Focar de hepatită A într-o comună din Vrancea. Primarul ar putea să ceară amânarea începerii şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un focar de hepatită A se înregistrează în localitatea Slobozia Bradului, din judeţul Vrancea, numărul cazurilor dublându-se din luna iulie şi până în prezent şi ajungând la 150, iar primarul comunei spune că în aceste condiţii ia în calcul varianta de a solicita ISJ amânarea începerii anului şcolar.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, primele cazuri de hepatită virală A în localitatea Slobozia Bradului au fost înregistrate în primăvara acestui an, iar la începutul lunii iulie erau deja 74 de bolnavi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Până în prezent, numărul cazurilor de hepatită A s-a dublat, ajungând la 154, după cum ne-a precizat primarul comunei.

Toţi bolnavii sunt copii şi au fost internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon” din Focşani.

”Majoritatea celor internaţi în Secţia de Boli Infecţioase sunt copii, care s-au prezentat cu vărsături şi dureri abdominale. Ei au fost spitalizaţi, iar după perioada de spitalizare au plecat acasă cu tratament şi regim hepatic”, a declarat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Focşani.

Medicii epidemiologi de la DSP Vrancea susţin că focarul de hepatită A din Slobozia Bradului are ca sursă lipsa de igienă.

”De când au apărut primele cazuri de hepatită A, noi am declanşat o anchetă epidemiologică. Sursa infecţiei este igiena precară, nu se spală pe mâini, se joacă, apoi mănâncă unii după alţii. Am discutat cu ei, dar nu vor să înţeleagă că trebuie să se spele, ei tot dau vina pe apa din comună, dar am luat probe, iar apa este conformă. Acum sunt focare familiare cauzate de focarul de comunitate. Noi am dat substanţe dezinfectante prin medicii de familie şi la şcoală. Am făcut educaţie sanitară la şcoală şi am apelat la sprijinul autorităţilor locale. Acum se face vaccinarea contacţilor”, a declarat Janina Lazăr de la DSP Vrancea.

Ea a precizat că peste 400 de persoane au fost vaccinate împotriva hepatitei A.

”În cazul în care vom avea nevoie de vaccinuri, vom mai cumpăra. Numărul cazurilor va creşte cu siguranţă”, a mai spus Janina Lazăr.

La rândul său, primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu, spune că ultimele cazuri de boală s-au înregistrat chiar în rândul persoanelor care respectă regulile de igienă.

”Încercăm să ţinem situaţia sub control. Problema este că hepatita A se extinde de la copil la copil. În mai puţin de o lună s-au dublat cazurile la noi în comună. Cei mai afectaţi sunt copiii care nu pot fi ţinuţi imobilizaţi în casă. Problema este că au apărut cazuri la copii care fac parte din familii bune, cu baie în casă, cu igienă sporită. Asta practic este boala mâinilor murdare, dar extinderea a apărut, din nefericire, la copii cu familii curate. Mai mult decât atât, a apărut şi la un adult din Coroteni care are o igienă foarte bună în casă. Am primit buletinele de analize a apei şi rezultatul este clar: apa este potabilă, deci nu apa este problema. Eu sper să oprim focarul până la începerea anului şcolar. Am igienizat toate şcolile, Dumnezeu ne mai poate ajuta să nu ia amploare”, a declarat, joi, primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu.

El a precizat că ia în calcul varianta de a solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea amânarea începerii anului şcolar în unităţile de învăţământ din localitate.

”Problema e că începe şcoala şi se vor îmbolnăvi şi mai mulţi. Acum avem focar în comunitate, iar dacă numărul cazurilor va creşte, voi solicita ISJ să se amâne începutul şcolii, pentru a preveni îmbolnăvirea şi mai multor copii”, a spus primarul.

Hepatita virală de tip A, cunoscută drept ”boala mâinilor murdare”, este o infecţie virală contagioasă, care se transmite prin ingerarea alimentelor contaminate prin intermediul mâinilor murdare şi a apei potabile contaminate. Perioada de incubare a virusului este între 2 şi 6 săptămâni.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite