Cum s-au antrenat pompierii la accidentul chimic în urma căruia s-a declanşat Planul Roşu de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Anghel Saligny" al judeţului Vrancea a derulat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren  la ENET S.A.,  cu tema: „Exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie, în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de intervenţia la un accident chimic cu verificarea viabilităţii punerii în aplicare a Planului Roşu de intervenţie precum şi la incendii.”

În cadrul acestuia, s-a avut în vedere o situaţie tactică generală urmată  de două situaţii specifice.
Situaţia tactică generală a presupus o avarie la rezervoarele de acid clorhidric, în urma căreia 6 persoane s-au intoxicat, fiind în stare de inconştienţă, în imediata apropiere a locului producerii evenimentului.

Prima situaţie specifică  a constat în producerea unui incendiu din cauza unor defecţiuni tehnice la aparatura aflată în camera de comandă şi control, iar pe timpul evacuării, din cauza apariţiei panicii şi a fumului degajat de incendiu, un lucrător se accidentează şi  nu se mai poate autoevacua pe scările interioare, fiind nevoit sa se refugieze pe acoperişul clădirii

Ulterior, a doua situaţie specifică a fost generată de accidentarea a doi lucrători din cadrul obiectivului căzuţi în interiorul rezervorului de decantare.

Situaţiile tactice create prin planul cu organizarea şi desfăşurarea exerciţiului au fost gestionate corect şi coerent pentru o situaţie de urgenţă de o asemenea amploare.

Imagine indisponibilă

Având în vedere complexitatea exerciţiului, în cadrul operaţiunilor de intervenţie au fost mobilizate forţe şi mijloace din cadrul tuturor subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Anghel Saligny"  al judeţului Vrancea, o grupă de cercetare şi o grupă de decontaminare CBRN din cadrul U.M. 01270 – Compania CBRN, echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, precum şi personal specializat din cadrul S.C. ENET S.A.
 

Scopul principal al exerciţiului comun a constat în pregătirea, atât a personalului obiectivului, cât şi al celorlalte forţe participante în vederea gestionării tipurilor de risc specifice obiectivului ce s-ar putea produce şi de înlăturare a efectelor negative prin reducerea pagubelor şi nu în ultimul rând, salvarea vieţilor omeneşti aflate în pericol.     

Această activitate a fost organizată, pentru pregătirea efectivelor privind modul de comportare şi acţiune în cazul producerii unor situaţii de urgenţă complexe, ca cel de punerea în aplicare a Planului Roşu, verificarea timpilor de reacţie şi de intrare în acţiune a forţelor, precum şi verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante şi stabilirea căilor de perfecţionare.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite