Dulceaţa care i-ar fi cauzat nebunia unui mare poet român. Borcanele i-au fost trimise de fiica de boier pe care a părăsit-o chiar înaintea căsătoriei

Dulceaţa care i-ar fi cauzat nebunia unui mare poet român. Borcanele i-au fost trimise de fiica de boier pe care a părăsit-o chiar înaintea căsătoriei

Grigore Alexandrescu (1810-1885

Timp de 25 de ani, poetul a suferit de alienare mintală, boală declanşată la Focşani, la doar câteva zile după ce s-a căsătorit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grigore Alexandrescu a fost unul dintre poeţii şi fabuliştii talentaţi ai generaţiei sale, care a rămas în literatura română ca autorul care a consacrat specii literare ca epistola, meditaţia şi satira.

Născut la Târgovişte în anul 1810, orfan de părinţi încă din copilărie, poetul a fost crescut de un unchi, la Bucureşti, care i-a remarcat inteligenţa sclipitoare, dar şi memoria extraordinară, uimindu-l pe marele Ion Heliade Rădulescu cu talentul său poetic, acesta din urmă publicându-l în revistele pe care le deţinea.

Grigore Alexandrescu a ocupat mai multe posturi importante, precum cea de director al Departamentului Cultului şi al Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament.

Poetul avea 50 de ani când a devenit membru în primul parlament al ţării, care şi-a avut sediul la Focşani. În Comisia Centrală de la Focşani Grigore Alexandrescu a lucrat alături de reprezentanţi din Muntenia şi Moldova, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Pentru munca sa era răsplătit cu 5.000 de lei pe lună, din care 2.000 de lei erau socotiţi ca subventie. Aici s-a împrietenit cu poetul focşănean D. Dăscălescu, al cărui tată era originar din Târgovişte, oraşul său de baştină. Prin intermediul lui Dăscălescu, Grigore Alexandrescu, a făcut cunoştinţă cu Raluca Stamatin, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraş.

Poetul a descris-o ca fiind „o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“.

Nebunia, declanşată în luna de miere

Tot la Focşani, pe data de 29 mai 1860, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului Gr. Alexandrescu cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale. A fost începutul sfârşitului pentru poet, întrucât la doar patru zile de la nuntă au început primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii.

“La 14 iunie 1860, poetul era scos din Comisia Centrală pentru boală grea, care îl pune în neputinţă de a mai ocupa această funcţie, fiind numit în locul său Gr. Arghiropol”, potrivit istoricului vrâncean Horia Dumitrescu.

La vremea respectivă, lumea literară a speculat foarte mult pe subiectul îmbolnăvirii poetului. Înainte de a se căsători, Alexandrescu a părăsit-o pe tânăra Mariţa Berlescu, fata unor boieri cunoscuţi din Bucureşti. Trădată în dragoste, femeia dezamăgită şi părăsită i-a trimis poetului, ca dar de nuntă, un borcan de dulceaţă, din rezerva cu care îl alinta deseori pe fostul ei iubit.

Poetul nu a ezitat să se înfrupte din delicatesă, doar că în scurt timp i s-a declanşat boala căreia avea să-i rămână captiv timp de 25 de ani.

Se crede că dulceaţa a fost otrăvită, dar medicina de atunci nu era aşa de avansată pentru a se afla adevărul în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat.

Refuzând să creadă că nu are toate minţile acasă, Grigore Alexandrescu a mai oferit totuşi, în rarele momente de luciditate, o activitate publicistică importantă, din acea perioadă datând mai multe fabule cunoscute.

Până la sfârşitul vieţii, în 1885, a mai avut câteva încercări literare, dar îşi spusese deja cuvântul ca poet şi fabulist. Grigore Alexandrescu a murit sărac, la Bucureşti, în casa fiicei sale, uitat de prietenii săi scriitori.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările