De unde vine expresia „tabula rasa“. Controversele plecate de la consideraţiile filozofilor despre mintea umană

De unde vine expresia „tabula rasa“. Controversele plecate de la consideraţiile filozofilor despre mintea umană

Tabula rasa înseamnă şi o foaie curată

În traducere din latina veche, „tabula rasa“ înseamnă „tablă ştearsă“. Filosofii au dezvoltat însă curente de opinii în jurul acestei expresii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deseori, la şcoală, atunci când sunt prinşi cu lecţiile neînvăţate, elevii sunt certaţi de profesori cu exprimarea eşti o "tabula rasa", adică nu ştii nimic. Tabula rasa este în realitate o expresie care provine din latină şi înseamnă în traducere "tablă ştearsă", "tablă curată".

Asta poate şi de la faptul că anticii scriau pe tăbliţe cerate, putând şterge, la nevoie, cele scrise.

Prin analogie cu buretele care şterge tot ceea ce a fost scris pe o tablă, a face tabula rasa înseamnă de fapt a înlătura, a distruge un lucru, spre a-l înlocui cu altul.

Adepţii curentului filosofic empirist susţin că la naştere intelectul este o “tabula rasa”, o "foaie albă, fără nici un fel de semne pe ea" şi căruia doar experienţa îi poate furniza idei.

Expresia, provenită din traducerea latină a lucrării “De Anima” a lui Aristotel, a fost preluată de filosoful John Locke, în a doua jumătate a secolului XVII, atunci când a dezvoltat o nouă teorie asupra minţii.

Potrivit acestuia, "omul nu ar avea idei înnăscute, deci nici pe aceea a  de a se supune unei autorităţi absolute". El spunea că omul se naşte cu o minte "tabula rasa", adică este o foaie nescrisă pe care se imprimă cunoştinţele căpătate prin educaţie şi prin viaţa dusă în societate.

La rândul său, scriitorul şi filosoful Voltaire  susţinea, de asemenea, că "sufletul copilului o este o tablă curată". Astăzi francezii folosesc expresia proprie “Faire table rase”, în înţelesul figurat că se consideră nul ceea ce a fost spus, scris sau făcut anterior.

Inclusiv celebrul medic neuropsihiatru Sigmund Freud, fondatorul şcolii psihologice de psihanaliză, foloseşte expresia “tabula rasa” în psihanaliza lui.

“Când starea de somn este învinsă, cenzura îşi reia drepturile şi face tabula rasa din tot ceea ce i-a fost impus în perioada sa de neputinţă. Ceea ce confirmă ipoteza noastră este rapiditatea cu care visul se şterge din memorie precum şi o experienţă pe care am ajuns să o fac frecvent: în timp ce povestim unul dintre visele noastre, sau îl supunem analizei se întâmplă ca un detaliu pe care îl uitasem complet să apară pe neaşteptate. Şi aproape întotdeauna, acest detaliu scos din uitare reprezintă calea cea mai scurtă şi mai sigură pentru a pătrunde sensul latent al visului. Tocmai pentru aceasta el ar fi trebuit în mod sigur să dispară în uitare, ceea ce reprezintă efortul suprem al cenzurii”, susţinea Freud în lucrarea "Interpretarea viselor".

În viaţa cotidiană din zilele noastre, expresia are sensul de stare de ignoranţă crasă, de incultură. “Nu ne-a fost uşor. Trebuia să începem prin a face tabula rasa din tot trecutul acestui teatru”, scrie marea artistă Lucia Sturdza Bulandra în lucrarea sa “Aminiri”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările