Cuţite şi macete, fluturate de scandalagii în bazarul din Focşani. Intervenţia jandarmilor a fost capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au întocmit acte de sesizare ale organelor de urmărire penală pentru săvârşirea prezumtivei infracţiuni de Portul fără drept de obiecte periculoase.


Jandarmii vrânceni care desfăşurau o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în Bazarul Obor din Municipiul Focşani au fost sesizaţi de mai multe persoane că un grup de patru tineri consumă băuturi alcoolice în incinta Oborului, tulbură ordinea publică. Unul dintre ei avea asupra sa un cuţit pe care îl flutura în mână către cetăţenii din apropiere.

Jandarmii i-au legitimat, iar tânărul în vârsta de 28 de ani, care se dădea mare cu cuţitul în mână, l-a aruncat în maşina sa pe care ulterior a încuiat-o. Jandarmii i-au cerut să deschidă autovehiculul, iar în interiorul acestuia a fost descoperit atât arma albă, precum şi o macetă şi o coadă de topor.

Cele patru persoane au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, cu amedă în cuantum total de 4.300 lei. De asemenea împotriva tânărului de 28 ani au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală pentru săvârşirea prezumtivei infracţiuni de Portul fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 Cod Penal.

Documentele întocmite împreună cu obiectele descoperite în maşină vor fi predate organelor de urmărire penală pentru continuare cercetărilor.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite