Focşani: Sute de vrânceni au ajuns la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La UPU a fost deschis non-stop
La UPU a fost deschis non-stop

Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon" a fost luată cu asalt de sărbători. Doar în prima zi de Crăciun, nu mai puţin de 114 persoane au ajuns la spital, iar alţi 300 de vrânceni au fost examinaţi de către medicii de la UPU, sâmbătă şi duminică.

„Am fost foarte solicitaţi în perioada Crăciunului. Numai în noaptea de 25 - 26 decembrie, au fost consultaţi 70 de pacienţi", ne-a declarat dr. Dana Dincă, medic coordonator al UPU. Spre deosebire de alţi ani, când zeci de pacienţi erau diagnosticaţi cu indigestii, de astă dată, doar trei persoane au venit cu suferinţe datorate exceselor alimentare..

Multe căzături cu oase rupte

Majoritatea vrâncenilor care au ajuns la Urgenţe au fost diagnosticaţi cu fracturi provocate de căzăturile pe gheaţă, dar n-au fost puţini nici cei cu simptome de viroză respiratorie. De asemenea, personalul de la UPU s-a confruntat şi cu foarte multe cazuri de traumatisme şi răniri cauzate prin agresiune, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice. De asemenea, mai mulţi vrânceni cu probleme cardiace au „trecut" şi ei pe la Unitatea de Primiri Urgenţe cu ocazia Crăciunului.

Boschetarii, pacienţi tradiţionali

„Printre pacienţi, s-au numărat şi câţiva boschetari, care erau în stare de ebrietate, precum şi unul care prezenta hipotermie şi degerături. Au fost trataţi şi trei pacienţi care prezentau intoxicaţii medicamentoase, probabil ca urmare a unor tentative de sinucidere", a mai spus şeful UPU.

Cât despre internări, cea mai aglomerată secţie este Ortopedie, unde numărul pacienţilor a crescut simţitor în zilele de Crăciun.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite