Răsfoind notiţele fişate, am dat peste părerile privind libertatea de expresie formulate de mari personalităţi culturale ale lumii, siderate, şi ele, de ceea ce au citit, văzut şi ascultat în spaţiul public, prin audiovizual cu precădere, mai ales în mileniul din care am intrat cu 19 ani în urmă.

Spre exemplu, nonagenarul spaniol Alonso Zamora Vicente (1916-2006), filolog, romancier, critic şi istoric literar, era de părere în ultimii săi ani de viaţă că libertatea de expresie este o condiţie a democraţiei autentice, dar „libertatea de a spune prostii trebuie îngrădită“.

Mai vehement decât colegul său spaniol a fost celebrul scriitor, filozof şi eseist italian Umberto Eco (1932-2016), după cum am aflat dintr-un articol publicat în Republica de Loredana Voiculescu la o zi de la trecerea lui în eternitate . În penultimul său an de viaţă, omul care avea în spate decenii întregi de scrieri valoroase şi discursuri academice de excepţie tocmai primise un nou titlu de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Torino (al 38-lea din carieră!), ceremonie în care a vorbit despre Cultură şi Comunicare mass media, la finalul căreia a avut o întâlnire colocvială cu jurnalişti din peninsulă. Merită să ascultaţi părerea marelui dispărut despre libertatea de expresie.

La acea întâlnire, poliglotul Umberto Eco şi-a exhibat tot off-ul său în legătură cu degradarea fără precedent a culturii şi a mesajului public tot mai nociv pentru viitorul ţării lui, Italia, şi al altor state europene. Concluzia magistrului a fost că „avem cea mai mare rată de imbecilitate“. Din istorie, desigur, pentru că el se referea la mass media modernă: televiziune, Internet, reţele de socializare.

Despre mesajul transmis pe „sticlă“ autorul comunicării a fost de părere că „televiziunile au promovat idiotul satului faţă de care telespectatorul se simte superior“, iar despre internet a zis că este „libera dezlănţuire a oricărei minciuni“. Cât despre reţelele de socializare, opinia marelui scriitor a fost şi mai proastă: „ele dau drept la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai în bar, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii“. Umberto Eco, dixit! Şi nu văd cine l-ar putea contrazice. Cu argumente.

La noi, în România, poporul este minţit cu televizorul de 30 de ani încoace de către puterea politică, iar cursa manipulării continuă şi mai abitir. Mai ales acum, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare când unii competitori, indiferent de funcţia deţinută, şi-au dat frâu imaginaţiei vorbind vrute şi nevrute, ieşind în evidenţă cu un discurs specific formaţiunii pe a căror listă se află.

Încep cu premierul Viorica Vasilica Dăncilă, fost 9 ani europarlamentar la Bruxelles, girant de rang înalt al campaniei electorale a PSD, care, prin Dâmboviţa şi prin alte judeţe din sudul ţării (unde empatizează cu un electoral credul) le-a spus oamenilor că românii trebuie să trimită la Bruxelles patrioţi sadea, luptători neînfricaţi în apărarea ţărişoarei lor, bla, bla, bla. În discursul domniei sale mă aşteptam să găsesc idei şi aprecieri despre rolul Uniunii Europeană şi al instituţiilor sale în dezvoltarea economico-socială a statelor membre, despre avantajele de care pot beneficia ele, dacă respectă Tratatul de Aderare şi toate celelalte reguli. Nimic! Discurs patriotard găunos şi-atât! De cinci ani, grupul parlamentar cel mai numeros de români la Bruxelles este de la PSD. Acesta s-a manifestat atât de „patriotic“ că a ajuns în faza excluderii sale din familia socialistă europeană.

Un alt candidat cu discursuri de genul „copiii spun lucruri trăsnite“ este Carmen Avram, fost jurnalist. Înţeleg, nu are experienţă politică, dar se declară trup şi suflet PSD – stă (asta se vede de la o poştă şi la colegii ei de la Antena 3). Şi ea militează pentru ca la Bruxelles să ajungă patrioţi unul şi unul. Dar nu s-a mulţumit doar cu atât. A tras de urechi instituţia europeană care, în opinia sa, îi discriminează pe ţăranii români: nu le acordă subvenţii la fel de mari ca şi fermierilor occidentali, de exemplu, şi că ţăranii noştri sunt împiedicaţi să ajungă cu legumele şi fructele lor în supermarket-urile astea capitaliste.

Îi înţeleg nemulţumirea, nu şi populismul, demagogia, manipularea ţăranilor prin omisiune. Despre cum se ajunge cu produse agroalimentare în marile lanţuri retailiere am scris mai bine de 500 de articole în perioada negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (1999-decembrie 2004), până la aderare (1 ianuarie 2007) şi după, documentându-mă în amănunt despre prevederile Capitolului 7 – Agricultura, unde ţării noastre i s-au acordat cote de suprafaţă pe culturi, neimpunându-i-se însă nici o limită cantitativă în aprovizionarea pieţei interne şi a altor state europene, dacă firmele comerciale româneşti găsesc acolo un debuşeu cât de mic.

În toate articolele am militat pentru constituirea unei Camere Agricole naţionale pe model occidental (neînregimentată politic) şi a unora teritoriale depolitizate şi eficiente, care să susţină şi să promoveze exemplele asociative de succes din vestul Europei. Dvs., Doamnă Carmen Avram, în discuţia cu ţăranii botoşăneni trebuia să-i îndemnaţi să nu practice o agricultură autarhică. De subzistenţă. Fiecare cu bucăţica lui de teren („să nu-mi calce nimeni hotarul!“). Trebuia să-i sfătuiţi să se asocieze în cooperative, societăţi comerciale agricole, de producţie şi achiziţii, ca în Occident, şi-atunci alta ar fi fost situaţia lor. Doar aşa puteau/pot încă pătrunde în supermarket-uri cu legume, fructe şi alte produse agroalimentare.

Tot un „mustang“ care vine din presă şi zburdă în spaţiul public este liberalul Rareş Bogdan, al cărui discurs îi entuziasmează pe unii şi îi enervează la culme pe alţii. Se vrea un justiţiar: locul hoţilor este la puşcărie, iar banii furaţi să ajungă la buget pentru educaţie, sănătate, infrastructură etc. Corect, nimic de contrazis aici. La mitingul electoral liberal de duminică, de la Focşani, nu m-am aflat în localitate. Dar cum tehnica modernă (internetul) reţine vorba care zboară, şi o stochează, am ascultat ulterior ce a spus participanţilor. Nici el nu mă impresionează. De fapt, de la trădarea lui Crin Antonescu, care a făcut din PNL remorca PSD, pentru crearea USL, liberalismul autentic a fost contaminat de un stângism populist, demagogic. Rareş Bogdan se vrea o excepţie, dar nici liberalismul lui nu se „pupă“ cu brătienismul.

Dacă PSD-ul a recrutat-o pe Carmen Avram de la Antena 3, PNL l-a descoperit pe Rareş Bogdan la Realitatea TV. Un apropiat în ale gazetăriei mi-a împărtăşit părerea lui că Rareş ar fi opusul lui Gâdea. Teză şi Antiteză la Bucureşti (nu la Paris, cum ar fi rostit Monica Lovinescu de la microfonul Europei Libere).

De departe, aşa s-ar vedea lucrurile. Analizaţi de aproape, cei doi moderatori tv. sunt total diferiţi. Ca nivel de cultură, educaţie, bună creştere. În emisiunile sale, liberalul a avut invitaţi din tot spectrul politic, economic, cultural şi jurnalistic. Fiecare invitat a fost lăsat să spună ce gândeşte. Moderatorul niciodată nu l-a oprit pentru a-l pune la punct. La Gâdea ajung doar cei care gândesc ca el şi îi ţin hangul. Rareş Bogdan s-a comportat civilizat cu invitaţii din platou. Gâdea a ţipat la cei care l-au contrazis, i-a jignit şi chiar le-a cerut să părăsească platoul. S-a comportat ca un inchizitor (a se vedea „cazierul“ A3 de la CNA). Bogdan vrea ca hoţii să ajungă după gratii, Gâdele îi vrea în libertate.

Concluzia acestui demers jurnalistic este că în campania electorală pentru europarlamentare sunt candidaţi care lasă impresia că luptă pentru fotoliul de primar, alţii pentru cel de deputat sau senator, în timp ce tema centrală – ce poţi face la Bruxelles ca europarlamentar (în avantajul tuturor cetăţenilor din UE, nu doar al României! – este ocolită.

Poate fi surprinzător, dar printre politicieni sunt şi oameni care ştiu cu ce se mănâncă Uniunea Europeană. Vă invit să-i descoperiţi.