FOTO Artista care scoate din copii actori. „Ceea ce clădim noi depăşeşte scopul. Muncim pe rupte, fără să fim răsplătiţi cu un salariu“

FOTO Artista care scoate din copii actori. „Ceea ce clădim noi depăşeşte scopul. Muncim pe rupte, fără să fim răsplătiţi cu un salariu“

Mary Poppins, Supercalifragilistick, producţia pusă în scenă de Olimpia Săpunaru

Actriţa Olimpia Săpunaru a pus bazele Atelierului de Teatru TREIspreZECE, unde copiii nu învaţă numai să joace pe scenă, ci şi să devină mai responsabili, să fie ambiţioşi şi încrezători în forţele proprii.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

„Nu cred că oamenilor le place Olimpia Săpunaru! Olimpia opreşte spectacolul de teatru dacă e gălăgie în sală sau se filmează cu bliţ şi încearcă un acord de moment cu spectatorul. Apoi, totul se reia de unde a fost întrerupt, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat“, se caracterizează actriţa Olimpia Săpunaru, înainte să începem discuţia. Aşa e ea, spontană şi pregătită să răspundă oricând pentru faptele sale artistice.

33 de copii şi un adult

Olimpia Săpunaru a dat admitere la UNATC la vârsta de 33 de ani, după ce fusese angajată ca actriţă a Teatrului Municipal Focşani vreme de zece ani. Când a vrut să revină în instituţie, după absolvire, s-au blocat posturile la stat. Se întâmpla în 2008. „De atunci, statul a deblocat posturi doar la cerere şi nu din nevoie. Practic, studiile în domeniu, nu mi-au oferit un avantaj, ci dimpotrivă, să zicem că mi-au adus ghinion“. La un moment dat, Olimpia s-a întâlnit cu Oana Andrei, bibliotecară atunci la Casa de Cutură „Leopoldina Bălănuţă“ şi  ghinionul de a rămâne fără slujbă la teatru s-a transformat în Atelier de Teatru TREIspreZECE, care este dedicat copiilor şi care are cel puţin o producţie teatrală pe an. 

De atunci, Olimpia Săpunaru n-a fost doar actriţă, ci s-a repoziţionat. A devenit regizor, scenograf, coregraf, maşinist, om de la lumini şi sunet. 

„Casa de Cultură nu are personal calificat şi nici buget să înlesnească producţii proprii, darămite teatrale. Dar are o scenă generoasă, care provoacă imaginaţia. La fel ca sărăcia, aş zice! Sărăcia e întotdeauna provocatoare! Ultima producţie a Atelierului de Teatru TREIspreZECE e «Mary Poppins, Supercalifragilistick», o idee şi un scenariu după  L. Travers, care a avut premiera pe 6 decembrie, având în distribuţie 33 de copii şi un adult, tatăl a doi dintre copiii atelierului.

Penultima producţie, «Când Dumnezeu închide o uşă, deschide undeva o fereastră», un scenariu după filmul «Sunetul Muzicii» a avut o distribuţie la fel de numeroasă“, povesteşte Olimpia Săpunaru.

O formă de artă meticuloasă

Copiii care merg la Atelier au între 4 şi 50 de ani, cum spune cu umor actriţa. Nu există o limită maximă de vârstă.

„Nu avem nici alte limite pe care le impune societatea teatrală! Noi am fi, prin definiţia pe care o impune societatea, o trupă de teatru de amatori. Adică neprofesionişti, fiindcă actorii nu au studii de specialitate. Dar ceea ce clădim noi acolo, în Casa de Cultură, depăşeşte scopul. Mai întâi de toate, învăţăm să devenim spectatori profesionişti, o bucăţică a unui potenţial public viitor, care poate şi vrea să descifreze simboluri şi partituri complexe. Actoria «profi» se dobândeşte prin încercare şi rulaj. Or, asta facem la Atelier: încercăm, rulăm şi muncim pe rupte, fără să fim răsplătiţi cu un salariu“.

În general, munca la o piesă de teatru profesionistă, într-un teatru de provincie, poate dura între două săptămâni şi o lună, până la premieră. La Atelier de Teatru TREIspreZECE, dacă urmează a fi pus în scenă, spre exemplu, „Pescăruşul“ lui Cehov, atunci are loc, mai înainte de producţia respectivă un „atelier Cehov“, unde copiii fac cunoştinţă cu metoda Stanislavski şi care durează în jur de trei luni. „Abia apoi ne încumetăm să abordăm piesa de teatru şi autorul ei. Teatrul e o formă de artă meticuloasă. Pentru noi nu e pâine, dar e tot ce ar putea-o unge“, explică Olimpia Săpunaru.

Crede în talentul fiecărui copil

Ultima producţie a Atelierului, „Mary Poppins, Supercalifragilistick“, se încadrează la categoria music-hall, dar copiilor nu le-au fost testate calităţile muzicale înainte – aşa cum nici participarea la Atelierul de Teatru nu e condiţionată de vreun talent al spunerii. Olimpia Săpunaru crede că talentul e latent în fiecare om: „Dacă tu cânţi zilnic, în baie sau oriunde, chiar dacă nu ai ureche muzicală, nu ai cum să nu dezvolţi abilităţi muzicale. Pe asta m-am bazat când am distribuit rolurile. Pe asta, pe ambiţia lor şi a mea. Într-un fel, întâlnirile noastre întru teatru sunt ca mersul la biserică. La început, eşti tentat să pupi icoanele, cumva crezând că asta te face mai credincios actului de a crede. Însă, Dumnezeu e în fiecare şi e nemărginit şi poţi înţelege asta numai performând verbul «a crede» necontenit“.

Din Atelier, pe micul ecran

Sebastian Pintilie, unul dintre copiii Atelierului de Teatru TREIspreZECE, are 12 ani, vine la Atelier de la 4 ani, iar în prezent joacă în serialul ProTV „Vlad “ rolul lui Razvan, fratele lui Vlad, în ambele serii prezentate de postul TV până acum. Sebastian a jucat în mai multe filme, iar anul trecut şi-a trecut în CV şi prezenţa la un festival internaţional de film, din Cairo. „Sebi nu e nici prea mic, nici prea mare pentru succes. La Atelier, însă, succesul poate să însemne, mai întâi, faptul că poţi să îţi legi şireturile singur. Aşa a început şi Sebi, cu independenţa.“

Olimpia Săpunaru îi învaţă pe copii despre independenţă, dar ea continuă să rămână în Focşani, dependentă de un scop: când nu e la Atelierul de Teatru, scrie pe blogurile sale, almanahe.wordpress.com şi o-cale.ro, citeşte sau meştereşte câte ceva. Articolele scrise pe bloguri i-au adus premii în bani şi chiar o excursie în Egipt, despre care a scris un serial. (foto).

Din teatru nu prea câştigă, dar reciclează orice prinde, transformând lucruri pe care, în mod normal, noi, toţi ceilalţi, le aruncăm, astfel uşurând partea financiară a producţiilor scenice. „Nu mult, dar îndestulător. Copiii, cum prea bine ştiţi, rup obiectele, jucându-se.“

Ambiţia Olimpiei e să îi înveţe, mai înainte de teatru, să preţuiască munca, a lor şi pe cea a colegilor. „Un spectacol de teatru, până la urmă, este şi despre îndatoriri duse până la capăt. Să ştii pe unde să ieşi, de unde ai venit, ce ai de făcut şi încotro te duci, folosind diferite obiecte şi lumina reflectorului, e esenţa vieţii, până la urmă“, mai spune Olimpia Săpunaru.

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: