FOTO Cum a ajuns un hotel de la ţară model oficial de bune practici pentru combaterea coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelul "Domeniile Panciu Winery & Resort" se află pe teritoriul comunei Ţifeşti
Hotelul "Domeniile Panciu Winery & Resort" se află pe teritoriul comunei Ţifeşti

Resortul respectă reglementările de prevenţie COVID-19 ale Consiliului European pentru Turism şi Comerţ şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a primit şi un certificat în acest sens.

Hotelul "Domeniile Panciu Winery & Resort", aflat în podgoria unui cunoscut producător de vinuri, la Ţifeşti, a primit certificare de hotel de bune practici sanitare şi combatere Covid-19, singurul de acest fel din Moldova.

Cu o capacitate maximă de cazare de 62 de locuri, respectiv  31 camere mari, luminoase, hotelul beneficiază şi de o  terasă impresionantă  în aer liber ce oferă condiţii sanitare pentru servirea mesei, plus multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber, într-un cadru de protecţie.

Practic, certificarea obţinută de la Consiliul European pentru Turism şi Comerţ oferă unităţii respective dreptul de a îşi face public statutul de zonă sigură şi de a putea anunţa publicului interesat că hotelul îndeplineşte cele mai sigure standarde la nivel european şi internaţional.

Hotelul trebuie să respecte un set minim de standarde de siguranţă si calitate, printre acestea regăsindu-se numirea unui responsabil special pentru siguranţa sanitară, realizarea unui plan de asigurare a curăţeniei si de educare a clienţilor privind măsurile necesare pentru propria sigurantţă, dezvoltarea unui plan de criză în cazul apariţiei unui caz COVID 19.

"În primul rând, avem reguli foarte clare de păstrare a distanţării sociale, pe care le respectăm cu stricteţe şi de la care nu facem rabat. Avem foarte mult spaţiu, aer curat, foarte multe lucruri pe care le oferim turiştilor, de la degustări de vinuri, trasee pe biciclete prin vii şi livezi, cules de fructe din plantaţiile noastre bio. Avem o altfel de abordare a lucrurilor, un fel de reîntoarcere la origini, pentru că ne potrivim cu Balada <<Mioriţa>>, <<Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai>>. Dar repet, de la regulile sanitare nu facem rabat. Avem sterilizatoare pe care le folosim după fiecare client, în fiecare zi avem pauze de dezinfectare, de aici şi titlul obţinut. Suntem un hotel de trei stele, cu confort de patru”, ne spune Cristina Căruţaşu, managerul hotelului.

Potrivit acesteia, deşi se află în mediul rural, pe teritoriul satului Sârbi, comuna Ţifeşti, unitatea hotelieră este plină aproape în permanenţă, clienţi fiind oameni din toate zonele ţării atraşi de acest concept pe care îl oferă locaţia. Serviciile de masă sunt bazate pe ingrediente locale şi de sezon.

"Avem propriul solar de legume, bio, fără nici un fel de chimicale, pe care îl folosim pentru bucătăria hotelului, iar carnea o cumpărăm doar de la producători români. Sunt oameni care vin şi stau 5 nopţi, 3 nopţi, 2 nopţi, pentru că avem stabilit un raport preţ-calitate foarte bun. Nu au nicio şansă să se plictisească la noi. Şi de aceea revin de câte ori au ocazia, ne mai precizează Cristina Căruţaşu".

În plus, turiştii pot vizita foişorul de unde acum sute de ani se dădea „sfara în ţară” şi unde se găsesc pietre de pe timpul lui Ştefan cel Mare, pietre de râu, care se văd la intrare.

Mai puteţi citi:

FOTO Cum arată hotelul din Băile Herculane intrat în topul spa-urilor de lux din Europa. Splendidul complex, reconstruit cu 11 milioane de euro

Premieră: Cum poţi cumpăra propria cameră de hotel la mare şi ce profit poţi obţine FOTO

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite