FOTO Câţi bani vrea să dea Primăria Focşani pe un bloc nelocuit de ani buni, după ce tocmai a demolat un imobil pentru asistaţi social

FOTO Câţi bani vrea să dea Primăria Focşani pe un bloc nelocuit de ani buni, după ce tocmai a demolat un imobil pentru asistaţi social

Blocul de nefamilişti se află lângă blocul G2, demolar de Primărie

Primăria Focşani vrea să achiziţioneze un bloc de nefamilişti nelocuit de mulţi ani, după ce, la începutul săptămânii trecute, autorităţile locale au demolat un imobil care a adăpostit timp de zeci de ani asistaţii social.

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna trecută, a început demolarea blocului G2, din strada Aleea Căminului, care a adăpostit timp de decenii asistaţii social ai Primăriei. În imediata vecinătate se află însă un alt bloc, nelocuit de ani de zile, pe care primarul Cristi Misăilă şi-a pus în gând să-l achiziţioneze.

Este vorba despre căminul de nefamilişti aparţinând Cooperativei Meşteşugăreşti Eximcoop, care a depus deja o ofertă în acest sens.

Imobilul are o suprafaţă construită de 1.955 metri pătraţi, respectiv 48 de camere, grupuri sanitare pe hol, boxe şi magazii.

Cooperativa Meşteşugărească solicită pentru această clădire peste 800.000 de euro, adică 420 de euro/mp de suprafaţă construită, dar cele mai probabil vor exista negocieri, întrucât preţul pare ridicat.

Deocamdată, întrucât nu a fost întocmit un raport de evaluare şi de expertiză tehnică pentru imobil, în şedinţa Consiliului Local de joi, 29 august, se propune doar aprobarea iniţierii procedurii de cumpărare a imobilului, urmând ca o eventuală tranzacţie să se facă ulterior.

Edilii susţin că lipsa de spaţii locative a condus la o astfel de decizie.

“La acest moment, sunt înregistrate în evidenţele serviciului administrarea domeniului public şi privat din cadrul Primăriei Municipiului Focşani un număr de 673 cereri privind repartizarea de locuinţe din fondul locativ de stat. Ţinând cont că la acest moment Municipiul Focşani nu deţine în proprietate locuinţe disponibile pentru a onora aceste cereri, consider că oferta este oportună”, potrivit municipalităţii.

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: