrează o bună colaborare.
De altfel, teza sa de doctorat se intitulează „Simbol şi simbolizare indiană în sculptura lui Constantin Brâncuşi", o lucrare de simbioză între estetică, etică şi filozofie.

O altă lucrare scrisă de autor care reflectă cunoştinţele sale vaste în acest domeniu este „Accepţiunea indiană a simbolului în opera lui Mihai Eminescu", carte cu care a luat marele premiu la un concurs naţional de eseu. Literatura sa de sertar cuprinde foarte multe titluri despre indianism, recunoscând însă că piaţa livrescă din România nu pare interesată de astfel de scrieri „cifrate".

Din acest motiv, speră ca o mână de ajutor să primească din partea Ambasadei Indiei, cu ai cărei reprezentanţi are o relaţie privilegiată.

„Prin Ambasada Indiană am obţinut pe când aveam doar 32 de ani o bursă în India, de patru luni de zile. Este o perioadă fascinantă a vieţii mele", precizează Florinel Agafiţei.

Profesorul este autodidact în ceea ce priveşte limba sanscrită, limbă oficială a Indiei, posedând cunoştinţe solide de gramatică, scriere sau intonaţia acestei limbi, dicţionarul de sanscrită fiindu-i tot timpul un aliat de nădejde.

Preocupările lui Florinel Agafiţei nu se rezumă doar la munca de la catedră şi la pasiunea pentru indianistică, acesta fiind şi un apreciat scriitor. Nuvela „Curierul" a obţinut premiul I la Concursul Naţional de Literatură "Agatha Grigorescu Bacovia".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: