FOTO Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", vizitat de oaspeţi din Letonia în cadrul unui proiect Erasmus+

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 27-29 martie 2018, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” din Focşani a găzduit vizita de studiu a trei reprezentante ale centrului de educaţie la distanţă a adulţilor din Letonia în cadrul proiectului Erasmus+ .

Proiectul reprzintă acţiunea cheie 1 „OBSERVE, LEARN, IMPLEMENT!” 2017-1-LV01-KA101-035319 pe care Eiropas Talmacibas Vidusskola îl implementează în parteneriat cu instituţii de învăţământ din România, Spania şi Bulgaria.

Gunita Kurpniece, membră a departamentului administrativ împreună cu Jeļena Azareviča, profesoara de matematică şi Ludmila Koha, profesoara de fizică au asistat la ore de matematică, fizică, chimie şi geografie susţinute de cadrele didactice Gabriela Daniela Marchitan, Centa Răvaş Mariana, Carmen Viorica Hîrnea,  Mădălina Alexandru, Corina Giurca, Alexandra Tătaru şi Iorga Cătălin.

Participantele din Letonia au avut prilejul de a observa abordările didactice moderne ale profesorilor focşăneni care au utilizat ca resurse pedagogice interactive prezentări multimedia create cu diverse aplicaţii online, platforme de e-learning de tipul Socrative, Weebly, Edmodo şi Moodle prin care elevii accesează de la distanţă materiale didactice atractive, realizează proiecte colaborative sau completează teste de evaluare online, ceea ce le permite profesorilor să monitorizeze şi să stocheze în cloud rezultatele obţinute de elevi de-a lungul anilor de liceu. Oaspeţii au fost inpresionati de afişele interactive pe care elevii, îndrumaţi de doamna profesoară Madalina Alexandru, le-au realizat pentru orele de fizică folosind aplicaţiile QR Code Creator şi Aurasma specifice realităţii augmentate. 

Eleva Alexandra Gheonea din clasa a XI-a B le-a oferit participantelor din Letonia explicaţii despre proiectul cu care echipa Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” a obţinut premiu la competiţia naţională de chimie, ocazie cu care elevii coordonaţi de doamna profesoară Corina Giurcă au produs cristale de sinteză.

Dincolo de observarea procesului de predare-învăţare care se desfăşoară în acest liceu vrâncean, reprezentatele instituţiei private din Riga au avut ocazia de a cunoaşte proiectele de cooperare europeană pe care Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” le-a implementat sau sunt în curs de implementare din 2014 până în prezent, cu finanţare de la Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Paula Cristina Popescu, coordonatorul proiectelor Erasmus+ la nivelul colegiului tehnic, a prezentat site-ul destinat diseminării tuturor proiectelor finanţate de la Comisia europeană în domeniul educaţiei şcolare şi al tineretului, accesibil la adresa https://colegiultehnicedmondnicolauerasmusplus.weebly.com/

Pasiunea şi abnegaţia profesorului Sandel Agache, coordonatorul Centrului de Excelenţă pentru Robotică Educaţionala Focşani au fost admirate de cele trei letoniene care au urmărit explicaţiile şi demonstraţiile practice cu roboţi Lego concepuţi pentru participarea la ediţiile internaţionale ale prestigioasei competiţii de robotică educaţionala World Robotic Olympiad de la New Delhi şi Costă Râca din 2016 şi 2017.

Astfel, vizita de studiu sau job shadowing din cadrul acestui proiect Erasmus+ acţiunea cheie 1 pentru educaţia şcolară se înscrie în strategia  de internaţionalizare a liceului focşănean prin stabilirea de parteneriate internaţionale menite să contribuie la creşterea actului educativ la standarde europene şi implementarea unor strategii şi metode didactice centrate pe utilizarea noilor tehnologii în activităţi şi proiecte curriculare, extracurriculare şi crosscurriculare, în special în noua arie tematică STEAM pentru a încuraja studierea ştiinţelor şi a disciplinelor tehnice conform noilor tendinţe în educaţia europeană.

Cele trei doamne din Riga au apreciat atât metodele şi strategiile didactice ale profesorilor din liceu, cât şi implicarea şi creativitatea elevilor noştri dornici să acceseze cât mai des resurse educaţionale online, aplicaţii care facilitează învăţarea centrată pe elev, stimulează creativitatea şi dezvoltă competentele digitale, abilităţile de colaborare şi comunicare necesare în secolul al XXI-lea, acele competente-cheie de care tânăra generaţie are nevoie pentru o bună inserţie pe piaţa muncii.

Însoţite de profesori, participantele din Riga au descoperit pe parcursul turului pietonal al oraşului obiective emblematice ale patrimoniului cultural din Focşani: biserici clasate monumente istorice, Piaţa Unirii unde au vizitat Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, Teatrul Municipal despre care au primit informaţii istorice şi arhitecturale de la directorul instituţiei, actorul Sorin Francu.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite