Cutremur de 5,7 grade Richter în Vrancea

Cutremur de 5,7 grade Richter în Vrancea

Cutremurul a avut loc la ora 21.14, în zona Vrancea, dar s-a resimţit foarte bine şi la Bucureşti. Seismul a fost puternic.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE1: Primele replici ale cutremurului de 5,7 grade Richter de sâmbătă seara au avut loc la ora 22.24, de 2,8 grade Richter şi ora 22.30 - 3,3 grade Richter, conform INFP.

UPDATE:Seismul de sâmbătă seară, din Vrancea, a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 39 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), care a reactualizat parametrii cutremurului.

După primele măsurători, INFP indicase o magnitudine de 5,5, iar ulterior una de 5,6 grade.

În urma cutremurului, au căzut nu numai reţelele de telefonie mobilă, ci şi cele de electricitate. Oamenii din judeţ semnalează că au rămas fără curent electric zone întregi din comunele Broşteni, Andreiaşu, Goleşti, Cîmpineanca, Suraia.


În această seară, în jurul orei 21.14 a avut loc un cutremur major în zona Vrancea.

Primele date arată că seismul a avut 5,6 grade pe scara Richter şi că s-a produs la o suprafaţă de 40 de kilometri.

Cutremurul s-a resimţit foarte bine în Vrancea, dar şi în judeţele învecinate, precum şi la Bucureşti.

Spre deosebire de seismele care au avut loc până acum, acesta a fost destul de lung,poate şi din cauză că a fost la o adâncime mică, de doar 40 km, ştiut fiind faptul că aceste cutremure vrâncene sunt de mare adâncime, respectiv peste 100 kilometri.

 „În zona epicentrului mă aştept să se fi simţit de intensitate 6, dar nu cred să fi produs pagube. Cutremurele care au loc la adâncime mică au replici mai multe decât cutremurele obişnuite, dar de intensitate mai mică. La această magnitudine e posibil să avem replici şi câteva zile, dar caracteristica lor e că sunt mai multe în primele ore“, a declarat Mircea Radulian, director ştiinţific la INFP, la Realitatea TV.

Focşănenii spun că s-au speriat foarte tare în urma cutremurului. 

"Nici la cutremurul din '77 nu m-am speriat atât de rău.La etajul 6 au început sa zboare cărtile din bibliotecă, ghivecele cu flori de pe geam, iar lumea a uitat că nu e bine săcoboare pe scări. În cinci minute pe BD.UNIRII multime de maşini şi oameni care au iesit din casă urgent. Acum ne-am mai linistit puţin, sigur va fi noapte albă", scrie focşăneanca Angela Silion.

Focşăneanca Gina Dumitru a postat pe pagina de Facebook o fotografie din centrul oraşului, mai exact de pe str. Cuza Vodă, imediat după cutremur, unde se observă asfaltul crăpat de la un capăt la altul al străzii.


 

Este cel mai mare cutremur ca magnitudine produs anul acesta în România. Anul trecut, pe 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe Richter.

FOTO: O altă imagine postată pe Facebook de un focşănean, după producerea cutremurului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările