Deputatul PNL Ion Ştefan, bun de plată în procesul pe care i l-a intentat primarul PSD Cristi Misăilă. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Misăilă şi Ion Ştefan, pe vremea cand îşi disputau postul de primar FOTO: Facebook
Cristi Misăilă şi Ion Ştefan, pe vremea cand îşi disputau postul de primar FOTO: Facebook

Magistraţii Tribunalului Vrancea au dat câştig de cauză, în primă instanţă, primarului PSD Cristi Misăilă, în procesul în care edilul l-a chemat în judecată pe deputatul PNL Ion Ştefan.

Procesul a avut ca obiect obligaţia de a face, respectiv instanţa i-a admis în parte acţiunea primarului privind despăguibiri, după ce liderul PNl l-a criticat în termeni duri, la sfârşitul anului trecut, într-o conferinţă de presă,

„Admite în parte cererea formulată de reclamantul Misăilă Cristi Valentin, în contradictoriu cu pârâtul Ştefan Ion. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3500 lei cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului nepatrimonial care i-a fost creat reclamantului prin susţinerile făcute de pârât în cadrul conferinţeiâi de presă din 30.11.2017 susţinută la sediul PNL Vrancea. Obligă pârâtul, pe cheltuiala sa, la publicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia, în două ziare locale. În baza art. 451 C.pr.civ ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorilor.

Imagine indisponibilă

În luna noiembrie 2017, într-o conferinţă de presă comună a mai multor lideri PNL, deputatul Ion Ştefan a lansat un atac dur la primarul Cristi Misăilă, acuzându-l pe edilul şef că abuzează de funcţie şi trimite controale de intimidare la consilierii liberali, oferind ca exemplu controlul realizat de funcţionarii Primăriei Focşani la apartamentul ANL unde locuieşte consilierul local PNL Ana Maria Dimitriu.

”Primarul Cristi Misăilă are o mentalitate de gardist, el toată viaţa s-a ocupat de controale, ne-a controlat pe noi, care muncim. Ce beneficii a adus el municipiului Focşani? Nimic! Cum să trimiţi Corpul de Control la un consilier PNL după şedinţa Consiliului Local? Consilierii PNL se opun furtului din banii publici nu proiectelor de dezvoltare a municipiului Focşani. Dacă tot a pornit controalele, atunci o să ne ocupăm şi noi de controalele făcute în trecut de Misăilă, atunci când lucra la Garda Financiară”, a ţinut să precizeze atunci deputatul Ion Ştefan.

Şi consiliera PNL Ana Maria Dimitriu s-a ales atunci cu o cerere de chemare în judecată din partea primarului Cristi Misăilă, proces care se judecă la Judecătoria Focşani, cu un prim termen de judecată pe data de 25 mai.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite