Cutremur de 4,4 pe scara Richter în zona Vrancea

Cutremur de 4,4 pe scara Richter în zona Vrancea

FOTO Arhivă

La ora 23.04 s-a înregistrat în Vrancea un nou cutremur, cu o magnitudine de 4,4 pe scara Richter, după cum informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: După ce iniţial Institutul pentru Fizica Pământului a raportat o magnitudine de 4,6 grade Richer a cutremurului de la ora 23.04, ulterior seismul a fost coborât la 4,4 grade Richter, iar adâncimea la care s-a produs a fost de 38 de km.

Un nou cutremur de pământ a avut loc în această seară în zona Vrancea.

Este vorba despre un nou cutremur de suprafaţă, după cum informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Cutremurul, de 4,6 grade pe scara Richter, a avut loc la o adâncime de 40 de kilometri, fiind un cutremur de suprafaţă, la fel ca şi cel din 22 noiembrie, care a avut 5,7 grade Richter.

Cele mai apropiate oraşe de seism au fost Mărăşeşti (4km),Tecuci (19km),Focşani (19km),Adjud (26km),Oneşti (53km).

„Cutremurul de aseară a fost o replică a seismului din 22 noiembrie, pe care noi o aşteptam de aproape două săptămâni. Este o replică ce a apărut târziu asta pentru că în urma cutremurului de la sfârşitul lunii noiembrie, care a fost destul de mare, s-a produs o eliberare dar şi o oarecare perturbare a zonei. Era, însă, de aşteptat ca acest cutremur de 4,4 să apară mai repede. Cele peste 75 de replici care au existat până aseară abia dacă au depăşit 3 grade pe Richter, ceea ce era destul de puţin”, a declarat pentru adevarul.ro Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP.

Mai puteţi citi:

Cutremur de 5,7 grade Richter în Vrancea

Cutremurul a avut loc la ora 21.14, în zona Vrancea, dar s-a resimţit foarte bine şi la Bucureşti. Seismul a fost puternic.

FOTO VIDEO Cutremurul de sâmbătă seara a produs nu numai panică, ci şi pagube în Focşani

Oamenii spun că au simţit că seismul a avut magnitudine mai mare decât cea stabilită de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, respectiv 5,7 grade Richter, dar cred că zdruncinătura mare de care au avut parte se poate datora şi faptului că seismul a fost unul de suprafaţă.

25 de imobile din Vrancea au fost afectate de cutremurul de 5,7 grade Richter din 22 noiembrie

Potrivit experţilor, pagubele înregistrate în judeţul Vrancea în urma cutremurului nu au fost de natură structurală, constând în principal în fisuri ale pereţilor şi tavanelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările