De unde vine faimoasa expresie „îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători“. Contextul istoric în care a fost folosită
0
Fraza îi aparţine unui scriitor grec care a trăit acum mai bine de 2.000 de ani şi a fost folosită în relatarea unei trădări celebre.
Marele scriitor român Ion Luca Caragiale ne oferă în lucrarea "O scrisoare pierdută" o replică savuroasă, cu nuanţă ironică, rostită de personajul Farfuridi.
Replica spune aşa: "Ne ducem, dar gândeşte-te, stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători. Salutare, salutare, stimabile!...".
Această expresie, "Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători", a fost folosită entru prima dată de scriitorul şi moralistul grec Plutarh, care a trăit acum aproape 2.000 de ani şi a fost contemporan cu Decebal.
În cartea sa "Vieţi paralele", care se referă la conducătorii iluştri din Grecia şi Roma, Plutarh explică această frază în care protagonistă este Tarpeia, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl numise guvernator al Capitoliului şi îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii.
Ascunsă sub una din coloanele Capitoliului, Tarpeia l-a surprins într-o după-amiază pe frumosul rege sabin Tatius, spălându-se la bustul gol şi s-a îndrăgostit pe loc de el. Regele îi făgăduise pe lângă altele că o va îngropa în brăţări de aur.
"Sub mantia nopţii, în timp ce îşi învelea trupul fierbinte încă de dragoste, Tarpeia îi promite lui Tatius trădarea Romei, cerându-i în schimb căsătoria. Astfel pătrunde Tatius în capitoliul roman şi primul gest de recunoştinţă pe care îl aduce zeilor este este să o ucidă pe Tarpeia şi să o expună scuturilor soldaţior", scrie Claudiu Soare, în lucrarea "Extaz. Jurnal ingrat".
Scriitorul Plutarh consemnează în cartea sa că atunci când sabinii au cucerit cetatea Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brăţările promise. El cel dintâi şi-a scos brăţara de pe mână, dar şi scutul, aruncându-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toţi sabinii, încât Tarpeia a murit îngropată sub scuturi.
Morala este că lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a dispreţuit-o pe trădătoare. În acelaşi context, Plutarh mai aminteşte de Iuliu Cezar, care i-a spus regelui trac Rhoemethalkes că “îi era plăcută trădarea, dar urâcios trădătorul”.
De asemenea, Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoştea că iubeşte trădarea, dar urăşte pe trădător. “Acest sentiment faţă de trădători îl au toţi ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul şi fierea unor animale sălbatice, căci le sunt simpatice când le oferă folosul, iar după ce l-au obţinut urăsc răutatea din ele”, explică Plutarh expresia rămasă celebră.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
