Un nou inspector general demis de ministrul Liviu Pop revine în funcţie. Dorin Cristea a obţinut în instanţă suspendarea ordinului ministrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au suspendat ordinul de demitere al ministrul Educaţiei, Liviu Pop. Prin urmare, actualul inspector general şcolar, Lauriana Ailincuţei, va reveni la catedră.


Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au admis astăzi cererea fostului inspector şcolar general, Dorin Cristea, de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, privind demiterea sa din funcţie.

Decizia instanţei este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile. Dorin Cristea va fi repus în funcţie, iar dosarul se va judeca pe fond.

"Se face dreptate şi aştept cu nerăbdare procesul pe fond, pentru că vreau să văd conţinuturile care au stat la baza demiterii mele. Mi s-au adus acuzaţii nefondate şi trebuie să le clarific", ne-a spus Dorin Cristea. Deşi decizia instanţei este executorie de la data pronunţării, adică Dorin Cristea se poate întoarce la Inspectoratul Şcolar chiar de astăzi, acesta ne-a declarat că nu va merge la inspectorat decât în momemtul în care Ministerul Educaţiei va înceta delegaţia actualului inspector general, Lauriana Ailincuţei.

Acesta a fost demis pe data de 18 august, odată cu alţi 12 inspectori şcolari generali.

Unii dintre ei au revenit, deja, în funcţie, tot în urma decizii judecătoreşti.

"Noi am depus ca material probator 250 de pagini de documente în care demontăm punct cu punct toate susţinerile Ministerului Educaţiei cu privire la pretinsele neîndepliniri de sarcini ale domnului Dorin Cristea", ne-a declarat avoatul Adrian Ploscaru.

Citiţi şi:

Inspectorul general şcolar al IŞJ Vrancea, demis de ministrul Educaţiei Naţionale. Dorin Cristea este printre puţinii inspectori generali cu concurs


Cum a pus umărul Prefectura Vrancea la demiterea politică a şefului inspectoratului şcolar

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite