FOTO VIDEO Lupte grele la Smârdan, cu 1000 de soldaţi şi 220 de mijloace tehnice, într-un exerciţiu în care au fost angrenaţi şi militari din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exerciţiul interarme multinaţional „Mălina 14”, desfăşurat astăzi în Poligonul de la Smârdan  a avut la bază un scenariu fictiv, bazat pe ducerea luptei de apărare pe poziţii de către un grup de luptă constituit din subunităţi de infanterie mecanizată, tancuri şi artilerie, cu sprijinul forţelor aeriene.

Militarii Brăgăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” au participat astăzi la un exerciţiu complex cu trageri de luptă, în poligonul de la Smârdan.

La eveniment a fost prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa,împreună cu marea majoritate a generalilor armatei române, mulţi dintre ei foşti comandanţi ai Garnizoanei Focşani, dacă ar fi să-i amintim aici pe generalii Ciucă, Tomescu sau Tonea.

image

Foto

1

La exerciţiu au mai participat comandamentul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, o companie de infanterie din cadrul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată ”Valter Mărăcineanu”, o companie de tancuri din cadrul Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”, o baterie de obuziere din cadrul Batalionului 285 Artilerie „Vlaicu Vodă” şi un pluton de infanterie aparţinând Armatei Republicii Moldova. Trupele terestre sunt sprijinite de o escadrilă formată din patru elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT şi patru avioane IAR 99 ŞOIM, de la Baza 95 Aeriană.

Astfel, peste 1.000 de militari şi 220 de mijloace tehnice au fost implicate în marele eveniment de astăzi.


Tema exerciţiului pregătit de ”Brigada 282 Infanterie Mecanizată a reprezentat-o apărarea în eşalonul doi al Diviziei 2 Infanterie, cu misiunea de a opri ofensiva inamicului pe un aliniament favorabil introducerii în luptă a forţelor aliate.

4

Scenariul a fost unul fictiv, dezvoltat pe baza experienţei dobândite din participările anterioare în teatrele de operaţii. „Acţiunile s-au desfăşurat în Danubia, un continent ale cărui naţiuni sunt divizate de nivelul diferit de dezvoltare, dar care evoluează către o societate unită prin diversitate şi multiculturalism. Regiunea geopolitică Transdanubia se constituie într-o arie semnificativă de tranzit a resurselor energetice şi, totodată, într-un spaţiu important de manifestare ale unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, cu un impact substanţial asupra securităţii continentale. Regiunea este traversată de Fluviul Danubius, o sursă importantă de apă, dar şi un obstacol natural deosebit pentru ţările aflate în conflict, respectiv Cesenia şi Dobronia, state comparabile ca suprafaţă şi număr al populaţiei şi care, în timp, şi-au pus amprenta asupra evoluţiei istorice a regiunii. Rivalitatea dintre cele două ţări a fost amplificată de existenţa pe teritoriul fiecăreia a unor enclave locuite predominant de etnici ceseni şi dobronezi. Pe fondul unei secete prelungite şi a crizei economice severe care a dus, în multe state, la mişcări sociale de amploare,  în zona maritimă comună a celor două state este descoperit un important zăcământ de hidrocarburi, a cărui posesie şi exploatare constituie subiectul de conflict pentru cei doi actori”, a fost scenariul după care s-a desfăşurat exerciţiul.

Misiunea Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată a fost de a destina o structură întrunită ca detaşament înaintat în fâşia de asigurare a diviziei, ulterior trecând la apărare în eşalonul doi al diviziei, în fâşia Stravridul, şi oprind ofensiva inamicului pe aliniamentul Stejarul, pentru crearea condiţiilor de introducere în operaţie a forţelor aliate.
Pentru aceasta, operaţia planificată as fost executată în patru etape. Astfel,
exerciţiul propriu-zis a debutat cu acţiunile forţelor aeriene, care execută foc asupra coloanelor inamicului pe timpul apropierii de grupul de luptă al marii unităţi.

5

Următoarea secvenţă a constituit-o executarea focului concentrat asupra forţelor inamicului începând de la distanţa bătăii maxime a armamentului principal, la care au participat şi militari din republica Moldova.

Pentru asigurarea interoperabilităţii şi desfăşurarea în bune condiţii a exerciţiului în comun, conform acordului tehnic încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării din Republica Moldova, militarilor moldoveni le-au fost puse la dispoziţie tehnica şi armamentul din dotarea unităţilor Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.

În etapa a III-a, pentru ruperea luptei de către forţele de acoperire care au acţionat pe aliniamente succesive, forţele aeriene au executat o misiune de sprijin aerian apropiat printr-o intervenţie a elicopterelor antiblindate.

În fine, ultima secvenţă a constituit-o executarea focului armamentului principal din dotarea Grupului de Luptă Mărăşti pentru nimicirea inamicului care atacă în fâşia sa de apărare.


Scopul activităţii de astăzi a fost de antrenare a militarilor din Brigada 282 Infanterie Mecanizată într-o concepţie unitară pentru menţinerea nivelului capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare NATO şi UE.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite