După vot, se închină trei pahare!

Mergem la vot? Trebuie! Trebuie, fie că ne place sau nu ne place candidatul. Este ceea ce partidele ne-au oferit. Alternativă mai mult sau mai puţin bună. Totul este subiectiv, oricum. Se spune în popor că „cel ce te iubeşte te caută, cel care nu te vrea, te evită”! Poate că cei competenţi nu ar vrea să ne evite, poate că s-ar lăsa iubiţi cumva, dar aleg să „fugă” tocmai din teama de eşec.

NU pentru că s-ar teme de luptă, dar cei care lovesc sunt prea mulţi în această luptă, cumva inechitabilă. Există persoane însă, care nici nu te caută, nici nu te evită. Pur şi simplu, există!
Măine, sărbătorim sau jelim. Una dintre cele două variante ne va da speranţe sau ne va angrena pesimismul pentru un anume viitor.

Cât mai avem de trăit? O viaţă, jumătate, un sfert, doar Dumnezeu ştie, dar tineretul trebuie să spere că trei sferturi din media speranţei de viaţă europeană mai are de demonstrat ceva. Cei de vârstă mijlocie mai au de îngrijit copii sau părinţi, iar cei bătrâni mai speră că vor avea cu ce plăti medicamentele sau vor avea un blid de mâncare sănătoasă pe masă. Cei bolnavi speră că sistemul de sănătate le va da şansa la viaţă, iar cei sănătoşi vor spera că le vor fi dorinţele împlinite la timp.

Mâine vom închina trei pahare cu vin. Cei care nu au voie, să-şi pună sirop de vişine. Unul pentru sănătatea noastră, al doilea (alternativ) de necaz sau fericire, iar al treilea pur şi simplu de sete şi plăcere. Pentru setea cu care vrei să-ţi trăieşti viaţa mai departe, pentru toate planurile de viitor, pentru optimismul cu care ţi-ai aşternut până acum zilele şi visele pe care deja ţi le-ai împlinit sau nu, pentru tot ce mai ai de făcut în continuare.

Eu aşa voi face, pentru că dacă nu vreau să trăiesc, am ajuns în etapa în care nu m-ar lăsa cei care mă iubesc, mă apreciază şi consideră că ceea ce fac le este necesar şi lor.

Şi pentru toate zilele din continuare, ce mă aşteaptă sau mă refuză, voi trăi şi ziua de mâine cu gândul la ţara mea în care am rămas, cu gândul la părinţii de care trebuie să am grijă, cu gândul la cei care au plâns atunci când am vrut să plec şi m-au răzgândit, cu gândul la cei pe care îi mai am de format în continuare. Să conferenţiez tinerilor săptămâna viitoare şi nu numai, să spun în curând la Tokyo cât de frumoasă e ţara mea (şi a voastră) şi să văd cât mai puţină răutate, dar mai multe zâmbete ale ochilor.

Şi poate că voi rămâne în ţara mea să mă fac în continuare utilă, cu bani puţini, dar cu speranţa că dacă nu ştiu să cer, poate mi se va da, cu gândul că respectul va fi un sine qua non şi în această ţară, cu gândul că toată lupta noastră de supravieţuire nu va fi deşartă, iar cei care îşi bat joc de noi vor fi selectaţi „dincolo” dacă într-adevăr există un Dumnezeu.

Pentru toate zilele fericite din trecut şi din viitor, să închinăm un pahar! Noroc şi să votăm bine!