FOTO Focşaniul acum 100 de ani, în imagini şi fapte
0
La sfârşitul secolului XIX, Focşaniul era un orăşel de graniţă, de mărimea unei comune mai mari de astăzi, lipsit de confortul care exista în alte oraşe.
Acum mai bine de un secol, oraşul Focşani putea fi comparat cu o comună mai mare de astăzi, cu o populaţie care nu depăşea mai mult de 20.000 de locuitori şi care trăia în condiţii destul de grele. Oraşul cunoaşte o oare care dezvoltare la sfârşitul secolului XIX, când se ridică cam primele edificii publice şi lucrări de artă monumentală.
Potrivit istoricilor, în 1879 se pun bazele bibliotecii publice, în 1891 se amenajează Piaţa Alimentară, în 1899, la 1 octombrie, s-a pus piatra de temelie a Teatrului, care va fi dat în folosinţă la 22 noiembrie 1913, prin străduinţa şi sacrificiile maiorului Gheorghe Pastia. Totodată, în această perioadă apar şcoli, publicaţii şi se pun bazele Palatului Administrativ, dar este inaugurată şi linia ferate Buzău-Mărăşeşti .
„În această perioadă se afirmă ca un puternic focar de cultură Liceul „Unirea”, ai cărui intelectuali de elită desfăşoară o bogată activitate. Dintre profesorii liceului se remarcă istoricul Constantin Giurescu, criticul literar Bogdan Duică, scriitorul I. A. Bassarabescu şi alţii. De pe băncile liceului s-au ridicat mari personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti, cum sunt scriitorul Duiliu Zamfirescu, geograful Simion Mehedinţi, istoricul G. G. Giurescu, chimistul Gh. Longinescu, etc. Societăţile culturale contribuie şi ele la dinamizarea vieţii cultural-ştiinţifice a oraşului, un rol important având secţia focşăneană a Ligii Culturale, înfiinţată în 1891, Societatea Filarmonică, înfiinţată în 1907, mai întâi sub denumirea „Doina Vrancei”, Societatea Literară „Gr. Alexandrescu” din cadrul Liceului Unirea şi altele”, se arată într-un referat al istoricilor despre perioada veche a oraşului.
La sfârşitul secolului XIX, Focşaniul era un orăşel de graniţă, de mărimea unei comune mai mari de astăzi, lipsit de confortul care exista în alte oraşe.
Nu exista, alimentare cu apă, nu exista iluminat public, străzile erau din pământ iar oamenii, cu excepţia negustorilor, erau foarte săraci. Prin urmare, edilii care au fost aleşi la cârma oraşului s-au străduit şi chiar au reuşit să le facă viaţa mai bună concetăţenilor lor.
Foto
În această categorie include şi doi primari patrioţi, Dumitru Farago Căian şi Ştefan Graur, care deşi s-au aflat doar un mandat la cârma oraşului Focşani au pus bazele unor modernizări fără precedent.
De numele profesorului D.F. Căian se leagă proiectul de aducere a iluminatului public în municipiu. Fost profesor şi director al Colegiului Naţional „Unirea”, D.F. Căian a fost primar în perioada 1900-1904.
„S-a născut într-o localitate de lângă Cluj, şi-a făcut studiile la Viena şi apoi a fost profesor la Blaj, unde a intrat în conflict cu autorităţile maghiare. S-a stabilit la Focşani, unde a fost profesor până la ieşirea la pensie. L-a tradus pe Cicero, cu lucrarea „De Bello civili”, apoi între 1900 şi 1904 a fost primar al oraşului. Are contribuţii serioase la aducerea iluminatului public cu gaz în oraş. A scris monografia oraşului, care a fost premiată de Academia Română şi pe care Asociaţia „Simion Mehedinţi” o va reedita anul acesta”, ne-a declarat profesorul Costică Neagu, preşedintele Asociaţiei „Simion Mehedinţi”.
În timpul primului război mondial, teritoriul din jurul Focşanilor a devenit teatru de operaţiuni militare. La 25 decembrie 1916, oraşul intră sub ocupaţie germană, de care avea să se elibereze abia la 10 noiembrie 1918. La acea vreme primar era Ştefan Graur.
Cu toate greutăţile vremii, ştiut fiind faptul că bugetul oraşului era sub controlul german, Ştefan Graur a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru dezvoltarea oraşului.
Atunci s-au pus bazele alimentării cu apă a oraşului, dar şi a pietruirii străzilor. Profesorul de istorie Cezar Cherciu spune că în urmă cu un secol municipalitatea a contractat exploatarea unui munte întreg de la Valea Sării, pentru extragerea de piatră cu care să se pavoazeze străzile din Focşani.
Ştefan Graur a condus primăria timp de trei ani, între 1914 şi 1917.
„În perioada dintre cele două războaie mondiale, evoluţia Focşanilor cunoaşte o oarecare stagnare. Se efectuează doar câteva lucrări edilitare, care nu reuşesc să schimbe înfăţişarea generală a oraşului : pavarea unor străzi, îmbunătăţirea reţelei de alimentare cu apă, construirea unei uzine electrice în 1936, etc. În 1927 se edifică totuşi din banii maiorului Gh. Pastia, Ateneul Popular care îi poartă numele, de către arhitectul Frederich Mandel, clădirea Băncii Naţionale şi Palatul Telefoanelor . Ia fiinţă o şcoală superioară de comerţ, în 1931 se pun bazele Muzeului din Focşani, iar un an mai târziu se inaugurează Şcoala de Arte şi Meserii. Un plus de înviorare se constată doar în domeniul cultural, diferite societăţi, în frunte cu Liga Culturală, încercând să atragă publicul la conferinţe şi spectacole. Apar mai multe publicaţii, dintre care se remarcă Milcovia, o prestigioasă revistă de studii regionale, care a apărut între 1930 şi 1933, iar între 1941 şi 1942, revista de „grai, studiu şi creaţie românească” Ethnos, condusă de folcloristul şi filologul Ion Diaconu, profesor la liceul Unirea”, mai spun istoricii.
Dacă în prima jumătate a secolului al XX-lea economia Focşanilor era axată pe mica producţie manufacturieră (câteva tăbăcării, o fabrică de teracotă, una de lumânări şi câteva ateliere profilate pe diferite meşteşuguri), comerţ şi activităţi bancare, după 1950 s-a trecut la o puternică industrializare.
Mai puteţi citi:
Smaranda Apostoleanu, femeia care i-a dat imbold lui Gheorghe Apostoleanu în politica mare
Casele monument ale fostelor personalităţi din Focşani zac în uitare
Se încarcă comentariile...
