Focşani: Nevoiaşii nu vor alimente gratuite de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focşani: Nevoiaşii nu vor alimente gratuite de la Uniunea Europeană
Focşani: Nevoiaşii nu vor alimente gratuite de la Uniunea Europeană

Doar 30 de tone de făină, dintr-un total de 113 alocate săracilor din Focşani, au fost împărţite oamenilor cu venituri mici


Magazia plină cu făina care trebuie distribuită gratuit persoanelor cu venituri mici din Focşani îşi aşteaptă clienţii, însă aceştia nu se grăbesc deocamdată să ridice alimentele.


În primele zile nevoiaşii din oraş au dat buzna pentru a-şi revendica făina şi zahărul gratuite de la Uniunea Europeană, dar entuziasmul săracilor s-a spulberat precum un balon de săpun.

Celor cu venituri mici nu li se mai pare foarte interesant să-şi ridice cele 15 kilograme de făină şi patru kilograme de zahăr. Cei care mai vin să-şi ia alimentele gratuite pentru a mai face economie sunt oamenii care şi-au pierdut recent locurile de muncă.

„Produsele astea sunt binevenite, mai ales că am rămas fară loc de muncă şi primesc ajutor de şomaj doar 507 lei. Nu ştiu ce-o să mă fac când nu voi mai primi nici şomajul. E greu!” ne-a spus Marcela Neagoe, o focşăneancă de 53 de ani, aflată de câteva luni în şomaj.


5.000 de săraci, aşteptaţi la cantină
Până în prezent, doar 3.000 de nevoiaşi au venit să-şi ia ajutoarele de la Cantina de Ajutor Social, situată pe strada Mioriţa Nr.5. Potrivit directorului instituţiei, Angela Lungu, cei îndreptăţiţi să primescă alimentele sunt în număr de 8363. Este vorba  de focşăneni cu venituri mici, respectiv pensionari, persoane cu handicap, şomeri şi beneficiari de venit minim garantat.

„De la deschiderea acţiunii, la sfârşitul lunii septembrie, am dat doar 33 de tone de făină dintr-un total de 113 tone pe care îl avem în depozit. Zahărul încă nu l-am primit, dar avem promisiuni că peste o săptămână va începe şi la noi distribuţia lui. Nu există un termen până la care se dau  aceste ajutoare, însă ne dorim ca programul să-l finalizăm până la sfârşitul anului”, spune Angela Lungu.

Pentru a ridica produsele gratuite, beneficiarii trebuie să prezinte o copie a actului de identitate şi, după caz, carnetul de şomer, de handicap gradul 1 sau 2, ori cuponul de pensie, pentru vârstnicii cu un venit maxim de 400 de lei.

Beneficiarii s-au înmulţit
Pe lângă cei 8363 de focşăneni care figurează deja în listele de beneficiari ai ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană, Cantina de Ajutor Social Focşani a primit de la instituţiile de protecţie socială din oraş o nouă listă cuprinzând alte 843 de persoane cu venituri modeste, care se încadrează în condiţiile cerute de lege pentru a primi cele 15 kilograme de făină şi 4 de zahăr.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite