Elevi pregătiţi pentru Bacalaureat într-o biserică, de profesori voluntari. „Cei care nu se ţin de carte lasă locul altora“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii vin la pregătire în serii
Elevii vin la pregătire în serii

80 de elevi de clasa a XII-a din Focşani sunt pregătiţi pentru Bacalaureat într-o biserică, în cadrul unui proiect social iniţiat de preotul Garnizoanei Focşani.

Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din Focşani, care aparţine Garnizoanei Focşani, este gazdă pentru 80 de adolescenţi, elevi în ultimul an de liceu sau tineri care nu au promovat Bacalaureatul.

Spaţiul bisericii este transformat într-o sală de meditaţii unde se pregăteşte intens examenul de maturitate, la discipline precum limba română, matematică, istorie, geografie.

Sunt tineri cu posibilităţi materiale modeste de la liceele din Focşani, care sub îndrumarea unor profesori voluntari îşi pun la punct materia de la Bacalaureat.

Până la ei, alte cinci generaţii au primit acest ajutor şi astăzi sunt fie studenţi la importante universităţi din ţară, chiar şi din străinătate, fie au absolvit studiile superioare şi sunt la banii lor.

pregatire biserica

“Sunt bucuroasă că am ajuns la a şasea generaţie de elevi şi sunt puţin uimită că au venit parcă prea mulţi. Sper ca şi această generaţie cu numărul şase să aibă rezultate frumoase aşa cum am fost obişnuită chiar de la început”, spune profesoara Mihaela Tătaru, coordonatoarea proiectului.

Iniţiatorul acestei inedite acţiuni educaţionale, preotul Ionel Vrînceanu, este mulţumit de rezultate şi spune că proiectul a pornit ca o necesitate, în urma rezultatelor deloc favorabile obţinute de elevi la Bacalaureat.

„Le-am vorbit că nu e suficient doar să meargă la şcoală sau să vină la pregătire dacă nu se implică cu sufletul, cu inima, cu mintea şi atunci lucrează şi harul lui Dumnezeu. Îi evaluăm din când în când şi cei care nu se ţin de carte lasă locul altora, pentru că mai sunt şi alţii care nu au posibilitate să facă meditaţii“, a precizat părintele Ionel Vrînceanu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite