Desfiinţată, Orchestra „Unirea” din Focşani cântă de plăcere/ Artiştii se mulţumesc cu banii încasaţi din vânzarea biletelor

Desfiinţată, Orchestra „Unirea” din Focşani cântă de plăcere/ Artiştii se mulţumesc cu banii încasaţi din vânzarea biletelor

Orchestra se va bucura din nou de aplauzele focşănenilor la finele acestei luni

Deşi se bucura de succes, Consiliul Local Focşani a renunţat la orchestră pentru a face economie. Cu toate acestea, artiştii continuă să-i încânte pe focşăneni cu spectacole de amploare, organizate cu bani din veniturile proprii ale Ateneului şi din vânzarea biletelor.

De la desfiinţarea primei orchestre „Unirea", în urmă cu mai bine de patru decenii, focşănenii nu au mai avut parte de spectacole până în urmă cu an şi jumătate când conducerea Ateneului Popular a obţinut o subvenţie de la Ministerul Culturii, în valoare de 18.000 lei.

A fost momentul când s-a născut un nou proiect cultural, „Orchestra de Cameră Unirea", care din păcate nu s-a bucurat de susţinerea autorităţilor. Deşi în organigrama Ateneului figurau câteva posturi pentru artişti, Primăria a fost nevoită să le desfiinţeze, ca urmare a reducerilor de personal.

„Suntem foarte deamăgiţi de această decizie, care a fost votată aproape în unanimitate de către Consiliul Local. De ce mereu se taie de la cultură? Nu ştiu câtă economie se poate face prin această măsură, luând în considerare că cei mai mulţi dintre membrii orchestrei erau colaboratori", declară Vincent Gruger, dirijorul german al orchestrei.

Pe de altă parte, reprezentanţi Primăriei afirmă că în buget nu au fost incluse cheltuieli pentru susţinerea orchestrei. „Au fost nişte locuri pe care se puteau face angajări, dar conform deciziei guvernanţilor, am fost nevoiţi să desfiinţăm toate posturile vacante", declară Dan Cazaciuc, purtător ul de cuvânt al Primăriei.

Cu toate acestea, entuziasmul şi dorinţa artiştilor de a oferi spectacole valoroase publicului focşănean nu au dispărut, aceştia hotârând să continue proiectul muzical cu riscul de a cânta pe gratis.

„Este foarte mult entuziasm în ceea ce facem şi ceea ce ne face să mergem mai departe este dragostea pentru muzică. Aplauzele publicului ne dovedesc că suntem apreciaţi şi tocmai aceea, la finele acestei luni, pe 28 noiembrie, vom organiza un concert în cinstea Zilei Naţionale a României şi vom fi nu 15, ci 35 de instrumentişti", spune Liviu Topală, unul dintre cei trei focşăneni care fac parte din Orchestră.

Bani din vânzarea biletelor

Singura sursă de finanţare a Orchestrei de Cameră „Unirea" vine din vânzarea biletelor şi din veniturile proprii ale Ateneului Popular „Maior Gh. Pastia". „Luând în considerare că trebuie să fim cazaţi, să mâncăm, cheltuielile sunt destule, însă ne bazăm pe dorinţa focşănenilor de a veni la spectacole. Avem şi bilete la lojă, care sunt mai scumpe, dar şi pentru omul de rând", mai spune dirjorul Gruger.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: