Focşani: EXCLUSIV Deszăpezire de miliarde pe „cumetrii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nistoroiu are de încasat bani mulţi pentru străzile ciuruite.
Nistoroiu are de încasat bani mulţi pentru străzile ciuruite.

Municipalitatea are de plătit pentru lucrările de deszăpezire din această iarnă 7 miliarde de lei vechi. La curăţarea străzilor care au stat mult şi bine cu omătul pe ele a participat şi firma consilierului local PSD Neagu Nistoroiu.

Străzile oraşului au fost deszăpezite în cele trei luni de iarnă cu utilaje ce au fost închiriate cu nu mai puţin de şapte miliarde de lei vechi.

Acum pline de gropile formate de zăpada ce a zăcut pe asfalt cu săptămânile, străzile din Focşani au fost o mană cerească pentru societăţile ce deţin utilaje, fie că sunt cu profil pentru deszăpezire, fie că au doar câteva utilaje care s-ar putea preta să care zăpada.

Este vorba de SC CUP SALUBRITATE SRL, SC SANMARC IMPEX SRL, UNITRANS CONSTRUCT SRL dar şi SC ARENA SRL, societate înfiinţată chiar de consilierul local PSD, Neagu Nistoroiu, deşi Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale interzice executarea lucrărilor plătite din bani publici de către firme deţinute de consilieri locali sau de rudele acestora de gradul I.

100 de ore într-o singură noapte

Fostul viceprimar Nistoroiu, în prezent consilier local, declară că nu mai deţine această societate, atât el cât şi soţia sa fiind simpli angajaţi la această societate.

În evidenţele Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Focşani, firma apare ca având de încasat 17.255 de lei pentru 100 de ore executate de trei buldoexcavatoare cu lamă la lucrările de deszăpezire din luna decembrie.

„Ştiu că firma ARENA a intervenit într-o singură seară la o urgenţă că a sunat domnul primar şi ne-a întrebat dacă pot interveni băieţii. Atât s-a intervenit de la noi", ne-a declarat consilierul Nistoroiu.

„Se pompează bani pe relaţii"

Focşănenii sunt revoltaţi deoarece gropile formate în asfaltul măcinat de zăpadă le rup maşinile.

„Totul se face cu relaţii, nu se face nimic în oraş. Păi consilierul ăla a avut informaţia directă că se plătesc lucrări pentru deszăpezire şi s-a putut băga. Cine altcineva să prindă lucrările? Eu mi-am rupt roata cu totul la maşină zilele trecute în gropile de pe străzi", ne-a spus Stan Stoian, un taximetrist din Focşani.

Rămâne de văzut cine se va ocupa de lucrările de plombare a străzilor din oraş. Oricum, va avea mult de lucru şi mulţi bani de primit.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite