De unde vine expresia „pâine şi circ“, care i-a inspirat pe conducători până în zilele noastre

De unde vine expresia „pâine şi circ“, care i-a inspirat pe conducători până în zilele noastre

FOTO: www.felixcrainicu.ro

Expresia s-a consacrat de-a lungul a peste 2.000 de ani şi este folosită şi astăzi cu succes de către conducători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decimus Juvenalis, poet latin care s-a născut la mijlocul secolului I, şi care a scris lucrarea satirele, în care critică decăderea poporului roman, într-un stil satiric, este cel care a folosit prima dată expresia "panem et circenses" (pâine şi circ).

Expresia a apărut în contextul în care poetul i se plângea unui prieten de gradul de degradare accentuată a poporului său, care ajunsese să se mulţumească  doar cu spectacole de circ, la sfârşitul cărora primea hrană oferită cât să trăiască, fără să aibă vreun interes în treburile statului.

Cu alte cuvinte, a oferi pâine şi circ însemna a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atenţia de la lucrurile reale.

"El reproşează Romei în decadenţă că nu mai are altă ambiţie decât a se hrăni şi a se distra. Mai târziu, expresia a fost interpretată ad litteram, şi nu în adevăratul ei sens, spre a susţine că poporului îi trebuie numai pâine şi distracţii. Şi aceasta a devenit un fel de deviză a cârmuitorilor care îşi închipuiau că pot astfel să doarmă liniştiţi. Mişcările revoluţionare ale popoarelor au dovedit limitele istorice ale acestui <<panem et circens>>", potrivit lui I. Berg, autorul "Dicţionarului de cuvinte şi expresii celebre".

Prin urmare, se pare că această expresie i-a inspirat pe conducători permanent, pentru că după aproape 2.000 de ani este folosită în continuare cu succes, iar nou o cităm ori de câte ori avem senzaţia că vedem un popor înfometat ovaţionând la spectacolele oferite de putere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările