Fărădelegile comise de armata sovietică după 23 august 1944. „Furturi, devastări, violuri, jafuri, omoruri, nesocotirea şi sfidarea instituţiilor de drept“

Fărădelegile comise de armata sovietică după 23 august 1944. „Furturi, devastări, violuri, jafuri, omoruri, nesocotirea şi sfidarea instituţiilor de drept“

Sovieticii invadând Bucureştiul

Întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, la 23 august 1944, prin acceptarea de către România a armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, a deschis ocazia unor abuzuri de neimaginat ale aşa zisei Armate Roşii "eliberatoare".

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe data de 25 august, la doar două zile după ce România a întors armele împotriva aliaţilor germani, trupele sovietice au şi ajuns în Vrancea. Armata roşie, care în mod normal a trecut graniţele unui stat aliat, pentru a continua mai departe împreună cu soldaţii români campania din vest, s-a comportat cu poporul român ca şi cum s-ar fi aflat pe un teritoriu inamic.

Istoricii focşăneni Ramona Miron şi Horia Dumitrescu au cercetat arhivele vremii şi au reuşit să surprindă date relevante despre ororile comise de sovietici în timpul ocupaţiei lor.

Primele probleme au fost semnalate de Primăria din Adjud, care anunţa într-un memoriu către Prefectură că pe 25 august, dimineaţa, oraşul era deja ocupat de Armata Roşie. 80% din populaţie era deja evacuată, la fel şi autorităţile, iar acest lucru a atras după sine devastarea locuinţelor, a magazinelor, dar şi depozitelor armatei.

Chiar şi instituţiile de ocrotire pentru copii au devenit ţinta vandalismului soldaţilor ruşi.
În Focşani, Şcoala Normală, Orfelinatul ,,Principesa Elisabeta" şi Institutul de Surdo-Muţi, informau Prefectura prin Raportul nr. 6/22 septembrie 1944 că "localul nostru fiind la marginea oraşului trupele sovietice poposesc aici şi adesea intră în local sau curte, jefuiesc, strică, sparg ce întâlnesc şi pleacă luând cu ei bunuri de care au nevoie: 3 camioane cu lemne, se urcă la etaj, scot ferestrele cu geamuri fi de acolo le aruncă jos în maşină, încarcă cu braţele arhiva, cărţile, rup robinetele ciuşmelelor inundând localul”, se arată în informarea către Prefectură.

Oameni rămaşi fără agoniseala de-o viaţă

Tot cam în aceeaşi perioadă, pensionarul Dimitrie Budală, din Focşani, se adresa cu o plângere la Prefectura Vrancea în care reclama că a fost jefuit de armatele ruseşti, care i-au spart casa şi au furat toată agoniseala sa de-o viaţă: îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii, obiecte de toaletă, aşternuturi, dar şi o mare sumă de bani, pusă bine pentru înmormântare, lăsându-i pe el şi pe soţia sa complet săraci, după cum s-a exprimat focşăneanul în scrisoare.

Mare lucru autorităţile vrâncene nu puteau să facă decât să se adreseze Comandamentului Sovietic din Focşani, cu cercetarea cazurilor mai grave. Cum a fost spre exemplu incidentul din comuna Floreşti, unde  mai multe grupuri răzleţe de soldaţi ruşi au mers să jefuiască oameni, s-au îmbătat şi au împuşcat o femeie şi un bărbat.

“În Vrancea, ostaşii ruşi nu au respectat nici o instituţie a statului român, dovadă certă fiind furturile săvârşite din patrimoniul acestora. Prefectura Putna sesiza Poliţia Focşani la 1l ianuarie 1945 că trupele sovietice în trecere au ridicat, fără acte, autoturisme şi autocamioane, aflate în proprietatea ei: 1 turism nr. 1 Fş, marca Chevrolet 1939, 1 turism nr. 1 5 Fş, marca Steyr, 1 turism nr. 59 C-ţi, marca Tatra, 1 turism nr. 9 Fş, marca Ford, 1 camionetă nr. 482 Fş, marca Polschi – Fiat”,  arată istoricii Ramona Miron şi Horia Dumitrescu în lucrarea Cronica Vrancei.

În Adjud, în octombrie 1944, un ordin al Comandamentului Sovietic solicita femei şi fete la lucru în Gara Adjud şi la spitalul de răniţi.

Violuri la ordinea zilei

“Profitând de acest ordin, soldaţii ruşi iau fete sub pretextul că le duc la altă lucrare, depărtându-se cu ele la distanţă, mai pe câmp, unde le necinstesc" - se arată în Raportul nr. 259/7 octombrie 1944 al Prefecturii Plasei Adjud înaintat Prefecturii judeţului Putna. Tot la Adjud, soldaţii sovietici îi jefuiau zilnic pe călători, de bani, haine şi alimente.

Sovieticii erau şi mari consumatori de băuturi alcoolice, astfel că şi-au îndreptat atenţia spre fermele viticole ale judeţului. La Panciu, în perioada 26 august-25 septembrie 1944 ruşii au furat numai de la Cooperativa Viticolă Podgoria Panciu 600 de litri de vin vechi, şase balerci a câte 500 de litri de vin, sute de litri de rachiu.
Istoricii spun că şi după  încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ostaşii ruşi rămaşi în Focşani au continuat să comită fapte reprobabile, fără a fi însă, pedepsiţi.

“Dimensiunea reală a abuzurilor şi jafurilor făcute de ostaşii ruşi nu va putea fi stabilită niciodată cu exactitate. Chiar publicarea integrală a documentelor aflate la Arhivele Naţionale Vrancea nu ar prezenta decât fragmentar fărădelegile comise de armata "dezrobitoare": furturi, devastări, violuri, jafuri, omoruri, nesocotirea şi sfidarea instituţiilor de drept ale statului român“, susţine în lucrarea sa Horia Dumitrescu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările