Fostul inspector general adjunct Emil Onea, la mâna procurorilor DNA după ce a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

Fostul inspector general adjunct Emil Onea, la mâna procurorilor DNA după ce a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

Profesorul Emil Onea

Profesorul focşănean a contestat în instanţă decizia ANI, potrivit căreia în anul 2009 s-a aflat într-un conflict de interese de natură penală.

Ştiri pe aceeaşi temă


Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins pe 9 mai cererea unuia dintre cei mai cunoscuţi profesori din Vrancea, Emil Onea, de la Colegiul "Unirea" din Focşani, de anulare a deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a găsit pe profesor, în anul 2013, în conflict de interese de natură penală. Decizia magistraţilor de la Înalta Curte este definitivă şi irevocabilă, după ce aceleaşi soluţii au fost date şi la Tribunalul Vrancea, dar şi la Curtea de Apel Galaţi.

Prin urmare, sesizarea ANI îşi va urma cursul la Direcţia naţională Anticorupţie, procurorii urmând să stabilească dacă Emil Onea a comis o faptă penală sau nu.

Potrivit ANI, profesorul Emil Onea s-a aflat în centrul unui conflict de interese de natură penală, „precum şi posibila săvârşire a infracţiunii asimilată infracţiunilor de corupţie din perspectiva funcţiilor exercitate în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a instituţiilor subordonate, în procesul de implementare a unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile”.

Astfel, în perioada deţinerii funcţiei de inspector general adjunct, respectiv în 2009, a semnat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea un acord de parteneriat având ca obiect implementarea Proiectului finanţat din fonduri nerambursabile ”Dezvoltarea oportunităţilor de formare continuă pentru cadrele didactice, prin utilizarea de resurse digitale în sistem blended learning”.

Acordul de parteneriat a fost semnat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea şi S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti, entităţi în cadrul cărora  Emil Onea a deţinut sau deţinea pe perioada implementării proiectului diferite calităţi.

„La data de 9 martie 2009, a fost semnat contractul de finanţare între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) şi Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea – beneficiar, acordul de parteneriat fiind parte integrantă a contractului. Prin includerea şi menţinerea S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti în parteneriatul ce a fost parte integrantă a contractului de finanţare a proiectului, părţile semnatare au convenit ca societatea în cauză să beneficieze de rambursarea unei sume totale de 684.600 Lei, aferentă cheltuielilor de resurse umane şi de administraţie angajate în proiect. Onea Emil a obţinut, în perioada 2007 – 2012, venituri de la S.C. SOFTWIN S.R.L., în cuantum de 213.121 lei”, a arătat ANI într-un comunicat de presă în noiembrie 2013.

La vremea respectivă, Emil Onea ne-a declarat că lucrează cu firma Sortwin din anul 2003 şi că nu are ce să-şi reproşeze.

„Sunt autorul portalurilor www.didactic.ro si www.olimpiade.ro, Didactic.ro - comunitatea online a cadrelor didactice. Primesc de la ei drepturi de autor. Şi acum primesc în continuare şi nu îmi este ruşine. Proiectul de care se face vorbire este generat la sugestia mea. Este singurul proiect din Vrancea. Nu cred că am fost incompatibil”, ne spunea în 2013  Emil Onea.

În perioada 1 aprilie 2009 - 30 iunie 2011, Emil Onea a deţinut  mai multe funcţii, respectiv inspector şcolar de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (1998 - 2007), inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (01 septembrie 2007 - 07 octombrie 2009), consilier personal al ministrului Ecaterina Andronescu la Cabinetul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (12 mai 2009 – 24 iunie 2009) dar şi coordonator formare la Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea.

Agenţia Naţională de Integritate a mai precizat că Emil Onea  a încălcat prevederile art. 253 indice 1 din Codul Penal al României, potrivit cărora „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani.  De asemenea, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii prevăzute de prevederile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: