Un deţinut extrem de periculos a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Focşani. Este recidivist şi a fost închis pentru omor calificat

Un deţinut extrem de periculos a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Focşani. Este recidivist şi a fost închis pentru omor calificat

Ciobotaru Vasilică Foto: Penitenciarul Focşani Foto: IPJ Vrancea

Poliţia a instituit filtre la toate intrările şi ieşirile din municipiul Focşani. Deţinutul a fugit de sub ochii gardianului care îl supraveghea.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ora 15.30

Vineri, 20 septembrie, în jurul orei 14,30 am fost informaţi de personalul din cadrul Penitenciarului Focşani că, de la punctul de lucru Goleşti, a evadat un deţinut. 

Conform datelor puse la dispoziţie de penitenciarul Focşani, este vorba de Ciobotaru Vasilică, de 35 de ani, din comuna Bogheşti, judeţul Vrancea, recidivist, care execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor calificat.

La nivelul Inspectoratului se desfăşoară activităţi specifice împreună cu reprezentanţii penitenciarului pentru identificarea şi prinderea evadatului. În momentul evadării deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni negri cu 3 dungi albe, tip Adidas, bluză de trening neagră, cu o dunga vişinie pe piept şi bocanci negri.

Ştirea Iniţială

Un deţinut a evadat vineri de la Penitenciarul Focşani. Acesta se afla la muncă, în regim deschis, pe teritoriul municipiului Focşani şi a fugit, după ce s-a asigurat că nu este văzut de gardianul enitenciarului, care supraveghea întraga echipă.

Poliţia a instituit filtre în tot oraşul. Vom reveni cu amânunte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: