Filantropul care şi-a donat toată averea pentru construcţia celor mai importante edificii din Focşani. Secretul bine păstrat al familiei Pastia

Filantropul care şi-a donat toată averea pentru construcţia celor mai importante edificii din Focşani. Secretul bine păstrat al familiei Pastia

Mr. Gh. Pastia   FOTO: Arhivele Naţionale Vrancea

Toată agoniseala sa a fost cheltuită pe construcţia Teatrului şi Ateneului Popular din Focşani, care astăzi îi poartă numele şi care sunt adevărate opere de artă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Pastia s-a născut în anul 1848, iar în timpul campaniei pentru pentru Războiul de Independenţă era deja locotenent. El s-a remarcat în război în luptele de la sud de Dunăre, fiind decorat cu cele mai înalte distincţii ale armatei.

În anul 1886 renunţă la cariera de militar şi se va ocupa de administrarea moşiilor sale, dar va intra şi în politică, în Partidul Conservator, fiind trei ani subprefect al judeţului Rm. Sărat, dar şi senator, apoi deputat al acelei zone.

În anul 1908 face un gest nemaiîntâlnit de mărinimie, donând municipiului Focşani banii necesari pentru construirea unui local pentru teatru în Focşani.

Acesta a donat 570.000 de lei pentru executarea lucrărilor de construcţie şi de amenajare interioară, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de municipalitatea oraşului Focşani. Condiţia principală cu care maiorul Pastia a realizat donaţia a fost ca teatrul să poarte veşnic inscripţia Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”.

O comisie condusă de arhitectul Ion Mincu, actorul Constantin Nottara şi Gheorghe Băicoianu a judecat cele patru proiecte ce participau la concurs, alegând lucrarea arhitecţilor Constantin Ciogolea şi Simion Vasilescu.

Nobilul gest făcut de maiorul Gheorghe Pastia nu avea cum să nu-şi găsească ecou în presa timpului. Într-un articol publicat în ziarul “Viitorul”, din 21 aprilie 1908, intitulat „Un teatru la Focşani”, se spunea: „În sfârşit! Dorinţa focşănenilor se va realiza: în curând va începe construirea teatrului, mulţumită donaţiunei maiorului Pastia”.

Teatrul Mr. Gh. Pastia din Focşani  FOTO: Ştefan Borcea

Lucrările pentru construcţia clădirii au început în anul 1909, piatra fundamentală fiind pusă la 11 septembrie, iar inaugurarea imobilului s-a făcut pe 22 noiembrie 1913 cu spectacolul Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în montarea Companiei Dramatice a Teatrului Naţional din Iaşi, aflată sub conducerea lui Mihail Sadoveanu.

Teatrul, întreţinut cu banii din veniturile Ateneului Popular

Teatrul din Focşani era o adevărată operă arhitectonică, rivalizând doar cu teatrele din Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Cernăuţi. Acest lucru a făcut ca în perioada interbelică oraşul să găzduiască cele mai importante trupe de teatru din ţară. Pentru ca oraşul să găsească resurse de întreţinere a teatrului, maiorul Pastia a decis să finanţeze şi lucrările de construcţie şi amenajare interioară a unui Ateneu Popular. În anul 1927 începe construcţia acesti edificiu, după planurile arhitectului Frederich Mandel, care a construit o clădire în stilul neobrâncovenesc., cu subsol, parter şi etaj care dăinuieşte şi astăzi.

Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia  FOTO: Ştefan Borcea

Dar iată ce scria maiorul Pastia în testamentul său:

„Subsemnatul Maior Gheorghe Pastia, domiciliat în Focşani, în dorinţa de a contribui într-o măsură cît de mică la luminarea şi educaţia Neamului Românesc …am găsit cu cale din economiile agonisite şi după stăruinţa cetăţenilor mei, să construiesc în anul 1908 un Teatru, aşezat în centrul oraşului Focşani, oraşul meu de naştere, pentru a servi ca locaş de cultură şi educaţie naţională…M-am hotărît să mai construiesc în oraşul Focşani încă o operă de cultură,  Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", ce l-am donat Primăriei Focşani, cu obligaţiunile stipulate într-însul ca din venitul lui să formeze un fond inalienabil şi achitabil conform art. 3 din acel act, a căror venituri vor servi pentru mărirea şi întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", fără ca să i se poată schimba vreodată destinaţia şi fiindcă n-am moştenitori direcţi şi sînt în vîrstă înaintată, las toată averea mea mobilă şi imobilă ce se va găsi la încetarea mea din viaţă…Executorilor mei Testamentari ca împreună cu Primarul Oraşului Focşani să administreze această avere pentru întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", instituţiune de cultură ce-am construit cu propriile mele mijloace, în acest oraş….Executorii testamentari vor stărui la Primărie să formeze un registru separat al teatrului în care se va trece toate veniturile şi cheltuielile cu verificarea şi aprobarea executorilor testamentari, care bani se vor vărsa în casa comunei, trecuţi într-un registru separat al teatrului, formînd un fond care, cu venitul de la Ateneul Popular vor servi celor desemnate de mine în acest testament", lăsa scris pe 1 noiembrie 1928, cu un an înainte de moarte, maiorul Pastia.

A avut urmaşi Pastia?

În testamentul său, maiorul a pomenit de trei executori testamentari - prof. Rădulescu Râmnic , avocatul Chiriţă şi doctorul Câmpeanu.  Doctorul a fost ales dintr-un motiv evident,  pentru că, probabil, îi supraveghea  îndeaproape  starea medicală. 

La fel şi avocatul a fost preferat  pentru ca acesta cunoştea  toate chichiţele juridice  ale timpului.  Cât despre profesorul I. P. Rădulescu Râmnic de la Liceul Unirea, în afară de faptul ca acesta era preşedintele Ligii Culturale,   la şedinţele căreia Mr. Pastia participa adeseori, acesta mai deţinea un atu. El s-a căsătorit în 1908, anul în care maiorul a început şirul donaţiilor  incredibile, cu o anume Maria Pastia,  o fată care crescuse din fragedă pruncie  în casa maiorului.

FOTO Document de arhivă-Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea

“Aceasta s-a născut  în anul 1886 la Râmnicu Sărat şi era  fata  unei anume servitoare  Ana  şi a unui tată necunoscut. A ajuns încă de copil  în casa maiorului Pastia  şi a crescut aici luând numele Pastia  şi recomandându- se  tuturor Maricela sau Măriuţa Pastia.  Bănuim că această  copilă era fiica maiorului, pentru că acesta  nu ar fi adus în casa sa  orice copil.  Acel tată necunoscut era, poate, filantropul, care în anul naşterii copilei,1886, era căpitan  şi domicilia în  Râmnicul Sărat.  După ce o creşte cu mare grijă, în anul 1908  o  căsătoreşte cu profesorul I. P. Rădulescu  Râmnic  şi îi dă o zestre consistentă  conform actului de dotă  din mai 1908.   Cu siguranţă despre secretul acestui copil nelegitim ştiau, cel puţin,  cei trei executori testamentari, ca să nu mai vorbim  de foştii colegi de armată , soţia sa  şi poate câteva rude sau cunoştinţe ale mamei  acelei copile  şi bineînţeles domnişoara în cauză, care a aflat, cu siguranţă acest lucru mai târziu.  Pastia nu a recunoscut-o la momentul naşterii, poate pentru că era în misiune cu corpul său de armată sau poate pentru ca i-ar fi periclitat  căsnicia cu Elena Pastia, pentru care avea un respect deosebit”, spune istoricul Florin Dîrdală.

Pastia nu a înfiat-o pe fată nici mai târziu, aşa că la căsătpria ei cu prefesorul Rădulescu Râmnic a hotărât să le ofere o mică avere, cu condiţia ca pe viitor să nu-i incomodeze faptele mari pe care le avea în intenţie. 
Acesta a fost sfatul oferit  de avocatul Chiriţă, iar maiorul Gh. Pastia şi soţii Rădulescu l-au respectat întrutotul. 

Pe lângă discreţia absolută a celor implicaţi în respectiva  afacere, în special a soţilor Rădulescu, aceştia s-au dovedit şi mai târziu extrem de corecţi cu dorinţa maiorului.  Niciodată nu au dezgropat secretul  şi nu au forţat mâna donatorului să-şi recunoască vina din trecut. Nu au intentat proces pentru actele filantropice ale acestuia, cum au procedat acele rude închipuite,  ce au încercat să demonstreze că Pastia nu ar fi în deplinătatea  facultăţilor cerebrale  când a făcut acele donaţii către municipalitate.

FOTO: Document de arhivă-Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea

“Soţii Rădulescu nu s-au folosit  de niciuna din pârghiile juridice ale timpului  pentru a-l obliga pe maior  să le mai taie o felie  din averea formidabilă  a sa.  Fapta familiei Rădulescu a fost una excepţională şi greu de crezut,  dar a existat. Într-un eventual proces de paternitate, dacă ar fi intentat contra Maiorului, cu martorii, actele   şi întâmplările de atunci, nu ar fi fost  exclus ca instanţa de judecată să fi dat câştig de cauza  Mariei Pastia, devenită Rădulescu, iar Teatrul şi Ateneul nu ar mai fi existat.  Dar nu s-a ajuns aici, familia Rădulescu a rămas credincioasă dorinţei maiorului şi  a îngrijit respectarea testamentului acestuia. Ca o reparaţie târzie, în anul 1934, la cinci ani de la moartea filantropului, printr-o sentinţă civilă a Tribunalului Ilfov fosta soţie a maiorului Gh. Pastia, numită la acea dată  Elena Riga, a înfiat - o pe această Maria Rădulescu, lucru ce confirmă cumva povestea de mai sus”, mai spune Florin Dîrdală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: