„Erreur" de PR sau nu percepem realitatea?

Domnul preşedinte al C.J. Vrancea a lansat pe pagina de FB un îndemn sau apel către toţi cetăţenii să umple “Tolba lui Moş Crăciun” amplasată în Piaţa Unirii şi că nu poate singur să o umple, are nevoie de ajutor. Păi, normal, cine poate face singur, ceva concret? De aia există lucruri eficiente în echipă, dar depinde despre ce fel de echipe vorbim.

“Prieteni, dacă ar sta în puterea mea, toţi copiii din Vrancea ar avea în seara de Ajun un brăduţ plin cu globuleţe şi luminiţe, iar în dimineaţa de Crăciun, fiecare casă s-ar umple cu râsetele copiilor, fericiţi că au găsit sub brad cadourile mult dorite” se “plânge” domnul preşedinte pe pagina de Facebook.

Sigur că fiecare cetăţean este sensibil la îndemnuri care invocă spiritul Crăciunului, invocă magia şi pe Fecioara Maria, orice om este sensibil la strigăte de ajutor: “Am nevoie însă de voi, prieteni, pentru ca acest lucru să devină realitate, iar fiecare cămin din Vrancea noastră dragă să fie luminat de magia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Să urmăm exemplul celor trei magi şi să dăruim celor care au nevoie!”, se continuă în comunicat.

Strigătul este grav, prelung, sub formă de comunicat de presă, aşa că îl iau, îl disec şi îl comentez şi eu. De ce nu? Că doar şi eu plătesc taxe şi impozite, iar economia de tare ce “duduie” mă bagă în faliment în fiecare zi, doar pentru că nu am deschis niciun lacăt politic. Trecem peste!

“Veţi găsi amplasată în Piaţa Unirii o tolbă mare pe care vă invit să o umplem, împreună, cu tot ceea ce consideraţi că puteţi oferi în dar unui copil la care Mos Craciun nu poate ajunge. Vă provoc să aratam că ne pasă şi că în aceste zile minunate putem face fericiţi nu doar pe copiii noştri, ci şi pe copiii care poate nu au un brad acasă”…

O umplem, cum să nu! Cu drag, domnule preşedinte!

Toţi cei consideraţi la vârsta copilăriei (0-14 ani), reprezintă un  număr de 58.592, din totalul de 340.310 locuitori, din care 20.362 de persone au vârsta cuprinsă între 10 si 14 ani, care, cu siguranta, nu neap[rat din cauza pubertăţii şi aşteptarea de a trece spre pragul adolescenţei, îi determină să-şi reorienteze dorinţele, în concordanţă cu trendul contemporan, mai ales cel tehnologic.

Cu siguranţă, acestor copii nu avem cum să le dăruim jucării din plastic sau din pluş, uzate sau nu, iar despre hainele din şifonierele oamenilor normali, cu salariul minim pe economie de 700 de lei, din care peste jumătate se duc pe întreţinere, restul pe mâncare, mă îndoiesc că ar avea de unde pune în “tolba dalbă” ceva de pe la Prada! Evident, nu e nicio obligaţie, este doar un îndemn.

Apropos! Oare cât costă o poşetă de la Prada? Nu de alta, dar dacă am vinde una din garderoba unei domniţe sau baroneasă, cam câte jucării am cumpăra?

Exceptând categoria de vârstă de 10-14 ani pe care am jigni-o profund, să presupunem că mai avem în judeţ, conform datelor statistice în jur de 40.000 copii cu dorinţe diferite, care îl aşteaptă pe Moş Crăciun.

Astăzi, cotaţia dolarului a fost de 3,5924 lei, iar pe un site american de vânzari diverse, găsim o poşetă “Prada” cu preţuri de vânzare-cumpărare de la 1000 la 2000 de dolari. Problemă de clasa I: “Dacă avem suma de 2000 de dolari, cam câte jucării de 50 de lei, nou nouţe, putem cumpăra? Dar dacă am cumpăra articole de papetărie de 10 lei (acuarele, chestii care nu sunt pretenţioase), dar care “nu te supăra frate” pot fi foarte utile? De câte ori va fi cantitatea mai mare?”.

Dar, dacă am adăuga la cei 2000 de dolari şi o sumă de cel puţin 100.000 mii euro pe care o alocăm pentru nişte artişti în fiecare an şi pentru nişte mici şi bere, doar de dragul de a fi “atmosferă”  în oraş cu diferite ocazii şi am mai cumpăra nişte jucării nou nouţe?  Cam cât de mare o fi tolba? Probabil că nu e suficient pentru toţi cei 40 de mii de copii.

Dar cam ce s-ar putea cumpăra  din cei peste 7 miliarde alocaţi de consiliul local anul acesta pentru sărbătorile de Crăciun şi care nu se prea observă în teren,  cred că am mai găsi nişte bani de şosetuţe de bumbac, tot noi nouţe.

Păi să mai găsim nişte soluţii? Mai găsim

Spre exemplu, o chestie  interesantă mi s-ar părea ca atunci când coboară un camion plin cu buşteni tăiaţi illegal din pădurile Vrancei să fie confiscat. Din acei buşteni care nu pot fi replantaţi să se asigure material de construcţii pentru casele dărâmate de calamităţi sau bojdeucilor tuturor săracilor Moldovei, Munteniei şi Olteniei care încă mai aşteaptă “americanii”, nemţii, japonezii şi chinezii.

La punctul doi, notez colectarea amenzilor date pentru tăietorii ilegali de lemne şi altor traficanţi de aur verde. Din acei bani, puşi separaţi în puşculiţa lui Moş Crăciun, se pot înfiinţa pepiniere de brăduţi pentru toţi copiii judeţului. Păi dacă anul acesta biroul de presă ROMSILVA anunţa că: “pentru sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - are posibilitatea de a recolta şi valorifica pe piaţa internă un număr de 66.715 bucăţi pomi de Crăciun, din care specia brad 35.946. Preţurile de vânzare către populaţie şi agenţi economici sunt aceleaţi cu cele folosite în anul 2013, fiind cuprinse între 10 RON, 20 RON si 30 RON , în funcţie de înălţime. Preţurile nu includ TVA”, înţeleg că restul brazilor trebuie asigurat de prin pădure.

Oare, mă întreb, nu ar fi frumos şi interesant ca fiecare judeţ să asigure numărul de brăduţi necesar fiecărui copil, fără nicio grijă, doar din pepiniere? Doar 40 de mii de brăduţi pot fi plantaţi chiar şi pe domeniile personale ale fiecărui baron sau îmbogăţit în urma tăierii pădurilor sau mutatului de acte dintr-un birou în altul! Ce mare scofală?

Dacă nu există cadru legal de redistribuire a fondurilor către cauze, faceţi-l să fie, pentru că la alte “redistribuiri” nu mă îndoiesc că nu s-au găsit soluţii.

După atâtea delegaţii chineze în Vrancea, nu s-au încheiat parteneriate reciproc avantajoase prin care să se asigure anual măcar un camion de jucării? Aşa, la preţuri modice, made în China, eventual cu taxele vamale scutite. Întreb şi eu, nu am dat cu paru`!

Să presupunem că mai există însă şi o mulţime de oameni de afaceri în Vrancea care ar putea umple această tolbă, tot cu jucării nou nouţe, dar unii dintre ei, sătui de “taxe şi impozite” ar prefera să nu mai arunce cutia cu cadouri în tolba officială, ci să le-o ofere, personal, copiilor ştiuţi.

Cu alte cuvinte, domnule preşedinte, an de an au fost mulţi bani aruncaţi şi pe mici, şi pe bere şi pe chestiuni fără folos, şi care asigurau fericirea, măcar de Craciun celor 40 de mii de copii cu vârste de până la 10 ani şi aţi mai fi asigurat şi bugetul pentru educaţie pentru ceilalţi 40 de mii din populaţia rămasă cu vârste de până la 19 ani. Pentru cultură, de asemenea, nu mai spun cat ar mai trebui!

Copiii cu nevoi şi dorinţe, care încă mai cred în Moş Crăciun şi care ar putea confunda pe moşul cu preşedintele CJ sau cu primarul, nu reprezintă decât statistic 40.000. În realitate sunt mult mai puţini.
Donaţiile, darurile, actele de caritate, asigurarea fericirii copiilor, mai ales a celor care zac în sărăcie sau în instituţii fără căldura familiei adevărate, reprezintă acţiuni pure, din inimă şi nu din alte motive. Aceste daruri trebuie făcute mereu, nu neapărat la zi de sărbătoare. Dar să dăm Crăciunului ce-I al său!

Toate aceste lucruri eu nu le-aş pune în tolba aceea, pentru că acolo, chiar de vor fi daruri oferite din suflet, ele vor fi mânjite de tina ipocriziei lansate.

Pe lângă toate cele dăruite de oameni, eu zic să începeţi să oferiţi din suflet 40.000 de mii de cantităţi de fericire şi, eventual, de cadouri cumpărate şi oferite din banii dumneavoastră, domnule Oprişan! Chiar puteţi! Nu sunteţi un om obişnuit aşa ca noi! “Voi fi primul care va dărui şi vă îndemn să fiţi alături de mine. Cu mic, cu mare, oameni cu suflet bun, vă provoc să il ajutam pe Mos Craciun să facă fericiţi cât mai mulţi copii. Crăciun fericit tuturor!” încheie apelul domnul preşedinte!

P.S. Pentru că pe 19 decembrie 2013 am scris primul articol pentru Adevărul, aş dori să mulţumesc atât cotidianului pentru această încredere, dar şi pentru faptul că am avut ocazia să îmi scriu gândurile aşa cum au fost ele, necenzurate, în spaţiul critic al cititorilor care nu te iartă, dar care ştiu să te şi iubească, spaţiul în care am câştigat prieteni, dar şi “duşmani”, spaţiul unde nu ştiu sigur dacă am învăţaţ să “mă scriu”, dar unde ştiu sigur că am mai pus o cărămida la experienţa de viaţă, aşa cum este ea! Mulţumiri!