FOTO Cum au învăţat copii din Năruja să înroşească şi să încondeieze ouăle ecologic pentru masa de Paşte

FOTO Cum au învăţat copii din Năruja să înroşească şi să încondeieze ouăle ecologic pentru masa de Paşte

Copiii au depreins tehnica încondeierii ouălor

Copii cu vârste între 6 şi 16 ani au participat la proiectul ”Ouăle încondeiate-nepreţuit tezaur al tradiţiilor noastre vrânceneşti”, derulat la iniţiativa Bibliotecii Publice Năruja.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câţiva adulţi din Năruja mai cunosc încă tehnica încondeierii ouălelor, însă pentru tineri este o mare necunoscută.

Din această cauză, la iniţiativa inimoasei bibliotecare Adriana Bratie, copiii din comună au particpat la un proiect, ”Ouăle încondeiate-nepreţuit tezaur al tradiţiilor noastre vrânceneşti”.

Ei au învăţat cum să înroşească ouăle ecologic, fără a folosi substanţe chimice şi să le încondeieze frumos. 

Mentori le-au fost două bătrâne din zonă, Elvira Bordea şi Săndica Rebega, care au lăsat treaba deoparte şi au venit la bibliotecă să înveţe copilaşii secretele furate de ele de la bunici.

Astfel, copiii au aflat cum se fabrică vopseaua ecologică pentru înroşitul ouălor, „din flori de sovârf şi frunze de măr sălbatic care se pun la macerat trei zile cu apă călduţă. Se scot apoi şi în apa rezultată se pune piatră acră  pentru fixarea culorii. Se lasă ouăle în această apă până a doua zi când se scot şi se pun la fiert între frunzele scoase în ziua precedentă : un rând de frunze, unul de ouă etc. Se adaugă apă să le acopere. După ce au fiert se scot din apă şi se curăţă de ceara rămasă, se ung cu ulei şi gata. De asemenea, se pot folosi coji de ceapă ca alternativă la vopseaua cu chimicale”, este reţeta de înroşire a ouălor care au fost încondeiate cu ceară înnegrită cu tăciuni.

Odată ce au învăţat tehnica încondeierii şi vopsirii, copii au mers apoi la oraş, la Focşani, în supermarketul Carrefour, unde sub privirile cumpărătorilor încântaţi au aplicat ce au învăţat în cadrul proiectului.

Copiii au avut numai cuvinte de laudă la adresa iniţiatoarei proiectului, o neobosită militantă pentră păstrarea tradiţiilor locale.

„Din punctul meu de vedere este un model demn de urmat! Este o femeie plină de căldură, iubire, o persoană credincioasă dar nu în ultimul rând o emblemă pentru Naruja, prin încercarea fără de osteneală a promovării tradiţiilor locale, este mesajul elevei Ştefania Frăţilă pentru bibliotecara Adriana Bratie.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO În Joia Mare, gospodinele din Năruja înroşesc ouăle de Paşte cu vopsea obţinută din plante naturale

FOTO „Vălăritul” şi „scrânciobul”, obiceiuri de Paşti în Vrancea arhaică

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: