Fost turnător la Securitate cooptat, cu un mandat de patru ani, în forul deliberativ central al Bisericii Ortodoxe Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Ciprian Nica, turnător la Securitate sub pseudonimul „Bratosin“, face parte din Adunarea Naţională Bisericească, care este organismul central deliberativ al BOR, pentru probleme administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

Deputatul oraşului Focşani în Parlamentul României, pănceanul Ciprian Nica s-a mai ales cu o funcţie importantă într-un organism care poate decide foarte multe lucruri în această ţară.

Nica a fost ales pentru un mandat de patru ani în Adunarea Naţională Bisericească, organism deliberativ al Bisericii Ortodoxe din România.

„Fac parte din comisia  juridică, pentru un mandat de patru ani, din partea societăţii civile. Este organism deliberativ şi ne întâlnim de două ori pe an, conform statutului”, ne-a declarat Ciprian Nica.

Adunarea Naţională Bisericească este formată din doi mireni şi un cleric din fiecare mitropolie.

Potrivit site-ului Patriarhiei Române, Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al BOR, pentru probleme administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

Potrivit aceleiaşi surse, Adunarea Naţională Bisericească are printre atribuţii aprobarea contului de executie bugetara si a bilantului financiar-contabil al Administratiei Patriarhale, al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române si al institutiilor centrale bisericesti şi aprobarea bugetului general al Administratiei Patriarhale, al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române si al institutiilor centrale bisericesti.

Colaborator al Securităţii

În primăvara acestui an, instanţa supremă a dat un verdict definitiv prin care Ciprina Nica a fost declarat colaborator al securităţii comuniste.

Potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, social-democratul Ciprian Nica a semnat un angajament cu Securitatea în 1976, pe când avea 18 ani şi era elev, sub pseudonimul „Bratosin", recrutarea acestuia fiind făcută "pentru a asigura o supraveghere cât mai bună a mediului de elevi".

Din documentele de arhivă reiese că Bratosin îşi turna la securitate colegii care ascultau postul de radio Europa Liberă.

„Într-una din serile petrecute în camera elevului N.M., unul dintre elevii străini, F.A., întreţinea discuţii politice, şi anume despre capitalism, despre diferenţa dintre viaţa din socialism şi capitalism”, scria tânărul Ciprian Nica în notele transmise Securităţii.

Colegii care ascultau Europa Liberă erau şi ei pârâţi: „Numitul B.T., elev în anul V, împreună cu colegul său, ascultă frecvent emisiunile postului de radio Europa Liberă. De asemenea, vecinii (...) participă la ascultarea emisiunilor acestui post”, apare în dosarul de Securitate al lui Nica.

În acea vreme Ciprian Nica era elev la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Ploieşti. 

Mai puteţi citi:

Deputatul vrâncean Ciprian Nica munceşte în folosul său în Parlament

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins legea lustraţiei, care prevedea limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele ce au făcut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist.

Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica „Bratosin”, verdict definitiv de colaborator al Securităţii

Nica spune că a fost surprins de decizia magistraţilor şi spune că îşi va căuta mai departe dreptatea la CEDO, fără să demisioneze din Parlamentul României.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite