Deversările de la combinatul de porci au fost amendate cu 130.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii de la Garda de Mediu au dat un grav verdict: deversările nu au fost accidentale, aşa cum a susţinut iniţial conducerea companiei

„În opinia comisarilor de mediu nu a fost o poluare accidentală ci o încălcare a prevederilor de mediu", a declarat Gheorghiţă Berbece, directorul Gărzii de Mediu Vrancea după ce comisarii au stat pe teren mai bine de două zile.

Amenda stabilită pentru încălcările flagrante ale legislaţiei de mediu a fost de 130.000 lei, din care 80.000 lei pentru firma Premium Porc şi alţi 50.000 lei pentru firma Agroinvestment Moldova, cea care se ocupă de gestionarea deşeurilor de la combinat.

„Au fost impuse, pe lângă măsuri urgente de stopare a poluării şi refacere a mediului, o serie de măsuri care au ca scop prevenirea unor astfel de practici", a completat directorul Gărzii de Mediu.

Adrian Iorgulescu, directorul român al combinatului, nu a mai putut fi contactat după o primă declaraţie, la finalul săptămânii trecute, când a declarat că poluarea ar fi fost una accidentală.

Mai mulţi săteni au susţinut că poluarea terenurilor şi a Milcovului ar fi fost o practică curentă a combinatului de la Goleşti-Slobozia Ciorăşti. În urmă cu două zile, SGA Vrancea a amendat combinatul cu 50.000 lei pentru poluare apelor Milcovului. Toate sancţiunile pot fi contestate în instanţă de conducerea combinatului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite