FOTO Militarul erou Florinel Enache, ajutat de colegi să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai

FOTO Militarul erou Florinel Enache, ajutat de colegi să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai

Calea de acces până la stradă a fost lărgită

Reprezentanţii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", împreună cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale au finalizat săptămâna aceasta lucrările de reamenajare a căii de acces de la drumul principal către locuinţa acestuia, din comuna Gura Caliţei.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ultima vizită pe care ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, i-a făcut-o militarului erou Florinel Enache acasă la Gura Caliţei, acesta a promis că militarii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" vor da o mână de ajutor pentru lărgirea căii de acces de la locuinţă la drumul public, având în vedere că Florinel Enache se deplasează cu căruciorul.

Timp de două săptămâni, 20 militari din cadrul structurii de geniu din marea unitate, cu sprijinul a două firme de construcţii, au înlocuit tubul de canalizare şi au lărgit drumului din dreptul proprietăţii lui Florinel.

"În urma vizitei din 13 martie, conducerea brigăzii şi-a exprimat dorinţa de a-l sprijini în continuare pe Florinel, prin a-i facilita accesul la gospodărie, cu orice tip de autovehicul. Mă bucur că într-un timp atât de scurt şi prin susţinerea proiectului de către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene  promisiunile făcute s-au materializat", a declarat plutonier-adjutant principal Costel Alexandru, consilierul comandantului unităţii.

Militarul Florinel Enache, originar din comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea, a fost rănit în războiul din Afganistan în anul 2012, după ce a călcat pe un dispozitiv explozibil improvizat.

Ambele picioare şi mâna stângă i-au fost spulberate. Ca prin minune, colegii din echipaj au reuşit să-l salveze.

Mai puteţi citi:

Proteză bionică pentru militarul vrâncean Florinel Enache, rănit anul trecut în Afganistan

Povestea militarului erou felicitat de Obama. Florinel Enache a rămas fără picioare şi o mână în Afganistan. România îi dă 85.000 de euro
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: