De unde vine expresia: „A opta minune a lumii“. Care este, de fapt, semnificaţia acesteia

De unde vine expresia: „A opta minune a lumii“. Care este, de fapt, semnificaţia acesteia

Electricitatea a fost prima considerată încă o minune a lumii

Dacă în stabilirea celor şapte minuni ale lumii rolul important a fost jucat de grecii din antichitate, astăzi expresia cea de-a opta minune a lumii are altă conotaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

După apariţia electricităţii, în secolul XIX, s-a vorbit despre această contribuţie la istoria civilizaţiei, pe bună dreptate, ca fiind a opta minune a lumii.

Până atunci, exista doar expresia “cele şapte minuni ale lumii”, prin înglobarea celor şapte monumente celebre ale antichităţii. Vorbim aici de Piramida cea mare de la Gizeh, Grădinile suspendate din Babilon (ale Semiramidei), Templul Artemisei din Efes, Mausoleul din Halicarnas, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria şi Colosul din Rodos.

“Aceste monumente au fost denumite «minuni», nu în sens de «miracol» mistic, de fenomen supranatural, ci în accepţiunea de realizări excepţionale, care depăşeau tot ceea ce se construise până atunci. În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenţie extraordinară a gemului omenesc primea, prin analogie, denumirea de «o nouă minune», sau «o adevărată minune», sau mai ales «a opta minune»”, explică I. Berg în dicţionarul de cuvinte, expresii şi citate celebre.

Prin urmare, chiar dacă minunile lumii sunt considerate, prin tradiţie, cele şapte monumente colosale, întotdeauna fiecare nouă realizare genială va fi socotită „cea de-a opta minune a lumii”.

Spre exemplu, în anul 1974, într-o provincie chineză, câţiva ţărani care săpau în pământ pentru a construi o fântână care să le salveze culturile agricole au găsit în pământ o săgeată de bronz şi capul unui soldat construit din teracotă.

Nimeni nu a ştiut atunci că aceea avea să fie una dintre cele mai mari descoperiri arheologice ale lumii, respectiv grandiosul mausoleu al primului împărat chinez. Cercetătorii i-au spus cea de a opta minune a lumii.

Astăzi Mausoleul lui Qin Shihuangdi, devenit renumit prin soldaţii de teracotă, este unul dintre cele mai frecventate situri turistice din China. Iar exemplele despre descoperiri considerate "a opta minune a lumii" pot ontinua.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: